Identificare 3 fraţi, preoţi-călugari din Basarabia, înmormântaţi la mănăstirea Cernica
Doamne ajută! am “răsfoit” blogul dvs şi am rămas plăcut impresionată, deşi nu am nici un strop de sânge basarabean, cel puţin atât cât ştiu eu!
Vă scriu acest mesaj în speranţa să aflu câte ceva despre 3 fraţi, preoţi-călugari din Basarabia (Inscripţia: Aici odihnesc fraţii Dumitraşcu – Pr. Iron, Pr. Dumitru, Pr. Veniamin 3 fraţi preoţi călugări din Basarabia), care sunt înmormântaţi la mănăstirea Cernica de lângă Bucureşti. Am descoperit o cruce în cimitirul mănăstirii care mi-a atras atenţia şi eram curioasă să aflu ceva amănunte din vieţile celor 3 fraţi, poate aveti dvs vreo informaţie.
Multumesc şi Domnul să fie cu dvs. Eliza M, e-mail: elizamun@gmail.com
Citeşte mai departe
110 ani de la plecarea la cele veşnice a mitropolitului Iosif Naniescu
În rândul marilor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române şi ai neamului românesc, un loc de frunte îl ocupă mitropolitul Moldovei Iosif Naniescu, vrednic slujitor al lui Hristos, mare ctitor de lăcaşuri sfinte şi aşezăminte bisericeşti, cărturar, sprijinitor al culturii şi artelor şi părinte al celor întristaţi şi nevoiaşi.
Personalitate marcantă a vieţii bisericeşti româneşti din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, mitropolitul Iosif Naniescu a jucat un rol de prim rang în Biserica noastră. Prin veghea şi eforturile sale a redat Mitropoliei Moldovei şi Sucevei prestigiul dobândit în timpul vrednicului său predecesor, mitropolitul Veniamin Costachi, iar Biserica românească în ansamblul ei a avut în el un mare sprijin, o cărămidă tare la temelie, deseori fiind reprezentată de acesta în faţa autorităţilor de stat ale vremii, apărându-i drepturile şi afirmându-i rolul în făurirea unităţii de credinţă, limbă şi neam, exercitat de-a lungul secolelor. A împlinit în Biserică toate ascultările, începând de la cea de simplu monah şi ierodiacon şi ajungând până la înalta demnitate arhierească. Citeşte mai departe
Regele Carol al II-lea de Bobotează la Chişinău. 1940 (video)
Regele Carol al II-lea de Bobotează la Chişinău. 1940
Fragment din jurnalul sonor ONC nr. 59/1940
85 de ani de la naşterea ÎPS Antonie Plămădeală: „Deţinut politic” şi Mitropolit al Ardealului
„Provin dintr-o parte de ţară care nu se mai află azi în rotundul alcătuirii statului românesc”, spunea Mitropolitul Ardealului Antonie Plămădeală, cu referire la originea sa basarabeană.
S-a născut acum 85 de ani la Stolniceni, pe atunci judeţul Lăpuşna, astăzi Hânceşti şi până în 1944 a făcut studii la Seminarul teologic „Gavriil Bănulescu-Bodoni“, apoi la Şcoala Pedagogică din Chişinău, pe care nu le-a finalizat din cauza războiului. În 1944, s-a refugiat cu toată familia la Işalniţa, lângă Craiova.
În România a studiat mai întâi la Seminarul „Nifon Mitropolitul“ din Bucureşti, apoi la Facultatea de Teologie a Universităţii din Bucureşti. Pe când era în anul III de studii a trebuit să reia din nou calea pribegiei, fiind pus sub urmărire, din cauza implicării în organizaţii studenţeşti anticomuniste. E nevoit să părăsească Bucureştiul, ajungând la Baia Mare. Citeşte mai departe
Preotul Anatolie Teodorov – un mărturisitor al lui Hristos
Anii 1940 şi 1941 au fost ani de grea încercare pentru Biserica Ortodoxă din Basarabia. Regimul totalitar bolşevic instaurat aici a început o teroare nemiloasă împotriva preoţilor şi a credincioşilor. Aceştia au fost supuşi la diferite represiuni. Astfel, în această scurtă perioadă de timp (1940-1941) Biserica a avut numeroşi martiri şi mărturisitori pentru Hristos. Printre aceştia se înscrie şi preotul Anatolie Teodorov, care a suferit tot felul de vexaţiuni din partea necredincioşilor, ca mai tîrziu să ia, ca mulţi alţii, şi calea Siberiei.
Reproducem mai jos declaraţia din 18 decembrie 1943 aînvăţătoarei Nina Stoicev, contemporană cu părintele Anatolie, care descrie cu lux de amănunte pătimirea acestui mărturisitor al lui Hristos[1]. Puţin mai tîrziu, la 13 ianuarie 1944, deportarea părintelui Anatolie era confirmată şi de fiul acestuia, Teodorov Igor[2].
Pentru moment, despre preotul Anatolie Teodorov am reuşit să aflăm puţin: în anul 1922 avea 23 de ani şi a fost hirotonit preot în 1920, pentru parohia Manta, judeţul Cahul[3]. Citeşte mai departe
Catehismul mitropolitului Gurie Grosu
Carte de înţelegere a rugăciunilor de toate zilele şi a slujbelor bisericeşti.
– Bucureşti: Editura „Cristiana”, 2004. – 136 p.[1]
În prezent avem mai multe studii, articole şi materiale, care ne vorbesc despre viaţa şi activitatea Mitropolitului Gurie Grosu, Întâistătătorul Bisericii din Basarabia între anii 1920 – 1936. În această perioadă ierarhul a făcut multe modificări în Eparhie: a înfiinţat Facultatea de Teologie, a editat o serie de cărţi religioase, a restaurat biserici vechi şi a întemeiat altele noi. În anul 1936 a fost eliberat din funcţie şi „pensionat” la mănăstirea Cernica, unde a murit în 1943.
Întreaga opera scrisă de către Mitropolitul Gurie Grosu are o actualitatea deosebită. În fiecare publicaţie ierarhul, încă de pe timpuri când era preot-misionar, îndeamnă clerul, creştinii şi întreagă societate la păstrarea credinţei strămoşeşti şi demnităţii umane; mereu a stat la ideea reintroducerii limbii române în cultul bisericii ortodoxe şi în şcoli[2]; a muncit mult pentru învăţarea şi iluminarea poporului român din Basarabia, prin intermediul Tipografiei Eparhiale, revistelor eparhiale, şi în mod deosebit prin înfiinţarea primii instituţii teologice superiore – a Facultăţii de Teologie Ortodoxă, care a adunat profesori laici şi bisericeşti cu nume notorii. Citeşte mai departe
17 septembrie 1943 – A trecut la cele veşnice în Chişinău (înmormântat la Mănăstirea Suruceni) Episcopul Dionisie Erhan
17 septembrie 1943 – A trecut la cele veşnice în Chişinău (înmormântat la Mănăstirea Suruceni) Episcopul Dionisie Erhan (din botez Dimitrie).
A intrat de tânăr în Mănăstirea Suruceni (1883), unde a ajuns stareţ (1906) şi a condus mănăstirea timp de mai mulţi ani. In 1917-1918 a militat fervent pentru unirea Basarabiei cu Ţara-mamă. În 1918 a fost ales arhiereu-vicar (cu titlul „al Ismailului”) pentru Arhiepiscopia Chişinăului. În 1932 a fost numit locţiitor de Episcop la lsmail, în 1933 ales episcop titular şi instalat oficial la 15 mai 1934. Deşi nu avea pregătire teologică, a fost un bun îndrumător al activităţii misionar-pastorale şi culturale din eparhia sa, unde a înfiinţat o tipografie, un orfelinat ş.a. A publicat diferite articole în periodicele basarabene. În vara anului 1940, în timp ce armata sovietică ocupa Basarabia, s-a refugiat în România. A asigurat timp de câteva luni locotenenţa scaunului episcopal de la Curtea de Argeş, continuând să poarte titlul „al Cetăţii Albe-Ismail”. La 1 septembrie 1941 s-a pensionat şi s-a reîntors în Basarabia. Citeşte mai departe
Astăzi se împlinesc nouă ani de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Sofian Boghiu
La 14 septembrie 2011 se împlinesc noua ani de la trecerea la cele veşnice a Cuviosului Părinte Sofian Boghiu.
Cuviosul Părinte Sofian Boghiu s-a născut în satul Coconeştii Vechi, Bălti, în anul 1912. In 1925 intra ca frate în Mănăstirea Rughi, Soroca. In 1940 a absolvit Seminarul Monahal de la Mănăstirea Cernica, iar între anii 1940 – 1945 termina Facultatea de Teologie, Academia de Belle Arte şi Şcoala de Pictura Monumentală din Bucureşti. Este tuns in monahism la mănăstirea Dobruşa in 1936 si hirotonit preot în 1940.
A pictat mai multe biserici în tara şi peste hotare şi a fost câţiva ani profesor la Seminarul Monahal din Mânăstirea Neamţ.
Din anul 1952 este stareţ si duhovnic al Mănăstirii Antim devenind si unul din membrii de frunte ai vestitei grupări spirituale a ‘Rugului Aprins’. Intre anii 1958 – 1964 este deţinut politic fiind condamnat la 15 ani de muncă silnică.
A trecut la cele veşnice la data de 14 septembrie 2002, fiind înmormântat la Mănăstirea Căldăruşani, unde el însuşi îşi alesese din vreme locul de îngropare.
Părintele Alexandru Enache – Amintiri despre Basarabia de altă dată
Părintele Alexandru Enache s-a născut la 12 decembrie 1918 în comuna Dubăsarii vechi, judeţul Lăpuşna- Basarabia din părinţii Andrei şi Nadejda Enache, ţărani mijlocaşi. Primul născut dintre cei opt copii ai lor (4 băieţi şi patru fete). În 1938 s-a înscris ca student la Facultatea de Teologie din Chişinău, ramură a Universităţii din Iaşi şi, pentru a se întreţine a devenit reporter cultural la ziarul „Universul”. Primii doi ani universitari i-a promovat la Chişinău, iar următorii doi ani la Facultatea de Teologie din Bucureşti, ca refugiat, în urma cedării Basarabiei. În iunie 1943 şi-a dat teza de licenţă cu subiectul „Ins şi colectivitate în faţa mântuirii” pe care a luat-o cu aprecierea „magna cum laudae”. În iulie 1943 s-a căsătorit cu Tamara Brânzan, şi a fost hirotonit pe data 12 august 1943, ambele taine fiind săvârşite în Catedrala Mitropolitană din Chişinău. După sfârşitul războiului, întors în ţară, a primit în cele din urmă parohie in Ardeal, în satul Saschiz de lângă Sighişoara, de unde în iunie 1953 a fost arestat din motive politice pe baza unor denunţuri mincinoase şi după ce trece prin închisoarea de la Sibiu, este adus în cea de la Braşov, pe atunci oraşul Stalin. În 1960 s-a stabilit la Ghimbav, ca vrednic paroh. Este recunoscut drept duhovnic deosebit, atent cu cei din jur şi de o mare blândeţe. Cei care l-au cunoscut îndeaproape ştiu că rugăciunile părintelui au dus la vindecarea unor boli socotite incurabile şi la limpezirea unor situaţii ce păreau de netrecut cu puterile omeneşti. În data de 18 iulie 2011 a trecut la cele veşnice, la vârsta de 93 de ani, după o păstorire de aproape 70 de ani, acest interviu fiind realizat cu 3 săptămâni înainte de data decesului de către Andrei şi Anamaria Ciobanu din Braşov, primul din ei – membru de onoare al ASCOR Chişinău.
- Care sunt cele mai frumoase amintiri despre Basarabia? Citeşte mai departe
Ierarhi in corespondenta cu un preot de enorie – Preot dr. avva Paul Mihail
La 13 aprilie 1946 preotul Paul Mihail, aflat în refugiu la Râmnicu Vâlcea, îmbisericit la Biserica „Buna Vestire” (Maica Domnului), era anunțat de P.S. Episcop Vicar al Mitropoliei Moldovei, Justinian Marina, că este numit la Biserica „Sfântul Haralambie” din Iași. Este misiva de început a corespondenței unor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române cu un preot de enorie, inedită și insolită în câmpul literaturii epistolare românești.
Scrisorile reprezintă o imagine nemijlocită a relațiilor dintre oamenii de cultură și, în măsura în care se detașează de stereotipurile inerente genului epistolar, ele sunt mărturii ale timpului lor.
În perspectiva istoriei mentalităților, corespondența particulară a unor personalități publice – cum a fost încă din anii primei tinereți Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist (Episcop-Vicar, Rector al Institutului Teologic, Episcop al Aradului, Mitropolit al Olteniei și Mitropolit al Moldovei și Sucevei), ca și ceilalți ierarhi din acest volum – este cu atât mai semnificativă cu cât este urmarea unor legături sufletești. Corespondența se face ecoul propriilor preocupări cultural-istorice sau a receptării unor programe culturale și reprezintă dovada încurajării de către înalții prelați a muncii intelectuale a preoților și a altor colaboratori. Citeşte mai departe
