Mărturii despre părintele Hrisostom Sochircă
Părintele Hrisostom Sochircă – Slugă credincioasă a voinței dumnezeiești
Prot. Zosima Toia, protopop de Chişinău: Părintele Hrisostom Sochircă, a fost acela, care în vremuri de prigoană împotriva Bisericii, nu s-a temut să mărtuirsească cuvântul lui Dumnezeu. Curajul său a fost exemplar pentru creştinii din parohiile satelor Şestaci şi Cobâlea, unde părintele obişnuia să oficieze serviciile divine. Citeşte mai departe
Spre lumină! Alexei Mateevici, preotul şi proorocul limbii noastre, la 125 de ani de la naştere…
Preotul şi proorocul limbii noastre Alexei Mateevici s-a născut la Căinari, judeţul Tighina din Basarabia, la 28 martie 1888, în familia preotului Mihail Mateevici şi a Nadejdei Neaga. A făcut clasele primare în satul Zaim, școala parohială şi Seminarul de Teologie din Chişinău, 1902-1910.
În următorii patru ani a studiat la Kiev, la Academia Teologică, după care a fost numit profesor de greacă şi latină, devenind și membru al Societăţii Bisericeşti de Istorie şi Arheologie.
Începând cu anul 1910, Alexei Mateevici a publicat poezii, nuvele, articole în presa vremii. Citeşte mai departe
Arhimandritul Casian, stareţul gospodar de la Mănăstirea Japca
Sfânta Mănăstire Japca este situată în apropierea satului Japca, raionul Floreşti, pe o înălţime stâncoasă a malului drept al fluviului Nistru, cu o privelişte pitorească.
Este unicul aşezământ monastic din spaţiul pruto-nistrean care funcţionează neîntrerupt de la înfiinţare – din a doua jumătate a sec. XVII. Până în 1916, mănăstirea a fost locuită de monahi, iar din acel an şi până în prezent – şi de călugăriţe refugiate din Polonia, unele fiind rude cu familia imperială a Romanovilor.
În sec. XIX, activitatea Mănăstirii Japca a fost strâns legată de diriguitorii sfântului lăcaş. Una dintre aceste personalităţi a fost arhimandritul Casian, cel mai luminat gospodar şi longeviv staroste (1836-1842, 1844-1853, 1856-1864). Citeşte mai departe
ÎPS Antonie (Plămădeală) – Predica la Duminica a XXVI a dupa Rusalii – Cele pe care le-ai strâns ale cui vor fi?
Sa ascultam o parabola simpla. Una din acelea pe care Mantuitorul, probabil, le improviza pe loc, dupa nivelul ascultatorilor si dupa subiectul convorbirii. Povestirile Sale sunt adevarate creatii literare. Lui Iisus i s-ar cuveni un loc aparte, in afara de acela pe care il are in istoria mantuirii, si in istoria culturii si a literaturii universale. Evident, e prea mare pentru aceasta. Dar a-L revendica si pentru cultura si literatura, nu mi se pare a-L cobora sau a propune vreo blasfemie. N-ar fi decat o noua ipostaza pamanteasca a Sa, reflectand in mod concret realitatea. Gandul meu porneste de acolo ca ar trebui sa deschidem pentru Iisus toate drumurile ca sa intre in viata oamenilor. Dar am pornit de la promisiunea ca vom asculta o parabola. Parabola e o specie literara care .vorbeste prin analogie, prin asemanare. Iti spun ceva, ca sa intelegi altceva. De aceea se mai numeste si “pilda”. Zicem adesea, in vorbirea zilnica: Cutare “vorbeste in pilde”, adica cu subintelesuri, cu aluzii. Cel care vorbeste in pilde o face pentru ca ceea ce vrea sa-ti comunice e mai usor de inteles si mai concludent pe calea aceasta. Citeşte mai departe
Căutăm rudele
Mă numesc Nicolae Russo, fiul lui Iacob Russo, descendent din dinastia boierească Russo.
Actualmente louiesc în Chișinău, activând în calitate de jurist în cadrul Institutului de Chimie al Academiei de Științe din Republica Moldova.
În ciuda anilor de tristă amintire și prigoană, noi nu ne-am uitat rădăcinile și neamul din care ne tragem. Urgia timpurilor trecute a făcut ca întreaga dinastie a nobililor Russo să se împrăștie în lume, din informațiile pe care le deținem, unii ajungând chiar foarte departe peste ocean în Canada.
Tatăl meu Iacob Ruso (fiul lui Nicolae Russo), descendent din dinastia nobililor Russo, născut în 1887, decedat în 1947 în satul Redeni, r. Strășăni, avea un frate Boris Russo, care împreună cu familia sa, s-a refugiat peste Prut din calea bolșevicilor.
Astăzi eu ca urmaș al acestor vrednici de amintire oameni, îmi doresc foarte mult să iau legătura cu urmașii 
neamului Russo, în vederea stabilirii unor relații de rudenie și de împărtășire a bucuriei commune pentru tot ce a însemnat și încă mai înseamnă dianstia Russo.
În caz dacă cineva dintre cei care citesc aceste rânduri cunoaşte măcar cât de puţin despre soarta urmașilor dinastiei Russo, vă rugăm să ne scrieţi la următoarele adrese:
mihailmaster@yahoo.com - Pr. Mihail Bortă sau Nicolae Ruso nr. tel. +37379850778.
Pentru mai multe articole legate de dinastia boierească Russo, vă rugăm să accesați blogul www.macareuca.blogspot.com
Părintele Paulin Lecca – un căutător al iubirii lui Hristos
Părintele arhimandrit Paulin Lecca a rămas în istoria monahismului românesc drept un monah erudit, un profund cunoscător al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Tradiţii, precum şi al scrierilor scriitorilor creştini. Preasfinţitul Ambrozie al Giurgiului, care l-a cunoscut la Schitul Darvari din Bucureşti, a mărturisit despre părintele Paulin Lecca faptul că “nu putea fi văzut vorbind de bunul Dumnezeu fără să plângă. Era foarte sensibil, iar pentru el, practic, cuvintele aveau alt sens”.
Părintele arhimandrit Paulin Lecca s-a născut în ziua de 24 iulie 1914, în comuna Babele, raionul Ismail, pe malul stâng al Prutului. Deprinderea vieţii duhovniceşti a învăţat-o în sânul familiei, de la tatăl său, Grigore, preot şi învăţător. Tânărul Victor a urmat Seminarul şi Facultatea de Teologie la Chişinău, unde a avut profesori pe marii teologi Nichifor Crainic şi Gala Galaction. De mic şi-a dorit să-şi dedice viaţa lui Dumnezeu şi să trăiască în singurătate. Citeşte mai departe
Vasile Ţepordei: “Biserica basarabeană rusificatoare?”
Un articol al preotului şi publicistului basarabean Vasile Ţepordei, scris în anul 1936, despre rolul Bisericii basarabene din perioada ţaristă în propăşirea culturii româneşti din Basarabia.
Da! Exact! În veacul acesta haotic, ne-a fost dat să auzim şi pe asta. Şi nu la o întrunire politică, sau la o masă cu fel de fel de băuturi. Nu! La o un cogemite consiliu de război. Şi nu din gura unui şovin, sau comunist afişat. Nu! Din gura unui proaspăt „fost ministru şi basarabean”.
Am auzit-o cu urechile mele la consiliul de război. Şi de la cine credeţi? De la „comunistul” Stere? Nu! De la dl. Anton Crihan, fost ministru în trecuta guvernare. Citeşte mai departe
10 ani de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Arhimandrit Sofian Boghiu
Anul acesta, 2012, se împlinesc 10 ani de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Arhimandrit Sofian Boghiu († 14 sept. 2002), fost stareţ al mănăstirilor Antim şi Plumbuita din Bucureşti, un adevărat trăitor şi un mărturisitor al credinţei ortodoxe în vremurile grele ale comunismului.
Comemorarea acestui vrednic slujitor al Mântuitorului Hristos, pentru care păstrăm vie în inimile noastre dragostea sa neţărmurită pentru Biserică şi popor, chipul său luminos şi bunătatea sa sufletească, este un act de recunoştinţă, de aducere aminte şi de omagiere a memoriei sale. Citeşte mai departe
Părintele Porfirie Şoimu – Ucis pentru credinţă
Nu doar soarta deportaţilor din perioada comunistă şi-a lăsat amprenta asupra istoriei noastre, dar şi a celor care au fost exterminaţi pentru un cuvânt, pentru o privire sau pentru credinţă. Gulagul stalinist n-a cruţat pe nimeni dintre cei care s-au opus puterii şi voinţei sovietice. Însă, pe lângă persoanele politice, pentru ideile lor, au fost ucişi oameni simpli. La fel şi cei de provenienţă nobilă sau cei care au refuzat să se dezică de credinţă.
La 13 iunie 1941, preotul Porfirie Şoimu (s. Parcani, r. Soroca) a fost arestat şi condamnat, ca «DUŞMAN al poporului», la moarte prin împuşcare, pentru că nu a vrut să închidă biserica, să iasă pe amvon şi să spună enoriaşilor că el, până la acel moment, i-a minţit, că religia e opiu pentru popor şi că Dumnezeu nu există. Sentinţa a fost pusă în aplicare pe 8 august 1942, în lagărul din Ivdel. Citeşte mai departe
Şapte ani fără vlădica Antonie
Se împlinesc astăzi şapte ani de la mutarea la Domnul a fericitului întru amintire mitropolit Antonie Plămădeală al Ardealului. Născut într-o familie basarabeană cu şase copii, Leonida a cunoscut de tânăr vitregiile vremii, fiind deportat, hăituit de Securitate şi arestat de Miliţie, dar a folosit toate aceste experienţe pentru a clădi o personalitate istorică a Bisericii Ortodoxe Române. Singurul supravieţuitor al familiei, Mihai Plămădeală, ne-a lăsat să-i trecem pragul casei pentru a-l descoperi pe ‘Leonea’, viitorul mitropolit Antonie.
În anul 1943, în Basarabia deja se pregătea refugierea românilor din calea frontului estic al celui de-al Doilea Război Mondial. Vasile Plămădeală, împreună cu soţia sa, Elisabeta, şi cei şase copii, Leonida, Gheorghe, Valeriu, Mihai, Alexei şi Nicolae, au primit repartiţie dincoace de Prut, în îndepărtata Oltenie, în comuna Işalniţa de lângă Craiova. Citeşte mai departe
