Pr. Alexei Mateevici: Spre lumină!
Aceste două cuvinte trebuie să fie scrise şi întipărite în inimile acelor moldoveni care au fost mai fericiţi decât fraţii lor necăjiţi şi întunecaţi.
Care au primit învăţătură şi şi-au luminat mintea. Care din pricina asta se bucură de o stare în viaţa lor mult mai bună decât a ţăranului nostru întunecat. Aceste două cuvinte alcătuiesc în sine datoria moldovenilor mai deştepţi către neamul lor. Şi datoria asta nu trebuie să se uite, căci ea este pusă asupra lor de starea lucrurilor de-acum şi de vremea noastră. Iar vremea nu aşteaptă. În mersul ei ea pune tot întrebări şi cereri noi.
Viaţa merge repede, neluând în seamă lucrurile noastre. Şi ca să ajungem la ţinta noastră, ca să ne îndeplinim măcar cât de puţin dorinţele noastre, — trebuie să mergem odată cu viaţa, odată cu vremea şi să nu rămânem în urmă.
Să răspundem cu toată grăbnicia la întrebările ce ni le pune vremea, şi să îndeplinim cererile ei.
Vedem că ne aflam într-o stare nespus de grea în faţa alegerilor. Vedem, de asemenea, că este destul de greu de scăpat din starea asta. Şi putem să spunem că luminarea cât mai grabnică a mulţimilor de oameni întunecaţi este singura scăpare.
Învăţătura poporului a fost şi este întotdeauna foarte dorită şi însemnată.
Ea întotdeauna s-a cerut de noi, căci ea este una din cele mai mari trebuinţe ale poporului nostru.
Dar această învăţătură nu poate să fie pusă în legi degrabă. Pentru ca să se facă ea, trebuie vreme multişoară.
Dar aici vreau să vorbesc de alt fel de lumină, care o cere viaţa şi care poate şi trebuie să fie făcută de moldovenii cei mai luminaţi. Luminarea asta poate să fie numai începutul marelui lucru de luminare obştească a întregului neam moldovenesc din Basarabia. Şi negreşit că cu cât va fi mai bine, va merge înainte. Read more
Casa-muzeu Ioan Zlotea din s. Sălcuţa r. Căuşeni, R.Moldova (Reportaj foto)
Cuvânt despre Andrei Murafa, Dionisie Erhan şi Nicolae Popovschi
Preoţii Andrei Murafa şi Dionisie Erhan şi cercetătorul istoriei Bisericii basarabene Nicolae Popovschi fac parte, în mod cert, din categoria personalităţilor proeminente ale Basarabiei. În 1917, mai precis, după revoluţia rusă din februarie al acelui an si căderea ţarismului, toţi trei s-au încadrat plenar în mişcarea de renaştere şi eliberare naţională ce se declanşase în provincie, iar în primele luni ale lui 1918, conştienţi de faptul că se apropie clipa revenirii Basarabiei la sânul Patriei-mame, s-au pronunţat cu hotărâre pentru realizarea idealului naţional.
Andrei Murafa era sorocean, unchiul cunoscutului luptător pentru drepturile românilor basarabeni Simion Murafa, care, după cum se ştie, a fost împuşcat mişeleşte în august 1917, Împreună cu Andrei Hodorogea, de către o bandă de soldaţi ruşi bolşevizaţi. Activitatea de preot şi-o desfăşura la biserica din Costiujeni, localitate din împrejurimile Chişinăului, unde, în aceeaşi perioadă de timp, lucra în calitate de medic Elena Alistar.
În primăvara şi vara lui 1917, când lupta basarabenilor pentru drepturile naţionale, inclusiv pentru reabilitarea limbii române, luase amploare, preotul Andrei Murafa a început pur şi simplu a “bombarda” redacţiile ziarelor din ţinut, în special a ziarului “Cuvânt Moldovenesc”, cu numeroase articole despre limbă şi alfabet, îndemnându-i şi pe cei şovăielnici să se încadreze în această luptă sfântă. E semnificativ faptul că materialele sale parcă erau scrise în versuri, parcă erau nişte poeme. Iată un fragment dintr-un articol de acest fel, întitulat “Lacrimile mamei” (”Cuvânt Moldovenesc” din 17 august 1917), în care Basarabia, în imaginaţia lui Andrei Murafa, parcă stând de vorbă cu fiii săi, le spunea să nu-i creadă pe duşmani şi să lupte cu fermitate pentru drepturile lor, pentru limbă şi alfabetul latin: “…Acum, când lanţurile-s rupte, când neamurile vrednice, cu steagurile ridicate sus, îşi iau soarta în mâini şi-şi alcătuiesc legi cu fel de fel de drepturi, voi, dragii mamei, de duşmani înşelaţi, drepturile voastre iară le lăsaţi. Duşmanii iată cum vă înşală: “Voi, moldoveni, ştiţi moldoveneşte, de aceea în şcoală trebuie să învăţaţi ruseşte. Căci litera latină nu vă va duce spre lumină, ci are să vă lipească de Ţara Românească. Iar Ţara Românească e boierească, acolo boierimea înăduşă ţărănimea “. Iată aşa, străinii, cu fel de fel de minciuni, vă îngrădesc drumul spre vecinica lumină, spre izvorul strămoşesc sfânt moldovenesc. Read more
Rugăciune către Noul Mucenic Valeriu Gafencu
Sfinte Valeriu, noule mărturisitor al credinţei în Hristos, la tine alergăm ca la un grabnic ajutător al tuturor celor ce se roagă ţie. Vezi, sfinte, durerile noastre, vezi neputinţele noastre, vezi puţi¬nătatea credinţei noastre, şi nu te scârbi de lenevia şi nimicnicia noastră.
Ne rugăm ţie, sfinte, grăbeşte de ne ajută cu neîncetatele şi sfintele tale rugăciuni şi ne sprijineşte pe noi. Ştim că ai pătimit grele prigoniri pentru dragos¬tea lui Hristos, dar prin răbdarea lor ai aflat dar de la Dumnezeu şi astăzi vieţuieşti în lumina raiului. Faptele tale binecuvântate ne-au făcut să te chemăm în ajutor. Suntem încredinţaţi că pe tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credinţă ajutor, nu-l treci cu vederea.
Ridică-ne din groapa fricii, în care ne-a aruncat vrăjmaşul diavol, ridică-ne pe calea mărturisirii credinţei în Dumnezeul cel adevărat. Fii nouă pildă, fii nouă îndrumător, că iscusite sunt cursele vrăjmaşului şi nu ne pricepem să ne ferim de ele. Roagă-te să fim feriţi de înşelare şi să primim de la Dumnezeu darul dreptei socoteli. Pe cei căzuţi în păcate ajută-i prin rugăciunile tale să se pocăiască, aşa cum i-ai ajutat prin cuvânt pe păcătoşii pe care i-ai întâlnit în temniţele prin care ai trecut.
Roagă-te, sfinte mucenice, pentru duhovnicii noştri, să ne călăuzească pe calea cea dreaptă. Roagă-te pentru toţi preoţii şi diaconii, să le dea Dumnezeu curajul de a semăna cuvântul Evangheliei acolo unde trebuie. Roagă-te pentru ierarhii ortodocşi, să păstorească turma cu frică de Dumnezeu, fără a se teme de mai marii lumii acesteia. Ai grijă, Sfinte Valeriu, de toţi monahii şi de toate monahiile, fiindu-le sprijinitor şi ocrotitor, ca avându-te pe tine împreună rugă¬tor să sporească în nevoinţă şi virtute.
Ai grijă, sfinte, de toţi cei prigoniţi pentru Hristos, să rabde cu răbdare mucenicească, fără să cârtească. Şi ai grijă şi de prigonitorii lor, rugându-te pentru ei, aşa cum te-ai rugat şi pentru cei ce te-au prigonit pe tine.
Întăreşte-ne, sfinte, în lupta pe care o ducem pentru mântuirea noastră, ca mulţumindu-ţi ţie să lăudăm şi să binecuvântăm şi să slăvim întru-tot-lăudatul şi preaputernicul nume al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
UN NEDREPTĂŢIT AL ISTORIEI
Imaginea Mitropolitului Visarion Puiu în presa exilului românesc postbelic
„MITROPOLITUL VISARION PUIU
Acum 15 ani, în 10 August 1964, s-a stins în Franţa, în Exil, Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Visarion Puiu. Dacă ar fi trăit până astăzi, ar fi împlinit vârsta rotundă de 100 de ani, căci s-a născut în 27 februarie 1879 în târgul Paşcani, din părinţi moldoveni de obârşie din judeţele Neamţu şi Roman. Seminarul l-a făcut la Roman şi Iaşi, iar studiile superioare la Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde a obţinut titlul de Licenţiat în Teologie în anul 1905. În 22 Decembrie 1905 în Catedrala Episcopiei de Roman primeşte tonsura, intrând în tagma călugărească, iar trei zile după aceia a fost hirotonit diacon pe seama Bisericii Ortodoxe Române din Paris. Destinul a voit altfel. În loc să vină la Paris, a fost trimis la vestita Academie Teologică din Kiev, pentru doi ani, ca bursier al fondului episcopului Melchisedec din Roman. Întors în Ţară a fost hirotonit preot în Catedrala Episcopiei din Galaţi, la 6 decembrie 1908 şi ridicat la rangul de Arhimandrit la 1 Ianuarie 1909. La 1 Aprilie acelaşi an a fost numit Director al seminarului din Galaţi şi Arhimandrit de Scaun al Eparhiei Dunării de Jos. La 1 Septembrie 1918 a fost trecut ca Director al Seminarului din Chişinău, iar la 1 Noiembrie acelaşi an a fost numit Exarh al Mânăstirilor din Basarabia. În sesiunea din 17-30 Martie 1921 a fost ales Episcop al Argeşului. La 25 Martie hirotonit arhiereu de Mitropolitul Primat al României, Miron Cristea, în Catedrala Mitropolitană din Bucureşti şi tot în aceeaşi zi investit de Regele Ferdinand I, iar la 27 Martie instalat în scaunul episcopal de la Curtea de Argeş, unde a păstorit timp de doi ani. În 28 februarie 1923, Congresul extraordinar al bisericii basarabene, compus din clerici şi laici, a chemat cu unanimitate de voturi pe P.S. Visarion în scaunul de Episcop al Hotinului, unde a păstorit până în anul 1935 şi unde a avut o excepţională activitate bisericească, spirituală şi gospodărească, în calitate de ctitor al acestei episcopii. În 17 Octombrie 1935, a fost ales Arhiepiscop de Cernăuţi şi Mitopolit al Bucovinei. Ca Mitropolit al Bucovinei, pe lângă faptul că a pus ordine în Frontul Religionar şi a încurajat prin donaţii substanţiale o serie de opere de cultură şi viaţă românească, s-a îngrijit şi de Locurile Sfinte, ajutând Patriarhiile istorice ale Ortodoxiei, din Ierusalim, din Antiohia şi Biserica Sinodală Rusă din Diaspora. Read more
Artemie Iurcenco, preot revenit acasă după 37 de ani de exil!
– născut la Chişinău în 1868. În 1941 în timpul războiului a revenit acasă după 37 de ani de exil în străfundurile Rusiei. Apariţia lui a stârnit senzaţie, în primul rând prin felul cum era îmbrăcat. În loc de orice îmbrăcăminte, deşi venise în plină vară, purta o zdreanţă de cojoc, pe cap o căciulă spartă, iar în picioare opinci din coajă de tei. S-a scris despre el, după felul cum era îmbrăcat, că semăna cu Sfântul Ioan Botezătorul…”Senzaţională” era şi declaraţia lui, cum că ar fi fost de faţă la ultimile zile ale sf. împărat Nicoale al II-lea. Dar nu aceasta i-a impresionat cel mai mult pe basarabeni. Era după anul de ocupaţie sovietică şi preotul, mulţumindu-I lui Dumnezeu că l-a ajutat să-şi revadă locurile unde a văzut lumina zilei, înainte de a muri a spus: „Rugaţi-vă Domnului, luptaţi până la ultima suflare şi până la ultima picătură de sânge ca să nu vă mai încerce Domnul cu sorbirea unui al doilea păhar al robiei roşii. Şi dacă cineva nu crede să mă privească şi-i va deajuns”.
Bibliografie:
Munteanu Ioan, protodiacon. Înviaţi din Siberii de ghiaţă; pag. 80-81. Editura Lumina lui Hristos, Kiev 2009. Preluat din Raza. Anul XIII. Nr. 690. 5-12 decembrie. Chişinău 1943.
