Valeriu Gafencu – Mărturia unei vieţi câştigate
“…Şi eu vă mărturisesc azi, după ani de suferinţă, meditaţie şi frământări, cu viaţă aspră, că viaţa nu are nici un sens fără Hristos…”
Nu de puţine ori cerul sfânt al neamului românesc, brăzdat de viforul unor cumplite urgii, a fost împodobit cu vrednice cununi prin curajul şi jertfa curată a unor fii aleşi ai săi. Dramele secolului XX au adus multiple transformări pe plan politic, economic şi social, care ne-au marcat profund viaţa, dar au determinat, în acelaşi timp, indirect şi plămădiri angelice ale umanului. Distrugerea şi suferinţa deveneau prin trăirea credinţei în Hristos zidire şi bucurie pascală, la fel ca în prigoanele primelor veacuri creştine. Între strigătele martirilor ieşite din tumultul persecuţiilor moderne se distinge apoteotic vocea mărturisitoare a tânărului basarabean Valeriu Gafencu, rămas în conştiinţa celor care l-au cunoscut ca „sfântul închisorilor” , aşa cum l-a numit sugestiv un alt erou al credinţei din acele timpuri: Nicolae Steinhardt.
Viaţa lui Valeriu Gafencu este un reper moral pentru toate generaţiile care caută devenirea întru fiinţă pe calea cea dreaptă şi o chemare tainică de a ieşi măcar din când în când din mlaştina vieţii mizere şi de înălţare spre cele mai înalte culmi ale umanului spre Soarele dreptăţii, care este Hristos. Valeriu Gafencu prin trăirile sale sublime şi prin nobleţea sufletului său a biruit demn regimul represiv care-l priva de libertate, aducând bucuria tainică a veşniciei în iadul închisorilor care destrăma fiinţele umane. Dorul după Hristos, compasiunea faţă de semeni şi dragostea de ţară au făcut ca viaţa lui scurtă să fie pentru ceilalţi un model şi un îndemn spre căutarea şi pregustarea fericirii veşnice în mijlocul suferinţei şi degradării. Read more
Despre avva Ioan Guţu (1906-1996)
Părintele Dionisie Ignat spunea despre avva Ioan: “A venit la Muntele Athos în 1926. Părinte duhovnicesc i-a fost părintele Ilie, dar în scurt timp bătrânii au murit (Ilie Vulpe, Gherontie, Paisie şi Eftimie) şi el a rămas singur timp de aproape 20 de ani. Noi am trăit cu părintele Ioan ca fraţii: nu era nici o deosebire între cele două chilii ale noastre. Toate sărbătorile şi toate praznicele mari, veşnic le-am făcut la un loc. Părintele Ioan Guţu a fost un călugăr din cei buni, foarte osârduitor… şi foarte strict cu vieţuirea sa monahala. Au încercat şi alţii să locuiască cu el, dar n-au fost în stare. Era doar preot, nu şi duhovnic. De când a murit ultimul părinte duhovnicesc din chilie, din smerenie, el nu a mai slujit niciodată… A fost un om bun”.Avva Ioan era de obârşie din Basarabia şi s-a născut la Popeşti, în regiunea Soroca, în 1906. Iubitor de Dumnezeu, a plecat la 19 ani în Athos şi a rămas acolo, în aceeaşi chilie de la Colciu, 70 de ani, până s-a mutat la Cer. N-a ieşit în acest răstimp decât o singură dată din Sfântul Munte, pentru oarecare treburi. Read more
