In Memoriam: Cinci ani de la trecerea la cele veşnice a Î.P.S. Dr. Antonie Plămădeală – Mitropolitul Ardealului
Frânturi de gânduri despre marea sa trecere…
De două milenii încoace, de la întemeierea credinţei creştine prăznuim, în fiecare an, la 29 August mutarea la cele veşnice a unuia dintre cei mai mari mărturisitori ai lui Hristos – Sfântul Ioan Botezătorul… În anul mântuirii 2005, in această zi de luni spre seară, spre amurg, a trecut un alt mare mărturisitor şi apologet al dreptei credinţe creştine – Mitropolitul Antonie Plămădeală de la Sibiu, după ce şi-a purtat cu toată demnitatea şi încrederea în Dumnezeu crucea suferinţei vreme de mai mulţi ani… De aceea, pentru noi, din acest an, această zi va comemora cel puţin aceste două evenimente, aceste două treceri!…
Noi creştinii ortodocşi români şi nu numai, am petrecut joi – 1 Septembrie – în Catedrala Mitropolitană din Sibiu şi apoi, vineri – la Mănăstirea Sfântul Constantin Brâncoveanu din Localitatea Sâmbăta de Sus – Judeţul Braşov – acolo unde vor aştepta osemintele sale pământeşti până la obşteasca înviere, pe unul dintre cei mai mari cărturari, teologi, ierarhi şi ctitori de cuget, spiritualitate şi simţire românească ai veacului al XX – lea, cu o largă deschidere şi recunoaştere internaţională!… Citeşte mai departe
„Victimele terorii comuniste din Basarabia”
Este denumirea noii culegeri de documente inedite a cărui editor este déjà cunoscutul istoric-arhivist şi publicist Alexandru Moraru. Cartea a apărut câteva saptămâni în urmă la Editura “Iulian” şi conţine 307 documente inedite de arhivă plasate pe 444 de pagini. Documentele înserate au fost depistate de către domnia sa pe parcursul a mai multor ani de cercetare a temei “Crimele comunismului si rezistenta antisovietică din Basarabia 1944-1954″ în Arhiva Naţională a Republicii Moldova şi în Arhiva organizaţiilor social-politice a RM (fosta Arhivă a CC al PCM).
Lucrarea este dedicată tuturor celor, care au pătimit de pe urma ocupanţilor sovietici, inclusiv bunicului editorului Ion Alexandru Moraru, arestat în 1941 şi impuşcat de organelle NKVD-ului în ianuarie 1942 şi tatălui editorului Valeriu Ion Moraru, care împreună cu cei trei fraţi ai săi au fost deportat în Siberia.Cel mai mare din ei avea 18 ani(Alexandru), iar cel mai mic(Nicolae) avea 9 ani. Aceşti copii “duşmani ai poporului”pentru a supraveţui au fost puşi la o muncă grea pe tot parcursul celor 9 ani aflaţi în Siberia.
Cartea este împărţită în câteva părţi:
Devotament faţă de breaslă (scriitorul şi publicistul Victor Ladaniuc despre Alexandru Moraru);
Despre editor(din prefaţă ilustrului istoric dr.Gheorghe Buzatu la lucrarea Alexandru Moraru”Basarabia antisovietică”, Ed.”Demiurg” apărută în 2009 la Iaşi.); Citeşte mai departe
Sergiu Grosu: Cu Dumnezeu în catacombe
1/4
2/4
3/4
4/4
Memorialul Durerii – Sergiu Grosu: Cu Dumnezeu în catacombe.
sursa: http://filme-romania.blogspot.com/
190 de ani de la nasterea Mitropolitului Moldovei si Sucevei Iosif Naniescu
Astăzi se împlinesc 190 de ani de la naşterea Mitropolitului Moldovei şi Sucevei Iosif Naniescu
În ţinutul românesc istoric dintre Prut şi Nistru, ocupat prin forţă de Imperiul rus în anul 1812, vede lumina zilei la 27 iulie 1820, Ioan, fiul preotului Anania şi Teodosia Mihalache, viitorul strălucit ierarh Iosif al Bisericii noastre ortodoxe. Localitatea naşterii este satul Răzălăii, ţinutul laşului, ocolul Răutului. Rămas de mic orfan de tată, şi pentru că mama lui se călugărise sub numele de Fevronia, copilul Ioan la vârsta de zece ani este încredinţat „ocrotirii unei rude a lor, călugărului Teofilact ierodiaconul, din Sfânta Mănăstire Frumoasa, din Basarabia”, ctitorie a lui Ştefan cel Mare, unde devine rasofor. Aflat în grija ierodiaconului Teofilact, tânărul rasofor ajunge pentru o vreme la Aşezământul Sfântului Spiridon din Iaşi „fiind prezent la punerea pietrei fundamentale a Catedralei Mitropolitane”, de către mitropolitul Veniamin Costachi, în anul 1833.
Începutul pregătirii teologice îl pune la Seminarul Socola din Iaşi, continuând să studieze temeinic la Seminarul Teologic de la Buzău, înfiinţat de episcopul Chesarie în 1836. După ce ierodiaconul Iosif termină Seminarul de la Buzău (1840), cu rezultate de excepţie, este înscris la Colegiul „Sf. Sava” din Bucureşti, pe care îl va absolvi în anul 1847.
A fost călugărit la 23 noiembrie 1835, de episcopul Chesarie, primind numele de Iosif, în amintirea naşului chiriarhului, episcopul Iosif al Argeşului. A doua zi este hirotesit ierodiacon, la 29 august 1850 este hirotonit în ieromonah, iar la 30 noiembrie este hirotesit protosinghel de către episcopul Râmnicului, SfântulCalinic Cernicaru, fiind deja numit Egumen la Mănăstirea Şerbă-neştii Morunglavului (din 1849), din judeţul Vâlcea. Citeşte mai departe
Biserica Basarabiei se sprijină pe jertfa martirilor ei
Vlad Cubreacov, în discuţie cu părintele Viorel Cojocaru, preot paroh al „Bisericii Inimii Tăcute” din Chişinău
– Oaspetele nostru de astăzi este părintele Viorel Cojocaru de la „Biserica Inimii Tăcute” din Chişinău, preot al Mitropoliei Basarabiei, unul dintre puţinii clerici din Republica Moldova care s-a preocupat îndeaproape de trecutul Bisericii noastre şi, mai ales, de martirajul preoţilor, credincioşilor şi credincioaselor din Mitropolia Basarabiei începând cu luna iunie 1940, după 1944, dar şi de-a lungul perioadei ocupaţiei sovietice. Efortul pe care l-a făcut părintele Viorel Cojocaru vine în completarea efortului Mitropoliei Basarabiei dintre 1941 şi 1944, când mitropolitul de vrednică amintire Efrem Enăchescu a iniţiat, în 1942, alcătuirea unui Martirologiu al Bisericii basarabene, cuprinzând atunci 56 de preoţi şi credincioşi martiri. Constatăm acum, după efortul susţinut al părintelui Viorel Cojocaru, că Martirologiul, pierdut între timp, este cu mult mai cuprinzător. Părinte Viorel, în această etapă a cercetării făcute de Sfinţia Voastră, ce ne puteţi spune despre dimensiunea jertfei clericilor şi credincioşilor din Mitropolia Basarabiei începând cu anul 1940?
– Imediat după venirea trupelor ruseşti în Basarabia, în 1940, preoţii s-au împărţit în trei categorii. Unii s-au repatriat în România, alţii au rămas pe loc, în Basarabia, mizând pe faptul că ruşii nu vor sta mult aici. Iar a treia categorie – a celor care au întâmpinat cu flori Armata Roşie invadatoare. Ca exemplu, aş putea aduce aici numele arhimandritului Varlaam Chiriţă, care, după ce a făcut acest păcat, a suferit enorm de pe urma ateismului sovietic din Basarabia. Trebuie să recunoaştem că, în acel timp, preoţii din Basarabia nu au reuşit să fixeze pe hârtie toate ororile întâmplate în Biserică, începând cu 28 iunie 1940. Citeşte mai departe
Părintele Roman Braga despre occidentul sinucigaş
Arhimandritul Roman Braga s-a născut în Basarabia, în judeţul Lăpuşna, la 2 aprilie 1922. După ce a făcut clasele primare în satul natal, Condriţa, întră la 12 ani frate la mănăstirea Căldăruşani, de lângă Bucureşti. După un an se înscrie la seminarul de la Cernica, apoi se transferă la Seminarul de la Bucureşti, iar ultimul an îl încheie la cel de la Chişinău. Reîntors la Bucureşti urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie, ale Seminarului Pedagogic “Titu Maiorescu” şi Facultatea de Teologie, pe care o termină în 1947. Se înscrie la doctorat la teologie, dar după un an este arestat de comunişti. După un an de anchete este condamnat la 5 ani de închisoare pentru omisiune de denunţ şi ajutor. Trece prin Piteşti şi Canal. În 1953 este eliberat, iar în 1954 este călugărit de mitropolitul Sebastian Rusanu, care îl şi hirotoneşte diacon. 5 ani mai târziu, în 1959, este din nou arestat, acuzat că a făcut parte din grupul “Rugul Aprins” pe timpul studenţiei, şi condamnat la 18 ani de muncă silnică şi 10 ani de degradare socială pentru activitate duşmănoasă la adresa regimului “democrat” comunist. Execută în Balta Brăilei, la colonia Salcia numai 5 ani, fiind eliberat prin decretul din 1964. După eliberare este primit de episcopul Valerian de la Oradea şi este hirononit şi instalat preot la Negreşti, în Ţara Oaşului. După trei ani este trimis misionar în Brazilia, unde slujeşte pentru comunitatea românească din Sao Paolo (1968 – 1972). În anul 1972 episcopul Valerian Trifa îl cheamă în SUA. Slujeşte ca preot în Ohio, Michigan, Pennsylvania, iar în 1988 se retrage la mănăstirea “Adormirea Maicii Domnului” din Rives Junction, Michigan, unde se nevoieşte şi în prezent. În urmă cu câţiva ani, în timpul unei călătorii în ţară, a avut amabilitatea să ne acorde următorul interviu. Citeşte mai departe
Părintele Roman Braga – Despre părăsirea ţării
1/2
2/2
Părintele Roman Braga, supravieţuitor al experimentului Piteşti, despre întoarcerea în Ţară a românilor din diasporă, familie, vremurile de astăzi. Născut în 1922 în Basarabia, închis peste 10 ani în temniţele comuniste, arestat în doua rânduri, ultima oară cu “Rugul Aprins”. Misionar al Ortodoxiei în ultimii 40 de ani în America de Sud si de Nord.
Pãrintele Mina Dobzeu – QUO VADIS ECLESSIA ? – QUO VADIS MUNDI ?
Privind în trecutul mai îndepãrtat si mai apropiat, observãm cã Biserica si Lumea, au fost confruntate cu iadul cel mai de jos, cu întunericul si cu umbra mortii.
Dupã al doilea rãzboi mondial, s-a impus în rãsãritul Europei, o ideologie materialistã sprijinitã de fortele securitãtii si ale armatei, ce pãreau invincibile. Întreaga noastrã populatie, era constrânsã sã gândeascã si sã lucreze conform ideologiei bolsevice. Noua putere comunistã, s-a zbãtut prin toate mijloacele, sã realizeze un stat pãgân, “icoana fiarei celei dintâi”:
Aceasta era o lucrare satanicã, cum se profetise în Apocalipsã (Cap. 16, vs. 13). Trei sunt care fac icoana fiarei celei dintâi: Balaurul (Satan), fiara (ideologia materialistã atee) si omul fãrãdelegii (antihristul). Icoana fiarei plãsmuitã de cei trei, este imperiul sovietic, care a persecutat Biserica, precum imperiul roman în primele secole crestine. Cei mari si cei mici, robi si slobozi, erau siliti sã se închine acestei icoane (Ap.13,16), si sã poarte pe frunte si pe mâna dreaptã, semnul fiarei “666″, semnul pãgânismului (Ap. 13,16,18).
Comunismul si ideologia sa, n-au rãmas la cifra 8 a crestinismului, a legii Harului, nici la cifra 7, a legii morale a Vechiului Testament, ci s-a coborât la cifra 6, a ratiunii. Toate fiintele au cinci simturi, omul singur are în plus, ratiunea. Deci omul pãcatului a lepãdat revelatia divinã a Vechiului Testament si a Noului Testament, afirmându-se în numele ratiunii lui – reprezentatã prin cifra 6, “numãr de om” (Ap.13,18).
Asemenea revolutionarilor francezi de la sfârsitul secolului al XVIII-lea si comunistii, au zeificat ratiunea, distantându-se de Sf. Scripturã si de Bisericã, militând intens pentru o satanizare colectivâ. Citeşte mai departe
Preoţii refugiaţi din Basarabia: destine de martiri
Ziua de 28 iunie 1940 a rămas în istoria Basarabiei drept una cumplită, de răscruce, în care au fost schingiuite şi desfiinţate zeci de mii de destine ale unor oameni nevinovaţi.
Patruzeci şi opt de ore în care trebuia să te salvezi. Cele patruzeci şi opt de ore au modificat soarta noastră. Prin cea de-a doua notă ultimativă a ministrului sovietic de externe, în patru zile, începand cu orele 14.00, Basarabia trebuia evacuată. Pe 29 iunie 1940, în zori, tancurile armatei roşii au intrat în Basarabia. Trupele sovietice au trecut Prutul, punând stăpânire pe orasul Herţa şi chiar pe o parte a judeţului Dorohoi. În 48 de ore, teritorii importante erau sub controlul sovieticilor. Cele 48 de ore de calvar au adus oceane de lacrimi, au semănat moarte, durere, despărţiri. Printre cei care au fost maltrataţi şi supuşi la umilinţe au fost şi sute de preoţi.
Arhimandritul Felix Dubceac, originar din comuna Voloave, judeţul Soroca, refugiat de la mănăstirea Rudi şi adăpostit la mănăstirea Sfânta Ana de la Rohia, apoi stabilit în Detroit, SUA, viaţa lui incluzând 50 de ani de slujire preoţească, consemnează: „În a doua înrobire a Basarabiei, Stalin a dat ordin să fie deportaţi preoţii din sate, iar mănăstirile să fie prefăcute în colhozuri şi şcoli komsomoliste. Toate icoanele şi cărţile din bibliotecile mănăstirilor să fie arse. Limba şi alfabetul slavon să fie în toate şcolile primare, secundare şi universitare. Iar Visarion Puiu, cel dintâi episcop de Hotin şi Bălţi, apoi Mitropolit al Bucovinei, a trebuit să părăsească ţara ca să nu fie omorât de ocupanţii bolşevici. Acest mare ierarh al Bisericii noastre, un mare sprijinitor al săracilor şi studenţilor români, a suferit sărăcia forţată a exilului în Germania şi Franţa, departe de George Enescu şi Constantin Brancuşi, dar, mai însingurat şi mai sărac decat cei doi compatrioţi ai săi, avut-a loc într-un cimitir din afara Parisului” („Evocări şi mărturisiri din urmarea lui Hristos”, Detroit, 1994). Citeşte mai departe
Mitropolitul Antonie Plămădeală „Preotul în Biserică, în lume, acasă”
„Cartea exemplului de conştiinţă”
Recenzie:„Preotul în Biserică, în lume, acasă”, de Antonie Plămădeală
Pr. Dr. Cristian Muntean,
„Pe unii oameni îi vindeci cu cuvântul; pe alţii îi îndrepţi cu pilda vieţii tale”, scria Sfântul Grigore de Nazianz în sfaturile pe care le dădea preoţilor.
Un astfel de om, care vindecă prin cuvântul său şi prin pilda vieţii sale este, fără îndoială, înalt Prea Sfinţitul Antonie. Şi pentru a ne-o dovedi din nou, dacă mai era nevoie, a însumat un număr de cuvântări ocazionale într-o carte, pentru a readuce în atenţia noastră dimensiunea reală a preotului ca păstor de suflete şi păstrător al tradiţiilor noastre româneşti.
Întreaga culegere stă sub înţelepciunea cuvintelor Sf. Ioan Gură de Aur care sunt luate drept motto: „Mai multe sunt valurile care frământă sufletul preotului, decât vânturile care frământă marea”, prin ele autorul avertizându-ne că nu se va opri la lucruri de suprafaţă ci va încerca să pătrundă mai adânc, spre conştiinţă prin conştientizare. în acest context lucrarea devine de maximă actualitate pentru că vizează preotul din perspectiva întregii sale vieţi, putând fi considerată un adevărat manual sau îndrumător de pastoraţie.
Încă de la început autorul ţine să precizeze că nu poţi fi preot pe jumătate – ori eşti preot după rânduială ori nu eşti preot cu adevărat – iar întreaga slujire a preotului trebuie să fie mereu un mandat din partea episcopului argumentând că şi episcopul este supus Sfântului Sinod. Nesupunerea ar însemna excluderea principiului ierarhic din normele canonice. „Declaraţia” pe care preotul o citeşte înainte de hirotonie stă mărturie până la moarte despre promisiunea făcută în faţa lui Dumnezeu, a episcopului şi a credincioşilor. Citeşte mai departe
