RELAŢIILE STAT – BISERICĂ ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ ( I )
ARHIEREUL ANTIM NICA ŞI POZIŢIA SA FAŢĂ DE RELAŢIILE
STAT – BISERICĂ ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ ( I )
Antim Nica a fost fără îndoială una din personalităţile Bisericii Ortodoxe Române din veacul XX. S-a născut pe 24 februarie 1908 în comuna Bogzeşti, din Orheiul Basarabiei, la botez primind numele de Alexandru. A urmat cursurile Seminarului teologic şi apoi Facultatea de Teologie din Chişinău, pe care o absolvă în 1931, cu distincţia Magna cum laude, teza de licenţă fiind coordonată de controversatul Petre Constantinescu-Iaşi. A urmat şi cursurile Facultăţii de Drept şi Litere din Iaşi, iar în 1932 a absolvit Seminarul pedagogic universitar din acelaşi oraş.
Încă din acei ani tânărul studios era considerat de mulţi o speranţă a bisericii din Basarabia, un produs al locului, cu trăire şi simţire curat românească. Este trimis pentru studii de doctorat, mai întâi la Paris şi Strasbourg, între 1932-1934, mai apoi în Anglia şi la Beirut, între 1934-1935.În 1940 obţine titlul de doctor cu teza „Misionarismul creştin între mahomedani în Orientul Apropiat”.
Ascensiunea în funcţiile superioare ale bisericii este rapidă. Pe 24 iunie 1935 este tuns întru monahism, sub numele de Antim, devenind ierodiacon pe 15 august. Pe II aprilie 1936 devine ieromonah, pe 21 mai 1939 protosinghel, iar pe 8 noiembrie
arhimandrit. Read more
Crizantema de la frontieră, proză interbelică din Basarabia
Petre Cazacu, (născut 6 octombrie 1873, Chişinău – decedat august 1956, Bucureşti) într-o familie de meşteşugari din Chişinău, la 6 octombrie 1871, se naşte viitorul medic, publicist, prozator şi om de stat. Şcoala primară, liceul şi Seminarul Teologic le face în oraşul natal. Amic cu C. Dobrogeanu-Gherea, Z. Arbore şi C. Stere, este urmărit pentru activitatea sa naţionalistă de către poliţia ţaristă, fapt care îl aduce în Regat în 1893, cu statutul de refugiat politic. Absolvă, în 1900, Facultatea de Medicină din Bucureşti iar doctoratul şi-l ia la Facultatea de Medicină din Iaşi. Lucrând ca medic de plasă în Moldova regăţeană, în martie 1918 este ales deputat în Sfatul Ţării, iar după Unire se află în postul de director de finanţe şi preşedinte al Sfatului directorilor generali din Basarabia, îndeplineşte şi alte misiuni de stat: secretar general în Ministerul Sănătăţii, inspector general sanitar al regiunii Iaşi ş.a.
Reîntregirea, acest ideal secular al românilor, este axul lucrării publicistice Moldova dintre Prut şi Nistru. 1912—1918, care a fost mult apreciată la vremea sa, ca şi Istoria farmaciilor din România, premiată de Academia Română. Scrie numeroase studii de politică, sociologie şi de specialitate. Membru fondator şi colaborator de frunte la revista „Viaţa Românească”, nu neglijează „Viaţa Basarabiei”, calendarele, almanahurile care apăreau în provincia natală, fiind unul dintre decanii de vârstă şi de spirit ai ei, cu „judecata lui atât de limpede”, cum avea să scrie Demostene Botez în evocările sale din 1956. Read more
Părintele Selafiil de la mănăstirea Noul Neamţ (1908-2005)
Dragostea nu cade niciodată
Părintele Selafiil s‑a născut la 1 septembrie 1908 în satul Răcoleşti, Criuleni (Basarabia), primind la botez numele de Ciprian. Mama părintelui era o femeie obişnuită, care „se mai ducea din cînd în cînd la biserică”. Tatăl, după cum însuşi părintele îşi aminteşte, era „cam beţivan şi nu prea aveai ce grăi cu dînsul”. De altfel, nici viitorul stareţ nu a fost prea credincios în copilărie, fiind un copil mai degrabă năzbîtios, care „făcea gălăgie şi rîdea în biserică” şi chiar a luat o dată bătaie de la taică‑său pentru asta, pîrît de o femeie credincioasă.
A început să umble la biserică în adolescenţă, după ce mama i‑a povestit o întîmplare minunată pe care a trăit‑o în copilărie. La vîrsta de trei ani, viitorul călugăr a murit şi a petrecut în această stare o zi şi o noapte. Tatăl s‑a dus de acum la tîrg să cumpere cele de trebuinţă pentru îngropare, iar mama l‑a spălat şi l‑a pus pe pernă ca pe mort, cu candela la cap, şi a chemat femeile ca să‑l plîngă. Numai că mare le‑a fost mirarea atunci cînd, pe la miezul nopţii, copilul s‑a sculat şi a cerut… bomboane. Amintindu‑şi despre aceasta, părintele spunea că Dumnezeu nu a vrut ca el să moară atunci, ci a trimis pe Îngerul Său ca să‑l învie din morţi, pentru a ajunge la viaţa pe care a avut‑o şi să moară cu chipul pe care l‑a avut, adică de ieroschimonah, nu de copil. Read more
