Cartea cu sfinti: Pelerinul basarabean Ioan Zlotea
Calugaria “alba”
Calatorind odata la Chisinau, m-am dus si la Dobruja, la mormantul parintelui Ioan Zlotea. Acolo vezi mereu multa lume, caci mormantul este socotit a fi facator de minuni si multi bolnavi au aflat acolo vindecare sau ameliorari. Ioan Zlotea a fost pelerin si vindecator toata viata. Se cunosc mai multe cazuri faimoase de laici, oameni obisnuiti, dar cu vocatie mistica deosebita, care ajung pana la masura vietii sfintite. Amintim aici de “Mosu” Gheorghe Lazar (1846-1916) din Sugag – Alba, taran transilvanean in care credinta a dat floare mistica. La 38 de ani, el peregrineaza la manastirile din Tara Sfanta si de pe Muntele Athos, vrem
e de trei ani. Duce o viata de asceza severa; spune neincetat “Rugaciunea lui Iisus”; dobandeste iluminarea si puteri suprafiresti, darul proorocirii, al clarviziunii, al caldurii permanente, umbland descult iarna… Daca s-ar scrie o carte despre viata si trairea sa mistica, ar rezulta o lucrare la fel de consistenta ca acea “Spovedanie a pelerinului rus”, modelul ascetului laic.
La fel de insemnate sunt viata si lucrarea lui Ioan (Elisei) Zlotea, din tinutul Tighina, contemporan cu “Mosu” Lazar. Taran roman din Salcuta Basarabiei, simplu si fara carte, in el se aprind deodata inaltimi vizionare si puteri tamaduitoare. A dus viata de ascet, a facut milostenii si a vindecat prin puterea rugaciunii. Spre sfarsitul vietii abia, Ioan Zlotea s-a calugarit; dar si atunci a obtinut ingaduinta sa nu stea la chilie, ci sa fie calator prin “Via Domnului”, ca sa ajute oamenii cu povata si vindecare. Read more
OAMENI prin care DUMNEZEU a schimbat destinul Basarabiei
Ion Aldea Teodorovici îi cântă lui bădia Grigore Vieru piesa Reaprindeţi candela – despre Dumnezeu, despre Neam şi despre Iertare.
( Interviu realizat de regizorul Dominic Dembinski, filmare anul 1990.)
Un mare binefacator al culturii romanesti: VASILE STROESCU (1845-1926)
Vasile Stroiescu (n. 11 noiembrie 1845, Trinca, judeţul Hotin; d. 13 aprilie 1926, Bucureşti) a fost un cărtutrar de frunte, susţinător al învăţământului şcolar şi om politic român basarabean, filantrop şi membru de onoare al Academiei Române, care a promovat cultura naţională şi a neamului. S-a născut în familia comisului Vasile Stroiescu, descendent al jitnicerului Ioan Stroiescu, menţionat documentar încă la 2 iulie 1682. A făcut studii la Liceul Regional din Chişinău, la liceul din Kamenes-Podolski, apoi la Liceul Richelieu din Odessa. A studiat dreptul la Universitatea din Moscova, Petersburg şi Berlin. Apoi a călătorit prin Europa şi Africa. Licenţiat în drept, este numit ca judecător la Tribunalul din Hotin. Aici face cunoştinţă cu scriitorul Alexandru Hâjdeu, iar mai târziu, în România, cu poetul Octavian Goga.
A fost specialist în drept, dar îl preocupa şi istoria, literatura, ştiinţele agricole. A moştenit de la părinţi mai multe moşii, cu suprafaţa totală de 25.000 ha, şi apoi mari cirezi de vite, herghelii de cai, turme de oi, numeroase conacuri. Toate aceste averi le-a pus în serviciul ţării, în folosul ţărănimii „pe care a iubit-o, a îndrumat-o şi a jutat-o” (Eugen Holban). Pământurile le-a dat în arendă ţăranilor şi a făcut donaţie cooperativelor agricole şi forestiere. Grandioasa sumă de bani, obţinută din vânzarea imobilelor, a fost transferată fondurilor caritabile pentru construcţia de şcoli, biserici şi spitale în toate provinciile româneşti, pentru sprijinirea instituţiilor culturale, pentru tipărirea cărţilor, pentru asigurarea cu burse a tineretului studios. Ctitor al bisericilor din Şofrîncani, Zăicani, Trinca, Pociumbăuţi, fondator al spitalelor din Trinca şi Brătuşeni, donator în sprijinul bisericilor, spitalelor şi şcolilor din Trinca, Stolniceni, Brînzeni ş.a. Drept recompensă pentru actele de binefacere şi contribuţia la trezirea conştiinţei naţionale, este ales ca membru onorific al Academiei Române pe 24 mai 1910. De asemenea, a fost şi preşedinte de onoare al Partidului Naţional Moldovenesc (1917), primul preşedinte al Parlamentului României Mari (1919), senator al Transilvaniei ş.a. Read more
Nicolae N. Morosan şi activitatea lui în domeniul arheologiei în Basarabia
De la mijlocul anilor ‘20 isi desfasoara activitatea Nicolae N. Morosan – geolog, paleontolog si arheolog specializat in paleolitic, savant de o stralucita eruditie, om cu orizont larg, pedagog. Avind studii de geolog, el a fost intr-atit cuprins de pasiunea arheologiei epocii de piatra, incit ea a devenit ocupatia lui preferata. El a consacrat 15 ani din viata studierii celor mai vechi perioade din istoria tinutului. Cu mari greutati, mai ales la inceputul activitatii sale, el a trebuit sa dobindeasca mijloace pentru efecturaea cercetarilor, uneori a unor restrinse sapaturi. Fig. 1. Nicolae N. Morosan student la Iasi Nicolae N. Morosan s-a nascut la 1 iulie 1902 in satul Cuconestii Vechi, judetul Edinet, in familia unui preot. Fratele sau, Ion N. Morosan, este cunoscut ca primul descoperitor al “culturii de prund” din Romania. Studiile secundare si liceul le-a facut “B. P. Hasdeu” din Chisinau, apoi si-a continuat invatatura la facultatea de stiinte naturale a Universitatii din Iasi pe care a absolvit-o in 1927 (fig.1). Fiind student, el efectueaza sapaturi arheologice in grota Stinca-Ripiceni, cercetind astfel primul monument peleolitic cu mai multe straturi de pe malul drept al Prutului. In anul 1926, dupa sapaturile efectuate in grota Stinca Ripiceni, Nicolae N. Morosan a cercetat ambele maluri ale Prutului cu scopul de a descoperi noi monumente arheologice si linga satul Viisoara, judetul Edinet, intre sosea si malul riului, descopera prima statiune paleolitica din Basarabia. In locul nimit “Ripa lui Toader Marcu” el gaseste aschii, lame, nuclee de silex, precum si o unealta de tip “rabo” care apartinea paleoliticului tirziu. O alta statiune descoperita se afla la vest, intre sat si riu, de unde provin din santurile de pe marginea drumului aschii, lame si citeva nuclee din paleoliticul tirziu. Obiecte de silex similare au fost gasite si linga satul Badragii Noi, in locul nimit “Bascaceni” si la est de satul Corpaci, judetul Edinet. Read more
Cuvânt despre Andrei Murafa, Dionisie Erhan şi Nicolae Popovschi
Preoţii Andrei Murafa şi Dionisie Erhan şi cercetătorul istoriei Bisericii basarabene Nicolae Popovschi fac parte, în mod cert, din categoria personalităţilor proeminente ale Basarabiei. În 1917, mai precis, după revoluţia rusă din februarie al acelui an si căderea ţarismului, toţi trei s-au încadrat plenar în mişcarea de renaştere şi eliberare naţională ce se declanşase în provincie, iar în primele luni ale lui 1918, conştienţi de faptul că se apropie clipa revenirii Basarabiei la sânul Patriei-mame, s-au pronunţat cu hotărâre pentru realizarea idealului naţional.
Andrei Murafa era sorocean, unchiul cunoscutului luptător pentru drepturile românilor basarabeni Simion Murafa, care, după cum se ştie, a fost împuşcat mişeleşte în august 1917, Împreună cu Andrei Hodorogea, de către o bandă de soldaţi ruşi bolşevizaţi. Activitatea de preot şi-o desfăşura la biserica din Costiujeni, localitate din împrejurimile Chişinăului, unde, în aceeaşi perioadă de timp, lucra în calitate de medic Elena Alistar.
În primăvara şi vara lui 1917, când lupta basarabenilor pentru drepturile naţionale, inclusiv pentru reabilitarea limbii române, luase amploare, preotul Andrei Murafa a început pur şi simplu a “bombarda” redacţiile ziarelor din ţinut, în special a ziarului “Cuvânt Moldovenesc”, cu numeroase articole despre limbă şi alfabet, îndemnându-i şi pe cei şovăielnici să se încadreze în această luptă sfântă. E semnificativ faptul că materialele sale parcă erau scrise în versuri, parcă erau nişte poeme. Iată un fragment dintr-un articol de acest fel, întitulat “Lacrimile mamei” (”Cuvânt Moldovenesc” din 17 august 1917), în care Basarabia, în imaginaţia lui Andrei Murafa, parcă stând de vorbă cu fiii săi, le spunea să nu-i creadă pe duşmani şi să lupte cu fermitate pentru drepturile lor, pentru limbă şi alfabetul latin: “…Acum, când lanţurile-s rupte, când neamurile vrednice, cu steagurile ridicate sus, îşi iau soarta în mâini şi-şi alcătuiesc legi cu fel de fel de drepturi, voi, dragii mamei, de duşmani înşelaţi, drepturile voastre iară le lăsaţi. Duşmanii iată cum vă înşală: “Voi, moldoveni, ştiţi moldoveneşte, de aceea în şcoală trebuie să învăţaţi ruseşte. Căci litera latină nu vă va duce spre lumină, ci are să vă lipească de Ţara Românească. Iar Ţara Românească e boierească, acolo boierimea înăduşă ţărănimea “. Iată aşa, străinii, cu fel de fel de minciuni, vă îngrădesc drumul spre vecinica lumină, spre izvorul strămoşesc sfânt moldovenesc. Read more
Rugăciune către Noul Mucenic Valeriu Gafencu
Sfinte Valeriu, noule mărturisitor al credinţei în Hristos, la tine alergăm ca la un grabnic ajutător al tuturor celor ce se roagă ţie. Vezi, sfinte, durerile noastre, vezi neputinţele noastre, vezi puţi¬nătatea credinţei noastre, şi nu te scârbi de lenevia şi nimicnicia noastră.
Ne rugăm ţie, sfinte, grăbeşte de ne ajută cu neîncetatele şi sfintele tale rugăciuni şi ne sprijineşte pe noi. Ştim că ai pătimit grele prigoniri pentru dragos¬tea lui Hristos, dar prin răbdarea lor ai aflat dar de la Dumnezeu şi astăzi vieţuieşti în lumina raiului. Faptele tale binecuvântate ne-au făcut să te chemăm în ajutor. Suntem încredinţaţi că pe tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credinţă ajutor, nu-l treci cu vederea.
Ridică-ne din groapa fricii, în care ne-a aruncat vrăjmaşul diavol, ridică-ne pe calea mărturisirii credinţei în Dumnezeul cel adevărat. Fii nouă pildă, fii nouă îndrumător, că iscusite sunt cursele vrăjmaşului şi nu ne pricepem să ne ferim de ele. Roagă-te să fim feriţi de înşelare şi să primim de la Dumnezeu darul dreptei socoteli. Pe cei căzuţi în păcate ajută-i prin rugăciunile tale să se pocăiască, aşa cum i-ai ajutat prin cuvânt pe păcătoşii pe care i-ai întâlnit în temniţele prin care ai trecut.
Roagă-te, sfinte mucenice, pentru duhovnicii noştri, să ne călăuzească pe calea cea dreaptă. Roagă-te pentru toţi preoţii şi diaconii, să le dea Dumnezeu curajul de a semăna cuvântul Evangheliei acolo unde trebuie. Roagă-te pentru ierarhii ortodocşi, să păstorească turma cu frică de Dumnezeu, fără a se teme de mai marii lumii acesteia. Ai grijă, Sfinte Valeriu, de toţi monahii şi de toate monahiile, fiindu-le sprijinitor şi ocrotitor, ca avându-te pe tine împreună rugă¬tor să sporească în nevoinţă şi virtute.
Ai grijă, sfinte, de toţi cei prigoniţi pentru Hristos, să rabde cu răbdare mucenicească, fără să cârtească. Şi ai grijă şi de prigonitorii lor, rugându-te pentru ei, aşa cum te-ai rugat şi pentru cei ce te-au prigonit pe tine.
Întăreşte-ne, sfinte, în lupta pe care o ducem pentru mântuirea noastră, ca mulţumindu-ţi ţie să lăudăm şi să binecuvântăm şi să slăvim întru-tot-lăudatul şi preaputernicul nume al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Artemie Iurcenco, preot revenit acasă după 37 de ani de exil!
– născut la Chişinău în 1868. În 1941 în timpul războiului a revenit acasă după 37 de ani de exil în străfundurile Rusiei. Apariţia lui a stârnit senzaţie, în primul rând prin felul cum era îmbrăcat. În loc de orice îmbrăcăminte, deşi venise în plină vară, purta o zdreanţă de cojoc, pe cap o căciulă spartă, iar în picioare opinci din coajă de tei. S-a scris despre el, după felul cum era îmbrăcat, că semăna cu Sfântul Ioan Botezătorul…”Senzaţională” era şi declaraţia lui, cum că ar fi fost de faţă la ultimile zile ale sf. împărat Nicoale al II-lea. Dar nu aceasta i-a impresionat cel mai mult pe basarabeni. Era după anul de ocupaţie sovietică şi preotul, mulţumindu-I lui Dumnezeu că l-a ajutat să-şi revadă locurile unde a văzut lumina zilei, înainte de a muri a spus: „Rugaţi-vă Domnului, luptaţi până la ultima suflare şi până la ultima picătură de sânge ca să nu vă mai încerce Domnul cu sorbirea unui al doilea păhar al robiei roşii. Şi dacă cineva nu crede să mă privească şi-i va deajuns”.
Bibliografie:
Munteanu Ioan, protodiacon. Înviaţi din Siberii de ghiaţă; pag. 80-81. Editura Lumina lui Hristos, Kiev 2009. Preluat din Raza. Anul XIII. Nr. 690. 5-12 decembrie. Chişinău 1943.
Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată – modalităţi de ieşire din criză
Recenzie la cartea: Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată, Vol I.
În convorbirile pe care le purta în temniţă Ioan Ianolide cu Valeriu Gafencu, acesta la un moment dat îl întreabă: “Valeriu, care ar fi modalităţile de ieşire din criză?” La care Valeriu Gafencu îi răspunde: “Întoarcerea la Hristos. Este necesară o elită creştină care să nu părăsească poporul, ci să lupte cu îndrăzneală contra tuturor formelor de împilare şi înrobire a lui. Poporul nu poate fi apărat numai prin rugăciuni şi pomeni, adică prin formalism sec, ci prin luptă, îndrăzneală şi putere. Lumea asta e în stăpânirea lui Hristos şi creştinii nu au voie să o părăsească. Nu există nici o acuzaţie mai gravă decât să se spună, că Biserica a părăsit poporul, căci atunci L-a părăsit pe Hristos, oricare dogme ar fi stabilit şi respectat ea.”
Credem, că necesitatea publicării unei asemenea culegeri de texte, ca Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată, ce adună împreună mai mulţi oameni ai lui Dumnezeu de pe acest multpătimitor pământ al Basarabiei, spre a servi drept pilde de modele vii, pentru crearea unei noi elite creştine, s-ar putea înscrie în obiectivul expus tinerelor generaţii de atunci (dar mai ales celor de azi, din care şi Mihail Bortă, autorul acestui îndrăzneţ proiect face parte), de către un atât de scump vlăstar al Basarabiei noastre, mucenicul şi mărturisitorul lui Hristos, în cumplitele temniţe comuniste din România: Valeriu Gafencu. Read more
Nicodim Onu, ieromonah (1911-?)
Părintele Nicodim Onu (în stânga) şi părintele Serafim Dabija.
Lagărul de muncă Inta 9 ianuarie 1950
Născut la 1911, văr drept cu părintele Serafim Dabija. Se trăgea din neamul de preoţi Caragea, care veniseră în Satu-Nou din Puhoi (raionul Ialoveni) la începutul secolului XX, unde sosiseră la timpul lor din părţile Munteniei. Este călugărit în 1936 la mănăstirea Suruceni. În 1942 se mută la mănăstirea Zloţi împreună cu părintele Serafim. A fost diacon al mănăstirii până în 1944, când a devenit preot în Satu.Nou în locul preotului Varlaam Buzilă, care reuşise să se refugieze în 1944 cu fiicele în România.
A fost arestat la 11 decembrie 1947. Părintele Nicodim era învinuit că a întâmpinat în iulie 1941 cu pâine şi sare trupele româneşti care au intrat în Satul-Nou . „Ascultătorul” mănăstirii Zloţi, Vasile Cristov, relata căpitanului de securitate Klimenko, că „părintele Nicodim Onu în ziua când au intrat trupele româneşti în Satul-Nou, a salvat 17 ostaşi sovietici, care urmau să fie împuşcaţi… . Îşi făcuse şi atunci datoria de preot creştin, dar de această faptă sovieticii nu mai ţineau cont… Read more
Părintele Nichifor Barcaru – cu inima totdeauna caldă
Părintele Iconom Stavrofor Nichifor Barcaru s-a născut la 13 martie 1916 în comuna Olişcani, jud. Orhei, din părinţii loan şi Irina Barcaru, agricultori, în familia cărora mai erau trei băieţi şi două fete, iar Nichifor – mezinul. Doi dintre fraţii lui de asemenea au fost preoţi.
După şcoala primară făcută în satul natal, Nichifor Barcaru a intrat cu examen la Seminarul Teologic din Chişinău, absolvindu-l în 1937. A urmat apoi cursurile Facultăţii de Teologie “Petru Movilă”, pe care a absolvit-o la Iaşi în 1941. Aici, printre profesori, l-a avut pe marele cărturar, pr. univ., preotul şi scriitorul Gala Galaction, acesta apreciind înalt râvna, comportamentul şi buna pregătire a studentului Nichifor Barcaru. Anume Gala Galaction l-a îndemnat să studieze limba franceză la Institutul Francez şi limba italiană la Institutul Italian, propunându-i sa plece în Italia, cu o bursă, pentru studii teologice. Nu ştim de ce, această propunere nu s-a realizat, deşi Nichifor Barcaru era foarte bine pregătit teologic şi cunoştea două limbi străine.
L-am cunoscut, deoarece în 1941/1942 ne-a fost pedagog la Seminarul din Chişinău, şi trebuie să spun că a fost un foarte bun pedagog. Read more
