Preotul Mina Ţăruş, mucenic al neamului
,,Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale”
(Ioan X,11)
Preotul Mina Ţăruş s-a născut la 10/23 decembrie 1884, în satul Breanova, Orhei din părinţii Dimitrie şi
Anastasia Ţăruş. La 18/31 decembrie 1884 pruncul nou născut este botezat în biserica ,,Sf. Voievozi Mihail şi Gavriil” din satul Breanova de preotul Ioan Costin, primind în botez numele de Mina şi având ca nănaşi pe consilierul titular Carp Isaev Buciuşcan şi cetăţeanul de onoare Ion Alexandru Costin. După absolvirea şcolii spirituale de băieţi din Chişinău în anul 1899 cu categoria 1, tînărul Mina Ţăruş este admis în anul I la Seminarul Teologic din Chişinău, pe care îl absolveşte cu categoria 1 în anul 1905. La Seminarul Teologic din Chişinău a fost în clasă paralelă cu Vladimir Poleacov (viitorul Arhiepiscop Venedict) şi coleg de clasă cu Ion Inculeţ (viitorul Preşedinte al Sfatului Ţării) şi Panteleimon Erhan (viitorul Preşedinte al Cons. Directorilor generali şi Director General al Agriculturii din primul guvern al Republicii Moldoveneşti).
În anul 1906, la 6 mai, Sâmbăta, Sfânta Liturghie în Catedrala din Chişinău a săvârşit-o Preasfinţitul Vladimir, Episcopul Chişinăului împreună cu protoiereul catedralei păr. Nicolae Vasilevski, rectorul Seminarului protoiereul Pavel Kazanski, chelarul catedralei protoiereul păr. Silvestru Kulcinski, protoiereul păr. Constantin Popovici, supraveghetorul eparhial preotul Andrei Leleavski şi ieromonahul Filaret. În diacon a fost hirotonit studentul Seminarului Mina Ţăruş. Predica a rostit-o protoiereul păr. Nicolae Laşcov. După Sfânta Liturghie Preasfinţitul Episcop Vladimir împreună cu Preasfinţitul Episcop Arcadie şi cu întregul cler orăşenesc au slujit un Moleben(Tedeum) Domnului Dumnezeu cu ocazia zilei de naştere a Împăratului Nicolae Alexandrovici.
În 1906, la 7 mai, Duminica, Preasfinţitul Arcadie, Episcopul Achermanului a săvârşit Sfânta Liturghie în catedrala din Chişinău împreună cu clerul catedralei, hirotonind în diaco
n pe monahul mănăstirii Hârbovăţ Pitirim şi pe diaconul Mina Ţăruş în preot(iereu). Predica a ţinut-o preotul păr. Gavriil Zlatov. (Кишиневскiя Епархiальныя Въдомости №16 din 21 mai 1906,pag.505 – 506)
Pe 18 mai 1906 a fost numit paroh la biserica ,,Sf.M.Mc.Gheorghe” din satul Camencea, judeţul Orhei cu deservirea concomitentă a bisericii ,,Adormirea Maicii Domnului” din satul Bezin (Donici) şi a cătunului Pocşeşti. Acum începe cea mai rodnică perioadă din viaţa părintelui. Biserica din satul Camencea era mică şi ne încăpătoare pentru creştinii din sat. Părintele Mina Ţăruş intervine de mai multe ori la Arhiepiscopul Vladimir Sinicovski, iar mai apoi la următorii arhierei, care s-au succedat la cârma Eparhiei Chişinăului şi Hotinului, pentru a primi aprobarea de demola vechea biserică şi a ridica una nouă. Din cauza Primului Război Mondial, care a început în 1914, ridicarea noii biserici a fost amânată până în anul 1926. Biserica actuală a fost construită în anii 1926 – 1927 cu străduinţa preotului Mina Ţăruş şi cu ajutorul bănesc al creştinilor din sat şi din alte parohii. Biserica are forma de corabie şi face legătura cu clopotniţa, construită de proprietarul Teodor Şerban în anul 1882.
Părintele Mina împreună cu preoteasa Eugenia au întemeiat o familie şi o gospodărie trainică în adevăratul spirit al moralei şi educaţiei tradiţionale. Există strădania ca notabilitatea satelor (din care făcea parte şi familia preotului Ţăruş) să fie adevărate exemple de muncă, moralitate, milostenie, învăţătură.
În anul 1908 la 15 iunie părintelui i se naşte primul copil Dimitrie, în 1910 la 2 august – fiul Valentin, în 1912 la 30 octombrie – fiica Nina, iar în 1914 la 1 aprilie – fiul Serghei. La 7 decembrie 1911 se stinge din viaţă primul copil Dimitrie la vârsta de trei ani. Astăzi, mormântul pruncului Dimitrie Ţăruş este străjuit de un înger din marmoră.
Preotul Mina Ţăruş a desfăşurat o muncă misionară în parohiile din cercul 1 protopopia Orhei, din care făcea parte şi parohia Camencea. Lucru acesta este dovedit de numeroase invitaţii, din partea parohilor din diferite sate, adresate părintelui Mina Ţăruş de-a participa la adunări, dedicate educaţiei creştin-ortodoxe, combaterii diferitor vicii şi a sectanţilor. Preotul Mina Ţăruş a fost misionar de cerc în perioada 1908 -1933. Lucru acesta este dovedit de formularul de serviciu pe anul 1933.
Preotul Mina Ţăruş a fost unul din fruntaşii unionişti din Basarabia, participând activ la emanciparea societăţii civile basarabene, acea societate care a decis în final, măreţul act al declarării independenţei Republicii Moldoveneşti faţă de Rusia din 24 ianuarie 1918 şi unirea cu România.
Ca fruntaş unionist a participat la Congresul Naţional al Învăţătorilor din 25 – 28 mai 1917, în cadrul căruia a luat cuvântul şi după spusa cronicarului ,,cuvântarea părintelui Ţăruş a făcut adâncă întipărire asupra ascultătorilor, care au înţeles pe deplin cele spuse de Sfinţia sa”. La acest congres s-a hotărât ca începând cu 1 septembrie 1917 predarea în şcolile din Basarabia să se facă în limba moldovenească şi că în toate şcolile se va întrebuinţa exclusiv alfabetul latin. (vezi ,,Revoluţia de la 1917 în Basarabia – Lupta moldovenilor pentru limba, şcoala şi cultura naţională – H. Dăscălescu – editura Tiparul Românesc – Chişinău 1938 şi Onisifor Ghibu ,,Spre un Congres Naţional al Învăţătorilor moldoveni (25 – 28 mai 1917)”.
Părintele Mina Ţăruş a fost preşedintele căminului cultural parohial ,,Teodor Şerban” din anul 1925, unde a desfăşurat o muncă enormă pentru luminarea maselor de la sat. În fiecare duminică, după slujbă la căminul cultural avea loc conferinţe pe diferite teme, ţinute de preotul Mina Ţăruş, învăţătorii din sat şi alte persoane invitate. Căminul cultural a fost construit de preotul Mina Ţăruş şi parohienii satului Camencea. Preotul Mina Ţăruş a construit şi baia din satul Camencea, arătând o grijă şi pentru curăţenia trupească a locuitorilor din sat. Părintele Mina Ţăruş a donat un lot de teren Ministerului Sănătăţii pentru construirea unui punct medical în satul Camencea.
Părintele a fost director la şcoala locală în anii 1906 – 1929, fiind totodată şi profesor de religie. La şcoala din satul Camencea preda începând cu 16 noiembrie 1917 ca învăţătoare şi preoteasa Eugenia Ţăruş. Şcoala a fost construită de preotul Constantin Condur şi proprietarul Teodor Şerban în 1899 şi învăţământul era de şapte clase. Pe data de 25 septembrie 1927 parohia a fost vizitată de către Arhiepiscopul Gurie Grosu, care a sfinţit şi biserica. În anul 1930 preotul Mina Ţăruş a absolvit facultatea de teologie din Chişinău, iar în 1935 a fost licenţiat în teologie. Pentru slujirea cu devotament a Bisericii Ortodoxe părintele a fost gradificat în mai multe rânduri. În anul 1911 cu Nabedriniţă, în 1915 – cu Scufie, în 1920 – cu Camilafcă, în 1926 – cu Cruce de Aur. în 1928 – cu rang de Protoiereu, iar în 1936 – cu rang de Iconom Strafrofor.
Părintele Mina Ţăruş a fost şi un bun gospodar. Avea în posesie personală 10 ha de pământ, din care 4 ha de vie, soiuri europene, la locul numit Via Popii, 2 vaci, cai, gospodărie. Pe lângă acestea mai îngrijea cele 18,5 ha de pământ ale bisericii. Ca om gospodar, preotul Mina îşi muncea pământurile singur, îngrijindu-le cu pricepere şi dăruire. A avut nenumărate recunoaşteri prin premii regionale şi naţionale pentru cultura grâului (recolta record de peste 4500 kg/ha), pentru miere şi ceară de albine, pentru soiuri de struguri şi vinuri.
Pe vremea părintelui Mina Ţăruş biserica din satul Camencea era plină de norod în fiecare duminică şi sărbătoare. Sfinţia sa construit şi şcoala din satul Bezin(Donici).
În 1940, odată cu instalarea regimului sovietic, mulţi preoţi şi locuitori ai ţinutului părăsesc regiune. Printre ei şi familia părintelui. Soţia părintelui, presvitera Eugenia împreună cu copii se stabilesc la Bucureşti, unde aveau cumpărată în 1940 o casă. Părintele, însă rămâne în sat, nepărăsîndu-şi turma. Din mărturia nepoţilor părintelui şi a creştinilor din sat, părintele a spus că: ,,că el nu-şi lasă creştinii singuri”. Părintelui era bine cunoscută doctrina comunistă şi represile staliniste din URSS. Lucru acesta este dovedit de anumite cărţi şi reviste, păstrate în biblioteca bisericii ,,Sf.M.Mc.Gheorghe” din satul Camencea din perioada interbelică, care tratează de viaţa din URSS şi despre distrugerea bisericilor şi represiilor clerului din URSS. Văzut cu ochi răi de reprezentanţii autorităţilor sovietici, părintele este chemat de mai multe ori la raion, unde i se impun mai multe prestări şi condiţii umilitoare, pe care nu era în stare să le îndeplinească. În mod brutal părintele este deposedat de unele bunuri personale, printre care şi maşina de trierat.
Din mărturia bătrânilor din sat, părintele, a fost arestat de organele NKVD pe 23 iunie 1941. Aceste momente din viaţa părintelui ni le evocă unul din bătrânii acestui sat, născut în 1918, numit Miron Afanasie: ,,În dimineaţa zilei de 23 iunie 1941, la ora 6 dimineaţa, la poarta părintelui Mina Ţăruş s-a oprit o maşină înfundată, din care au coborât trei persoane. Ei l-au arestat pe părintele Mina Ţăruş şi au luat şi aparatul de radio – recepţie a părintelui. L-au suit în maşină şi l-au dus”. Mult timp în sat a circulat versiunea că părintele Mina Ţăruş a ars în închisoarea din Orhei pe 29 iunie 1941. Astăzi această versiune este infirmată. După arestare, părintele a fost condamnat conform consfătuirii excepţionale de pe lângă N.K.V.D. al U.R.S.S. din 22 aprilie 1942 la 10 ani privaţiune de libertate.
A făcut parte dintr-un lot de patrioţi basarabeni, judecaţi într-un simulacru de proces la Tomsc şi condamnaţi la deportare în Gulagul Siberian ca ,,duşmani al Statului Sovietic”
Din comunicatul primit de la Crucea Roşie (din 25.09.1959 cu Nr.15476) şi a certificatului de arhivă primit de la S.I.S. al Republicii Moldova (din 06.06.2006 cu Nr.P-96/06) se arătă că preotul Mina Dimitrie Ţăruş a decedat la 18 august 1942.
Era un bărbat falnic, impunător, plin de energie. Un astfel de bărbat nu putea muri de o moarte naturală la nici 58 de ani împliniţi.
După spusele unor martori oculari, supravieţuitori ai marşului forţat la care au fost supuşi basarabenii condamnaţi la Tomsc, părintele Mina Ţăruş a fost executat sumar, la margine de drum de către însoţitorii sovietici ai convoiului. Vina pentru care preotul a fost împuşcat era că acelora care mureau de epuizare le dădea sfânta binecuvântare, alinându-le ultimele clipe din viaţă. Ori comuniştii considerau că această ultimă binecuvântare dată de preot era o perturbare a marşului,dar şi o sfidare a ,,minunatelor” principii comuniste.
Aşa s-a săvârşit ca un adevărat slujitor al Domnului preotul Mina Ţăruş în august 1942 la numai 58 de ani.
Numele lui este menţionat în cartea memoralistică (din care au apărut fragmente în ziarul România Liberă)a preotului Vasile Ţepordei, supraveţuitor al Gulagului basarabenilor. Părintele Mina Ţăruş a fost reabilitat la 18 mai 1989 de către Procuratura Republicii Moldova.
Chipul părintelui Mina Ţăruş a rămas viu în amintirea localnicilor. Oricărui păstor nou venit i se urează de către enoriaşi aceste cuvinte: „Să fii părinte, ca preotul Mina Ţăruş”.
Dumnezeu să-l odihnească pe locul neştiut, unde-şi doarme somnul de veci.
Preot Andrei Popa
preluat de pe www.ortodoxia.md
MĂNĂSTIREA SÂMBĂTA DE SUS – CTITORIA MITROPOLITULUI ANTONIE PLĂMĂDEALĂ
Prot. Maxim MELINTI,
magistru în istorie
„… şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea
şi porţile iadului nu o vor birui”
(Matei 16, 18)
În secolul al XVII-lea, în Ţara Românească s-au înregistrat realizări în plan arhitectonic şi pictural deosebite în cursul domniei lui Matei Basarab (1632-1654), dar mai ales în timpul lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714).
Mănăstirea Sâmbata de Sus, numită şi Brâncoveanu i-a naştere în secolul XVII-lea. Prima amintire documentară referitor la satul şi moşia Sâmbata de Sus o avem din anul 1654, când cele din urmă au întrat în posesia lui Preda Brâncoveanu. Preda era un boier de loc din sudul Carpaţilor, care construieşte o biserică din lemn pe valea râului Sâmbata, probabil destinată pentru călugări sihaştri, stabiliţi pe acest loc, mult mai înainte.
În jurul anului 1696, domnitorul Ţării Româneşti Constantin Brâncoveanu înalţă aici mănăstire din caramidă.
Astfel că Constantin Brâncoveanu este numit primul ctitor a sfântului locaş, fapt pentru care mănăstirea poartă şi numele său de „Brâncoveanu”.
Spre sfârşitul secoluluial XVII-lea Transilvania scapă de sub presiunea prozelitistă a calviniştilor. Constantin Brâncoveanu porneşte un număr de mişcări strategice pentru a salva ţara de invazia armatei papiste. Domnitorul transformă şi reformează veche mănăstirea Sâmbata de Sus, cu călugări sihaştri într-o mănăstire cu viaţă de obşte – drept mărturie a unirii neamului românesc şi a credinţei ortodoxe de pe ambele versante ale Carpaţilor.
Aici voievodul înfiinţează şi o „Şcoală de gramatici”, un atelier de pictură în fresco şi o mică tipografie pe care instalează într-un nou edificiu, după modelul brâncovenesc, folosit în toate ctitoriile domneşti.
Stăpânirea austro-ungară a Ţara Făgăraşului a adus mari victime neamului românesc. În 1762 începe calvarul distrugerii tuturor locaşurilor de cult, care erau centre impotante de viaţa, cultură şi spiritualitatea ortodoxă. În anul 1785, la cererea administraţiei catolice şi la insistenţa episcopului greco-catolic Grigorie Maior, curtea de la Viena trimite pe generalul Preiss, care dărâmă mănăstirea Sâmbata de Sus. Astfel în cât chiliile au fost distruse complet, iar biserica a fost adusă în stare de ruină.
Timp de aproape de 140 de ani complexul monastic rămâne pustiu, până-n 1920, când la scaunul mitropolitan de Ardeal vine Î.P.S. Dr. Nicolae Bălan. În 1926 Î.P.S. Sa începe lucrări de restaurare a acestui sfânt locaş. Mănăstirea i-a a doua naştere, iar ierarhul urmează să fie numit al doilea ctitor mănăstirii brâncoveneşti Sâmbata de Sus. După al 2-lea război mondial, la 1946 are loc sfinţirea bisericii mănăstireşti. Mitropolitul la fel a reconstruit şi vechea clopotniţa, aflată pe teritoriul mănăstirii, fiind renovată în forma ei iniţială, unde până la anul 1997 au fost amenajate 5 clopote, a căror greutate depăşeşte 2000 Kg. Între anii 1976-1977 s-a împrejmuit suprafaţa mănăstirii, aşezându-se o nouă poartă sculptată în lemn de stejar şi s-a finisat lucrarea de restaurare a paraclisului brâncovenesc, executat în lemn de stejar, sculptat în stil brâncovenesc, iar în interior decorat cu picturi neobizantine.
Fântâna „Izvorul Tămăduirii”, atestată documentar din sec. al XVI-lea, cea mai veche piesă din incinta mănăstirii, în jurul căreia, de-a lungul timpului, s-au petrecut şi ţesut multe întâmplări miraculoase şi legende. Ea a fost la fel restaurată de Nicolae Bălan; în 1977, în jurul ei s-a construit un baldachin, sculptat în lemn de stejar.
Pentru munca şi contribuţie simţitoare în renovarea mănăstirii Sâmbata de Sus, la 6 august 1955, după moartea sa Î.P.S. Dr. Nicolae Bălan a fost înmormântat pe teritoriul acestei sfintei mănăstiri .
Tot ca lucrare de înnoiere a Mănăstirii Brâncoveanu se înscrie şi extinderea altarului din pădure, unde se săvârşesc slujbe divine în aer deschis.
Următorul ctitor şi ziditor remarcabil al mănăstirii este Înalt Prea Sfinţitul Mitropolitul Antonie Plămădeală.
La 10 ianuarie 1982, episcop al Buzăului, originar din satul Stolniceni, judeţul Lăpuşna, Antonie Plămădeală a fost ales Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Ardealului, Crişanei şi Maramureşului.
Sub omoforul arhipăstoresc al Mitropolitului Antonie se începe o nouă perioadă în istoriografia mănăstirii brâncovene, numită „rectitorirea Mănăstirii Sâmbata” .
„Nu mi-a şoptit nimeni gândul restaurării, spunea mitropolitul mai târziu. Poate Duhul Sfânt, sau duhul Voievodului martir. Ştiam că în 1985 se vor implini două sute de ani de la „opera” de ruinare a generalului Preiss” .
Antonie Plămădeală a rezidit din temelie incinta mănăstirii, lucrare începută în anul 1985. S-a făcut reparaţii capitale şi s-a restaurat pictură din biserică. Incinta în stil brâncovenesc a fost ridicată din temelie. Ea are formă de patrulater şi este compusă din nouă corpuri masive de clădiri cu două nivele – unul spre nord şi altul spre sud. Trei foişoare sculptate în piatră împodobesc incinte în exterior şi în interior. Corpul de clădiri aşezat pe latura de nord cuprinde între altele, la parter, o trapeză încăpătoare, bucătărie şi chilii, la etaj, casa brâncovenească, o bibliotecă, un arhondaric, iar la mansardă – muzeul, unde sunt expuse icoane vechi pe sticlă, lemn şi obiecte de patrimoniu, colecţionate de Î.P.S. Antonie pe parcusul întregii vieţii sale. Toate aceste lucrări ne dovedesc că ierarhul basarabean, a avut ca scop să facă din acest locaş sfânt, locaş de linişte şi mântuire sufletească şi un centru de spiritualitate ortodoxa şi de cultura naţională.
Ca o recunoaştere a meritelor şi suferinţelor domnitorului martir, ctitorul Mănastirii Sâmbata de Sus, Constantin Brâncoveanu împreuna cu cei patru fii ai sai: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi cu ginerele său, sfetnicul Ianache, au fost canonizaţi, în urmă hotărârii Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 21 iulie 1992, iar sărbătorirea lor înscrisa în calendarul ortodox sub denumirea de „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, pomenirea săvârşindu-se la 16 august.
Dupa 208 ani de la darâmarea ei în anul 1785, Mânastirea Brâncoveanu a reînviat în ziua de duminica, 15 august 1993, la sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, când s-a sfintit biserica nouă ce poarta hramul Sfinţilor Martiri Brâncoveni, ca şi întreaga mănăstire. Sfinţirea a fost savârsita de catre Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Arhiepiscop al Constantinopolului, Noua Roma, Patriarh Ecumenic, însoţit de un număr mare de mitropoliţi din Patriarhia Ecumenică, Prea Fericitul Parinte Teoctist, Arhiepiscop al Bucureştiului, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarh al României, Î.P.S. Dr. Antonie, Mitropolit al Transilvaniei, Crişanei şi Maramureşului şi de alti ierarhi, preoti şi diaconi, învitaţi în această zi, binecuvântată de Dumnezeu.
O astfel de slujbă arhierescă, care a avut în frunte pe patriarhul Constantinopolului, nu cunoaşte nici o mănăstirea românescă din anul 1517, când patriarhul ecumenic Teolipt a sfinţit mănăstirea Curtea de Argeş, ctitorită de domnitorul Neagoe Basarab.
În cuvântarea, rostită de Î.P.S. Antonie la sfinţirea mănăstirii Sâmbata de Sus in 15 august 1993 a menţionat următoarele: „… E o lucrare a Provedenţei divine. Am rezidit această Mănăstire în vremuri grele, fără aprobarea de a rezidi mănăstire, cu riscuri şi cu mare teamă. A fost o lucrare de curaj şi îndrăzneală… Mănăstirea Brâncoveanu revine stâlp, mărturie şi candelă aprinsă care să lumineze Ortodoxia din Transilvania în continuare, cu aceeaşi putere ca şi în vremea Brâncoveanului” .
„În noaptea de 29 august 2005, la praznicul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, Înalt Prea Sfinţitul Dr. Antonie Plămădeală, Mitropolit al Ardealului, Crişanei şi Maramureşului, după o îndelungată şi grea suferinţă a adormit în Domnul” . După toate serviciile de parastas, oficiat la Caterdala Mitropolitană din or. Sibiu, „cortegiul funerar a înconjurat biserica voievodală a mănăstirii „Brâncoveanu” şi s-a oprit în faţa criptei din incinta nouă a mănăstirii. După ce s-a rostit, în faţa mormântului rugăciunea de dezlegare şi s-a cântat „Veşnica pomenire”, sicriul a fost coborât în criptă, de-a dreapta mormântului simbolic al lui Constantin Brâncoveanu, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist pecetluind apoi mormântul până la cea de a doua venire a Mântuitorului… Odată cu lăsarea serii liniştea s-a aşternut peste aşezământul brâncovenesc de la Sâmbata, învăluind şi proaspătul mormânt al celui de al treilea ctitor, care a venit să-şi doarmă somnul de veci alături de cei lalţi înaintaşi ai săi, în scaunul mitropolitan al Ardealului: mitropolitul Nicolae Bălan, mitropolitul Nicolae Colan şi mitropolitul Nicolae Mladin ” .
Un mare renume a adus mănăstirii atelierul de pictura pe sticlă. Se cuvine să arătăm că şcoala de zugravi, întemeiata de Constantin Brâncoveanu la Sâmbata de Sus, a împamântenit aici stilul brâncovenesc, mai întâi în picturi murale la bisericile din aceasta parte a ţării, iar apoi în pictură pe sticlă, al cărei leagăn de formare a fost Ţara Făgăraşului. Astăzi, atelierul de pictura pe sticlă în care se lucreaza într-o maniera nouă picturi tradiţionale pe sticlă şi creaţii noi, este cea mai împortantă şcoală de pictură din ţară, şcoală condusă de Arhidiaconul Calinic Morar. Muzeul Mănăstirii Brâncoveanu deţine astazi una din cele mai bogate colecţii de picturi vechi pe sticlă, aparţinând secolelor XVIII-XIX, în mare majoritate executate în maniera popular-naivă, în care predomină stilul brâncovenesc, lucrări de mare valoare istorică.
Pe latura vestică a incintei se află locurile de odihnă veşnică ale ultimilor mitropoliţi ai Transilvaniei. Să amintim şi cladirea „Academiei de la Sâmbata” ce se înalta acum lânga incinta mânastirii pentru a ne face o idee de ansamblu asupra Mănăstirii Brâncoveanu de la poalele Munţilor Făgăraş.
În prezent obstea Mănastirii Brâncoveanu de la Sâmbata de Sus, judeţul Făgăraş este compusă din cei 40 de vieţuitori, sub conducerea parintelui stareţ Arhimandritului Ilarion Urs.
