Părintele Mina Dobzeu – “Am fost un misionar”

pr-minaMulti alearga peste dealuri si vai ca sa gaseasca un duhovnic iscusit. Dar daca omul nu tine seama de povetele lui, e un “duhovnic de papura”. Asa ofteaza Parintele Mina de la Manastirea Sfintii Apostoli Petru si Pavel din Husi.

Parintele Arhimandrit Mina Dobzeu sta intr-o camera mica, pe care o umplu cu totul biblioteca si masa de scris, plina de foi si dosare. Peretii s-au impodobit de icoane. In coltul dinspre rasarit, sub icoana Mantuitorului arde mereu o candela, iar deasupra usii vegheaza icoana Invierii Mantuitorului, sculptata in lemn chiar de Parintele Mina. Ca a facut candva si o scoala de meserii. Dar l-a chemat Dumnezeu sa fie misionar in inchisorile comuniste.
Parintele Mina a fost jelit de multe ori inainte de ‘89 de credinciosi. Aceasta pentru ca din cand in cand mai disparea cateva luni. “Cica a murit Parintele Mina”, susoteau femeile cand nu-l vedeau la slujba. Dar Parintele Mina aparea din nou la biserica manastirii si lumea se linistea. Dupa 1989, lucrurile s-au limpezit: Parintele Mina fusese inchis de securisti de mai multe ori. Dumnezeu il chemase in alta parte sa raspandeasca cuvantul Lui. “Am trait o viata de misionar intr-o biserica calauzita de Duhul Sfant”, spune Parintele Mina. Read more

Iraclie Flocea, un mare duhovnic al Basarabiei interbelice

136x210xif-194x300.jpg.pagespeed.ic.qvERbgBuz1Dintre toate feţele bisericeşti care au slujit poporul român al Basarabiei în secolul XX (şi lista lor, mai ales pentru perioada interbelica, este uriaşă), parintele protosinghel Iraclie (Ion Flocea) este unul dintre cei mai vrednici.

Venit în Basarabia din Pojorâta Bucovinei, intră în frăţia monahală la mănăstirea Harjauca în 1920 şi de atunci şi pâna la moartea din 16 august 1964 (după chinurile suferite şi în Gulagul comunist, şi de la închiderea tuturor manastirilor Basarabiei în anii ’50-60 a secolului trecut) a stat neclintit pe drumul Mântuitorului. Viaţa şi opera acestui monah neobişnuit a fost readusa în centrul atentiei opiniei publice de cercetatoarea Nina Negru (vezi „La Noul Neamt, pe urmele egumenului Ieraclie Flocea” sau „Ieraclie Flocea, misionar ortodox, publicist şi traducător”), dar şi prin staruinta nepotului sau, Ştefan Strajeri, editorul ziarului „Curentul International” din SUA (care a multiplicat şi difuzat şi una din cele mai importante carti ale parintelui, „Mozaic literar”, apărută în perioada interbelică). Vrednic misionar şi catehizator, mare duhovnic, monah preacuvios şi excelent predicator, parintele Iraclie face parte din acei oameni care nu au învatat din carti slujirea lui Dumnezeu, ci din chemarea propriei inimi. Read more

Cuvioasa Agafia (Maranciuc) de la Cuşelăuca (1819-1873)

March 8, 2011 · Posted in EI S-AU NĂSCUT ÎNTRE PRUT ŞI NISTRU · Comment 

Cuvioasa Agafia de la Cuselauca“Destăinuiţi Domnului jalea voastră şi el vă va hrăni!”

Cuvioasa Agafia, cum îi spun surorile de la Cuşelăuca, s-a născut în 1819 în satul Păsățel, în Moldova dintre Bug și Nistru în familia creştinilor Ioan şi Eudochia Maranciuc. Soţii Maranciuc duceau o viaţă creştinească deosebită şi mergeau des la locurile sfinte, avînd o evlavie aparte pentru sfinţii din Lavra Peşterilor din Kiev. Micuţa Agafia îşi ruga părinţii cu lacrimi în ochi să o ia cu ei la locurile sfinte din Kiev, dar părinţii, cunoscînd greutăţile drumurilor, lăsau copila acasă în grija celor apropiaţi. Trebuie să ţinem cont că, pe acele timpuri cea mai mare parte a pelerinajului se făcea pe jos şi un copil mic era o povara suplimentară pentru drumeţi.

Odată soţii Maranciuc au pornit spre Lavra Peşterilor lăsînd-o pe micuţa Agafia în supravegherea rudelor. Nu puteau şti de ce fapte minunate în ochii lui Dumnezeu este în stare un copil inima căruia s-a aprins de dorul de a se apropia de moaştelor sfinţilor de la Kiev. Read more

Alexandru V. Boldur (1886 – 1982) istoric şi jurist – cercetător de seamă a drepturilor istorice ale Basarabiei

March 7, 2011 · Posted in EI S-AU NĂSCUT ÎNTRE PRUT ŞI NISTRU · Comment 

1emSayJrbAutorul volumului ISTORIA BASARABIEI

“Preocupat încă din tinereţe de soarta locurilor natale, al căror trecut l-am studiat din izvoare ruseşti, m-am decis în anul 1925, îndată ce am căpătat libertate de mişcare, să plec la Paris, pentru a întreprinde cercetări în problema drepturilor istorice ale Basarabiei ca parte integrantă a pământului românesc. Cu materialele pe care le aveam dinainte şi cu cele culese aici timp de doi ani din diverse arhive şi biblioteci, am publicat în 1927 volumul LA BESSARABIE ET LES RELATIONS RUSSO-ROUMANIES. La question bessarabien et le droit international”

Alexandru Boldur, născut pe 23 {sau 25} februarie 1886, la Chişinău, decedat pe 18 octombrie 1982, la Bucureşti, a fost un istoric şi jurist; cercetător de seamă a drepturilor istorice ale Basarabiei.
Mama sa era coborâtoare de la Mihalcea Hâncu, boier rebel de la sfârşitul secolului al XVII-lea.
La vârsta de 11 ani a fost dat la “Şcoala spirituală” (eparhială) din Chişinău, după care a intrat elev la Seminarul Teologic din acelaşi oraş pe care la absolvit în 1906. În acelaşi an s-a înscris la Facultatea de Drept a Universităţii din Sankt Petersburg, pe care a abslvit-o în 1910, susţinut fiind cu o bursă de boierul basarabean E. Râşcanu, din Bălţi. Read more

Nicolae Popovschi – Amintri despre tatăl său, preotul Alexandru Popovschi

Alexandru PopovschiS-a născut în familia preotului Ioan Popovschi, paroh la biserica de piatră din s. Visterniceni (Chişinău).
În vara anului 1856, Chişinăul şi satele apropiate erau bântuite de holeră. Boală care l-a răpus de timpuriu pe bunicul meu, preotul Ioan Popovschi.
La moartea bunicului tata era în „otdelenia” (secţia) mijlocie a seminarului. Când a venit la arhiereul Irinarh, împreună cu mamă-sa, văduva Zoiţa, născută Macovei, să ceară ca „poporul” (parohia) să fie înscris după dânsul. Atunci Preasfinţitul i-a zis: „ce ţii atâta la oalele vechi?! Isprăveşte învăţătura, şi n-ai grijă, îţi voi da alt „popor”, mult mai bun decât acesta!”…
S-a opus însă cu toată tăria bunica mea, care a adus arhiereului o scrisoare de la moşierul satului boierul Constantin Râşcanu, care scria: „Mult Preasfinţite Stăpâne! Prea Milostive Arhipăstor! La moşia mea în satul V. Ce se găseşte în ţinutul C., Protoiereul de la biserica acelui sat, Ioan, la 23 iunie trecut a murit de epidemia holerei. Cinstind amintirea acestui bun păstor al bisericii, care aproape 18 ani a slujit în acest „popor” şi în curgerea acestor ani a dovedit adevărată râvnă pentru împodobirea lăcaşului lui Dumnezeu – prin aceea că dânsul m-a ajutat, prin cuvântul său, la refacerea bisericii, după puternicul cutremur ce a avut loc, la construirea iconostasului şi a veşmântăriei, Read more

Părintele Anastasie Neaga, preot (1808-1885)

Pr. Anastasie NeagaPărintele Anastasie Neaga, preot (1808-1885)

Un om bun la inimă, liniştit, omenos, cu simţul umorului, compătimitor şi milostiv

Părintele Anastasie Neaga, străbunicul preotului poet Alexie Mateevici, s-a născut în anul 1808, pe când Basarabia era sub jugul turcesc.

Anastasie Neaga fiul preotului Ioan Neaga preot în comuna Sângera (Chişinău), îşi începe cariera  „cu pana de gâscă” , îndeplinind funcţia de  funcţionar la Direcţia Regională Chişinău. Apoi soarta l-a apropiat de arhiereul Dimitrie (Sulima), care de l-a început l-a numit temporar diacon la biserica „Sf. Gheorghe” din Chişinău, pentru ca mai apoi,  în  1837, să fie hirotonit preot şi trimis să păstorească în Răzeni, judeţul Chişinău.

Întreaga  viaţă a părintelui Anastasie Neaga, se desfăşura într-un mod cu totul patriarhal.

În Răzeni s-a manifestat ca preot exemplar, familist şi gospodar mode pentru toţi creştinii din parohia sa. Era considerat un om avut de către cei din jur, însă niciodată nu avea bani lichizi. Read more

« Previous Page