Preacucernicul Ieroschimonah Ilie Vulpe (1851-1928)
(Gheorghe Tattarescu - Monah bătrân
Muzeul Municipiului Bucureşti.)
Călugări basarabeni la Muntele Athos
Preacuvernicul ieroschimonah Ilie ( Vulpe ) s-a născut la Brăghicea, în judeţul Orhei (Basarabia) în 1851, fiul lui Ilie şi Melania Vulpe. El a fost botezat Eutimie şi a primit o educaţie aleasă, fiind crescut în tradiţia ortodoxă a ţării sale. Părinţii săi erau producători de vinuri. El a fost educat într-o şcoală particulară, într-o perioadă în care cărţile erau încă scrise cu litere slavone.
În 1877 a fost luat în armata rusă şi a lucrat la transportul proviziilor. La puţin timp după întoarcerea acasă, el a intrat în Mănăstirea Frumoasa, în care a stat numai un singur an, înainte de a pleca la Muntele Athos, unde a ajuns în vara anului 1879. După vizitarea mănăstirilor atonite, el s-a stabilit în nou-înfiinţatul schit isihast Lacu, sub protecţia Chiliei Maicii Domnului, împreună cu întemeietorul schitului, schimonahul Iustin. Aici el a fost tuns în monahism, primind numele Ilie, şi a fost repede hirotonit diacon şi apoi preot în 1880. În total, el a stat la schitul Lacu 10 ani. În 1889, părintele Ilie s-a mutat la Schitul Vigla, mai departe, înspre sud (lângă schitul Prodromu) şi s-a aşezat într-o altă chilie închinată Maicii Domnului, unde a rămas timp de 5 ani, împreună cu trei ucenici, dintre care doi veniseră cu el de la Schitul Lacu.
Era în 1894, când Părintele Ilie, deja binecunoscut drept un experimentat părinte duhovnicesc şi practicant al Rugăciunii lui Iisus, a venit la Colciu şi s-a stabilit la Chilia Naşterii Înaintemergătorului, cu cei 3 ucenici. Când a restaurat coliba, s-au adunat în jurul lui 5 discipoli – Eutimie, Andrei, Paisie, Gherasim şi Ioan Guţu – alcătuind o renumită familie duhovnicească. Ascetismul ieroschimonahului Ilie consta în tăcere şi rugăciune neîncetată, şi a devenit cunoscut drept un lucrător al rugăciunii inimii. El urma rânduiala Bisericii şi săvârşea Sf. Liturghie cu multă smerenie. Când slujea în zilele săptămânii, cu excepţia Sfintei Euharistii, el mânca numai prescură, primind alt fel de hrană numai sâmbăta şi duminica. Când nu săvârşea Sfintele Taine, el mânca numai o dată pe zi, excepţie făcând miercurea şi vinerea, când nu mânca nimic. Dormea foarte puţin şi citea zilnic din Sfintele Scripturi şi omiliile Sfinţilor Părinţi. Pentru smerenia şi ascetismul său, dragostea divină şi harul Sfântului Duh s-a sălăşluit cu prisosinţă în inima acestui părinte.
Ieroschimonahul Ilie Vulpe a fost un părinte iubitor şi blând, renumit pretutindeni în Athos pentru că era ospitalier, milos, sincer ca un copil şi înţelept în cuvânt. Pentru mai bine de 30 de ani, părintele Ilie a fost unul dintre cei mai experimentaţi părinţi duhovniceşti din Muntele Athos, pregătind şi îndrumând pe calea Mântuirii sute de fii duhovniceşti – români, greci, ruşi, bulgari şi sârbi. Cu toţii îl căutau şi se foloseau de cuvintele sale. Dacă vedea că cineva se ruşinează înaintea lui, el îl încuraja imediat, spunându-i: „Îndrăzneşte, fiule, căci şi eu, la rândul meu sunt un păcătos!” Astfel el a adus multe suflete la pocăinţă. Câteodată, el îşi sfătuia discipolii, spunând: „Fiii mei, nu uitaţi că ne aflăm în Sfântul Munte, unde Maica Domnului ne-a chemat să facem fapte bune. Neîncetat să ne rugăm lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii şi a întregului neam creştinesc!” Altă dată a zis: „Părinţilor, nu uitaţi cuvântul din Pateric, pe care avva Iosif l-a rostit către avva Lot: ‚Nu poţi să te faci călugăr de nu te vei face ca focul, arzând tot.’ Aşa trebuie inimile noastre să ardă de dragostea pentru Hristos.” Odată a venit la el pentru spovedanie un călugăr şi i-a zis: „Părinte, daţi-mi binecuvântare să mă fac nebun pentru Hristos!” Dar bătrânul i-a răspuns, zâmbind: „Nu-ţi ajunge că deja eşti nebun? Vrei să continui să fii un nebun?” Atunci monahul s-a ruşinat şi a făcut o închinăciune înaintea lui, zicând: „Iertaţi-mă, cinstite părinte, căci am păcătuit!” Dar bătrânul, sărutându-l, i-a dat drumul în pace.
Cuviosul părinte Ilie Vulpe s-a nevoit în Sfântul Munte timp de 50 de ani, slăvindu-l pe Dumnezeu zi şi noapte şi învăţând mulţi fii duhovniceşti. Apoi, văzându-şi sfârşitul apropiindu-se, i-a binecuvântat pe toţi. A adormit întru Domnul în pace, în 8 decembrie 1928 şi a fost deplâns şi condus la mormânt de mulţi călugări atoniţi. Bătrânul Ilie a devenit înaintea sfârşitului său un îndrumător spiritual al monahilor de pe tot cuprinsul Sfântului Munte. Mulţi discipoli s-au adunat în jurul lui, inclusiv bătrânul Ioan Guţu, alt mare duhovnic basarabean, care a fost de asemenea şi cel mai longeviv dintre ei toţi şi contemporanul nostru.
http: //www.voceabasarabiei.com/
BEREZOVSCHI Mihail (1868-1940)
Ø MIHAIL BEREZOVSCHI
Preot, compozitor si dirijor
Născut la 20 febr. 1868, în Caplan, jud. Cetatea Albă, în familie de preot, decedat la 5 nov. 1940, în Chisinău. Studii la Scoala duhovnicească şi Seminarul teologic din Chişinău (1880-1890), studii de Muzică la Conservatorul din Petersburg.Preot la biserica “Sf. Arhangheli” din Chisinău (1890-1892), apoi la catedrala arhiepiscopală (din 1892), director adjunct al corului catedralei (1892), apoi titularizat ca dirijor prim (1904-1938);Director şi profesor la şcoala de cântăreţi bisericesti şi profesor de Muzică la şcoala eparhială (1907 – 1913);Dupa 1918, profesor titular la Conservatorul de Muzică şi la Liceul nr. 2, toate în Chisinău;Membru fondator a Societăţii compozitorilor români, membru şi vicepreşedinte al Comitetului central al Asociaţiei Muzicale “Cântecul Basarabiei”,Iconom stavrofor; corul său a avut un rol însemnat în convorbirea limbii române; în 1917-1918 a participat personal sau cu corul său – la evenimentele istorice care au adus la constituirea statului naţional român unitar. Apreciat pictor, a participat cu Iucrări personale la numeroase expozitii, obţindînd la una din ele Medalia de aur.
Opera muzicală:
1. Liturghia Sf. loan Gură de Aur, aranjată la 3 voci, Moscova-Leipzig, 32 p. (în ruseşte);
2. Nu mă lăsa la vremea bătrâneţii. Concert pentru 4 voci, cu aranjament pentru pian, 16 p. (în ruseşte);
3. Doamne strigat-am. Stihirile, Dogmatice, Dumnezeu este Domnul, cu Troparele învierii pe 8, glasuri,Chisinău, 1921, 24 p. (ed. a II-a, 1940);
4. Imnele Sfintei Liturghii, pentru cor mixt, bărbătesc şi pentru 3 voci egale, Chisinău, 1922, 194 p.;
5. Imnele Vecerniei şi Utreniei, pentru cor mixt, bărbătesc şi pentru 3 voci egale, Chisinău, 1927, 269 p.
Mitropolia Clujului lansează oficial revista TABOR
Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, împreună cu Universitatea Babeş Bolyai şi Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj, are bucuria de a vă invita, marţi, 26 iunie ora 13.00, la evenimentul lansării oficiale a Revistei TABOR (Tradiţie si Actualitate în Biserica Ortodoxă Română). Evenimentul va avea loc in foaierul Colegiului Academic de pe strada Mihail Kogălniceanu, nr. 3. Vor vorbi: IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu, Prof. dr. Nicolae Bocşan, Pr. prof. Ioan Chirilă, Prof. dr. Mircea Muthu, Prof. dr. Aurel Sasu.„Revista TABOR este o tribună a dialogului dintre teologie, filosofie, ştiinţele exacte, naturale, umaniste şi politice, un spaţiu în care să se poată întâlni colaboratori din ţară şi din străinătate, vârstnici şi tineri, bărbaţi şi femei, ortodocşi şi prieteni ai acestora, creştini şi necreştini cu deschidere ecumenică. La o cotă mai înaltă, dialogul poate fi nu doar între teologie şi disciplinele neteologice, ci şi între acestea laolaltă, ele între ele, angajându-se, până la învecinarea cu prezenţa lui Dumnezeu, în ceea ce Basarab Nicolescu a numit, pentru prima oară în cultura universală, transdisciplinaritate.” (Mitropolitul Bartolomeu în Prolegomene la un dialog interior)
Biroul de presă
* * *
Mitropolia Clujului lansează oficial revista TABOR
Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, împreună cu Universitatea Babeş Bolyai şi Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj, are bucuria de a vă invita, marţi, 26 iunie ora 13.00, la evenimentul lansării oficiale a Revistei TABOR (Tradiţie si Actualitate în Biserica Ortodoxă Română). Evenimentul va avea loc in foaierul Colegiului Academic de pe strada Mihail Kogălniceanu, nr. 3. Vor vorbi: IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu, Prof. dr. Nicolae Bocşan, Pr. prof. Ioan Chirilă, Prof. dr. Mircea Muthu, Prof. dr. Aurel Sasu.„Revista TABOR este o tribună a dialogului dintre teologie, filosofie, ştiinţele exacte, naturale, umaniste şi politice, un spaţiu în care să se poată întâlni colaboratori din ţară şi din străinătate, vârstnici şi tineri, bărbaţi şi femei, ortodocşi şi prieteni ai acestora, creştini şi necreştini cu deschidere ecumenică. La o cotă mai înaltă, dialogul poate fi nu doar între teologie şi disciplinele neteologice, ci şi între acestea laolaltă, ele între ele, angajându-se, până la învecinarea cu prezenţa lui Dumnezeu, în ceea ce Basarab Nicolescu a numit, pentru prima oară în cultura universală, transdisciplinaritate.” (Mitropolitul Bartolomeu în Prolegomene la un dialog interior)
Biroul de presă
* * *
Părintele Gala Galaction – documentar
Documentar Calătoriile ziariştilor.
de Dan CIACHIR
Gala Galaction (foto) a facut multă gazetarie, atât înainte, cât şi după ce s-a preoţit. Era un vechi colaborator al ziarelor “Dimineaţa” si “Adevărul”, dar scria şi la alte cotidiane de tiraj, îndeosebi la “Curentul” şi “Universul”. Publica des reportaje. În anii ‘30 porneşte în acest scop prin ţară “în Cadillac-ul unui prieten”. Cu un deceniu înainte descoperise Mangalia, unde se dusese consecutiv, vară de vară, între 1922-1926. Preotul-scriitor şi-a strâns ulterior aceste reportaje, în 1947, într-un volum întitulat chiar “Mangalia”. Pe atunci, singurii vizitatori ai localităţii erau nişte arheologi interesaţi de vestigiile Callatis-ului. Mangalia era un târg oriental, cu minarete de geamie şi turcoaice umblând pe uliţe în şalvari. Comuna Limanu, prin care se putea ajunge in 2 Mai-ul de astăzi – un cătun pe atunci – se numea Caracicula. În apropierea ei se găsea o peşteră în care s-a aventurat reporterul cu reverenda. Tot la începutul deceniului al treilea din secolul trecut, Gala Galaction publica în “Adevărul literar şi artistic” un reportaj despre Manastirea Caldaruşani. Pentru a ajunge acolo, se dăduse jos din trenul de pe ruta Bucuresti – Urziceni în halta Greci şi mersese apoi câţiva kilometri pe picioare. La Caldaruşani compara aspectul din 1896 al mănastirii, când o vizitase iniţial, cu acela din 1926. Pe terenul lung de un kilometru dintre intrarea pe domeniul chinoviei, până la chilii, dispăruseră livada şi fâneaţa. Apăruse un drum pietruit lat cât o şosea, mărginit de caştani şi de tei. Coasta care cobora dinspre chilii către lac era neîngrijită, aridă, fară arbori, vegetaţie sau poteci, iar pe suprafaţa ei se întindeau câteva bărci scobite în trunchiuri de copac, abandonate. Părăginita era şi căsuţa călugărilor-pescari. Însă atât ziua, cât şi noaptea era o linişte adâncă, potrivită rugăciunii şi reculegerii, întreruptă doar de oracăitul broaştelor, dupa ce se întuneca.
O alta calatorie intreprinsa in 1930 la Constantinopol de Gala Galaction sugereaza potenta economica a trustului de presa “Adevarul – Dimineata”. Directia celor doua cotidiane organizase atunci o croaziera in Bosfor si pe Marea Marmara, inchiriind un vapor care a acostat in cartierul Galata, foarte aproape de hotelul “Kedival”, in care au fost cazati vreme de cateva zile pasagerii navei. Acestia, redactori si colaboratori ai celor doua ziare, erau invitatii trustului, care suporta integral spezele calatoriei. Gala Galaction era insotit de nevasta si de cele doua fiice. Intre invitati se mai numarau pictorii Ion Tuculescu si Stefan Popescu. Croaziera a durat o saptamana. La intoarcere, Gala Galaction a publicat reportaje despre Constantinopol si insula Halki, atat in cele doua ziare care organizasera croaziera, cat si in “Curentul”. Un an mai tarziu, in ianuarie 1931, Galaction intreprinde o calatorie in Italia, cheltuielile fiind amortizate de onorariile primite de la “Curentul”, “Dimineata” si “Adevarul literar si artistic”, in care tipareste o suita de reportaje la intoarcerea in tara.
In anii ‘30, ziarele romanesti trimiteau in mod obisnuit in strainatate reporteri, redactori sau colaboratori, fie pentru evenimente politice, fie pentru reportaje de felul acelora scrise de Gala Galaction. Se consacrase ca gen “reportajul literar”. Atunci cand calatoreau in strainatate, directorii ziarelor romanesti cu tiraj, precum Stelian Popescu, Pamfil Seicaru, aveau adesea contacte la nivelul cel mai inalt, fiind primiti, asa cum s-a vazut, chiar de sefi de stat. In tara, ziaristii profesionisti aveau permise de calatorie gratis pe caile ferate. Cand treceau dincolo de hotare – pasapoartele li se eliberau cu prioritate -, legitimatiile de gazetar le erau pretutindeni recunoscute. Mai putin in URSS, unde nu primeau viza de intrare nici dupa restabilirea relatiilor diplomatice cu aceasta tara, in 1934, exceptiile numarandu-se pe degetele unei singure maini. In acelasi timp, numerosi gazetari straini ne vizitau tara, unii de mare faima; am amintit deja de Genevieve Tabouis. Regele Carol al II-lea dadea bucuros interviuri presei straine, iar acestea, dupa aparitie, erau traduse de agentia Rador si puse la dispozitia ziarelor romanesti pentru reproducere integrala sau partiala. Insa si fruntasii principalelor partide politice erau intervievati de ziaristi straini. In varful topului, pana in 1936, se afla Titulescu. Interviuri cu Nae Ionescu apareau in presa germana, cu Gheorghe Tatarescu in cea franceza, cu C.Z. Codreanu in ziarele italiene, Gheorghe I. Bratianu a dat si el interviuri de acest fel, pentru a nu mai vorbi de Iuliu Maniu… La toate acestea se adaugau reportajele despre Romania, ca si notele de calatorie semnate uneori de scriitori de talia unui Paul Morand.Un ziarist de la “Le Figaro” (ajuns ulterior ministru), dupa ce ne-a vizitat in mai multe randuri tara, a scris o carte despre Romania. Fusese si el primit de Carol al II-lea. Inca din 1931-1932, intuise predilectia Regelui pentru autoritarism. Acelasi gazetar consacrase o pagina “frumusetii legendare, dar reale” a romancelor.
In 1913, Trotki fusese in Romania, inclusiv in Dobrogea, si tiparise niste corespondente intr-un ziar kievean. Romancele il inspaimantasera cu pasiunea lor pentru lux pe acest revolutionar. Unii corespondenti de presa straini sfarseau prin a ajunge colaboratorii lui Mihail Moruzov, seful Serviciului Special de Informatii al Armatei. In monografia pe care i-a consacrat-o, profesorul Cristian Troncota ofera doua exemple concrete. Il reproducem pe cel de-al doilea: “Un alt personaj interesant cu care a colaborat Moruzov a fost Bruhatov Dimitri Rostovski… A intrat in vizorul Sigurantei pentru ca era corespondent de presa al ziarului “Daily Mail”, proprietatea lordului Rothermere, sprijinitor al intereselor Ungariei. Rostovski a reusit sa stabileasca relatii numeroase la Bucuresti, inclusiv cu cercurile francmasonice. In 1930 era secretar al Asociatiei corespondentilor de presa straini din Romania… Lucra la realizarea unei carti despre Romania, avand tot sprijinul Consiliului de Ministri.”.
În dialog cu inochentiştii
ÎN DIALOG CU INOCHENTIŞTII , de Mihail BORTĂ
( studiu de caz, 7-9 ianuarie 2006 )
1. Fenomenul inochentist – o comoară ascunsă în ţarină !
Despre aşa numiţii inochentişti, am auzit pentru prima oară, acum cu doi ani, de la părintele meu duhovnicesc, ieromonah în cadrul Mitropoliei Basarabiei – părintele Irinarh ( Ţurcanu ). Pe atunci eram student în anul II, la facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiul Сluj-Napoca şi venisem acasă în vacanţa de vară. În acea vacanţă de vară, fiind îndemnat de colegii teologi mai mari, am început să-mi caut o temă pentru lucrarea de licenţă în teologie ortodoxă. Fiind pasionat încă de pe timpul liceului de Istoria Bisericii Ortodoxe Române, mi-am propus să adun materiale pentru o lucrare care trebuia să se numească O istorie a bisericii ortodoxe din Basarabia de la 1812 până în zilele noastre. Am adunat destul de multe materiale, printre care şi o carte şi câteva articole despre mişcarea ieromonahului Inochentie de la Balta. Read more
Părintele Inochentie de la Balta şi inochentiştii
de Mihail BORTĂ, ziarul Timpul, VINERI, 14 APRILIE 2006, NR.396
Inedit
Un alt punct de vedere Părintele Inochentie de la Balta şi inochentiştii.
Figura ieromonahuilui Inochentie de la Balta suscită şi astăzi, după un secol, interesul cititorilor, dar şi al cercetătorilor din domeniul ortodoxiei. Considerăm deosebit de captivant şi instructiv, în contextul dat, studiul lui Mihail Bortă, student la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca care vine cu o viziune nouă asupra acestei personalităţi controversate. Read more
O cercetare a icoanei inochentiste în lumina iconografiei ortodoxe
1. Introducere, sau Despre cum s-a întâmplat că s-a ajuns la Balta.[1]
Despre aşa numiţii inochentişti am auzit pentru prima oară, acum cu doi ani, de la părintele meu duhovnicesc ieromonah în cadrul Mitropoliei Basarabiei – părintele Irinarh (Ţurcanu). Pe atunci eram student în anul II, la facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiul Сluj-Napoca şi venisem acasă în vacanţa de vară. În acea vacanţă de vară, fiind îndemnat de colegii teologi mai mari, am început să-mi caut o temă pentru lucrarea de licenţă în teologie ortodoxă. Fiind pasionat încă de pe timpul liceului de Istoria Bisericii Ortodoxe Române, mi-am propus să adun materiale pentru o lucrare care trebuia să se numească O istorie a bisericii ortodoxe din Basarabia de la 1812 până în zilele noastre. Am adunat destul de multe materiale, printre care şi o carte şi câteva articole despre mişcarea ieromonahului Inochentie de la Balta. Cu toate aceste materiale am mers hotărât la părintele profesor lector universitar Alexandru Moraru, profesor de I.B.O.R la facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, cu gândul ca cucernicia sa, să-mi accepte cererea de a scrie lucrarea de licenţă pe tema O istorie a bisericii ortodoxe din Basarabia. Părintele Alexandru Moraru, cercetând peste materialele pe care i le-am adus, mi-a zis că ar fi bine să scriu ceva despre care nu sa prea scris în spaţiul românesc, propunându-mi să scriu despre mişcarea ieromonahului Inochentie de la Balta, din anul 1908. Fiind în studiu de caz la Balta ( 7-9 ianuarie 2006 ), în casele inochentiştilor la care am poposit, camerele în care am intrat noi, colţul de la răsărit era bogat cu multe icoane. Pe icoana centrală a colţului, era pictat chipul Domnului Iisus Hristos aşezat în tronul Slavei. Pe celelalte icoane erau reprezentate chipul Maicii Domnului, Sfântul Arhanghel Mihail, chipul Sfântului Ioan Botezătorul şi chipurile altor sfinţi. În partea din stânga a iconostasului am observat o icoană mică, care mi-a atras îndeosebi atenţia. Read more
