Se aşternuse piatra pe proaspătul mormânt
Şi noaptea coborâse, acoperind cetatea.
Se liniştise neamul vânzării. Pe pământ
Era o taină mare… minune-apropiată.

Au stat tăcuţi de pază cei doi ostaşi străjeri
Ne-atinşi de măreţia adâncurilor firii,
Nepresimţind venirea minunii celei mari
Ce-avea să schimbe faţa şi rostul omenirii.

Şi iată miezul nopţii, de stele-mpodobit:
Un tunet lung s-aude, pământu-n el vueşte.
Adânci puteri îl mişcă, izbindu-l. Sguduit
Mormântul se deschide: scriptura se împlineşte.

Lumini lucesc la gura mormântului deschis,
Întunecimea piere o clipă-n toată firea…
Hristos învie!… Paznici, să fie vouă vis,
Lumina vă orbeşte, v-a înlemnit uimirea!

Lumină din lumina cerescului cuprins
Luceşte-acum pe chipu-i. Îl-nalţă biruinţa.
Şi, lepădând pământul, îi lasă foc nestins
Pe calea mântuirii: nădejdea şi credinţa.

Cu moartea Sa pe cruce, murind nevinovat,
Ne-a dat El nouă pildă a marei jertfi de Sine,
Cu moartea Sa pe moarte călcând a înviat
Spre învierea vieţii în faptele de bine.

Cântaţi cu bucurie acelui Ce-a scăpat
Pe om şi omenirea de moarte sufletească.
E Paştele! Viaţă! Hristos a înviat!
Iubire între oameni şi pace să domnească

Antonie Plămădeală, la Mănăstirea Prislop

În februarie 1949, tânărul teolog Leonida Plămădeală primea o nedreaptă condamnare pentru “uneltire contra ordinii sociale”, într-un lot alături de alţi colegi de la Teologie şi Medicină Veterinară din Bucureşti. Încă din timpul arestărilor operate de Siguranţă în vara lui 1948, Plămădeală reuşise să plece din Bucureşti, pentru a se putea ascunde la Baia Mare, ca profesor de limba rusă la un liceu. În iunie 1949, şi-a susţinut examenele din ultimul an de facultate la Academia Teologică din Cluj, reuşind să-şi finalizeze studiile cu distincţia magna cum laude. În continuare, Plămădeală trebuia să se ascundă, reuşind să ajungă la Mănăstirea Prislop, recent preluată de la Biserica greco-catolică desfiinţată şi unde fusese aşezat marele duhovnic Arsenie Boca. De fapt, Plămădeală îl cerceta pe părintele Arsenie încă din vremea studenţiei, în timpul excursiilor pe care le făcea la Mănăstirea Sâmbăta. Cu pregătirea teologică pe care o avea, dar şi dintr-o convingere cultivată din timpul studenţiei, de praznicul Schimbării la Faţă, alături de colegul Stelian Manolache, Leonida Plămădeală primea darul diaconiei din mâinile episcopului Andrei Magieru al Aradului. O lună mai târziu, de Înălţarea Sfintei Cruci, cei doi teologi erau tunşi pentru vieţuirea monahală, Plămădeală primind numele de Antonie de la naşul său, Agaton Sandu Tudor, pe care îl cunoştea din timpul conferinţelor Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim. Read more