Părintele Roman Braga despre occidentul sinucigaş
Arhimandritul Roman Braga s-a născut în Basarabia, în judeţul Lăpuşna, la 2 aprilie 1922. După ce a făcut clasele primare în satul natal, Condriţa, întră la 12 ani frate la mănăstirea Căldăruşani, de lângă Bucureşti. După un an se înscrie la seminarul de la Cernica, apoi se transferă la Seminarul de la Bucureşti, iar ultimul an îl încheie la cel de la Chişinău. Reîntors la Bucureşti urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie, ale Seminarului Pedagogic “Titu Maiorescu” şi Facultatea de Teologie, pe care o termină în 1947. Se înscrie la doctorat la teologie, dar după un an este arestat de comunişti. După un an de anchete este condamnat la 5 ani de închisoare pentru omisiune de denunţ şi ajutor. Trece prin Piteşti şi Canal. În 1953 este eliberat, iar în 1954 este călugărit de mitropolitul Sebastian Rusanu, care îl şi hirotoneşte diacon. 5 ani mai târziu, în 1959, este din nou arestat, acuzat că a făcut parte din grupul “Rugul Aprins” pe timpul studenţiei, şi condamnat la 18 ani de muncă silnică şi 10 ani de degradare socială pentru activitate duşmănoasă la adresa regimului “democrat” comunist. Execută în Balta Brăilei, la colonia Salcia numai 5 ani, fiind eliberat prin decretul din 1964. După eliberare este primit de episcopul Valerian de la Oradea şi este hirononit şi instalat preot la Negreşti, în Ţara Oaşului. După trei ani este trimis misionar în Brazilia, unde slujeşte pentru comunitatea românească din Sao Paolo (1968 – 1972). În anul 1972 episcopul Valerian Trifa îl cheamă în SUA. Slujeşte ca preot în Ohio, Michigan, Pennsylvania, iar în 1988 se retrage la mănăstirea “Adormirea Maicii Domnului” din Rives Junction, Michigan, unde se nevoieşte şi în prezent. În urmă cu câţiva ani, în timpul unei călătorii în ţară, a avut amabilitatea să ne acorde următorul interviu. Read more
Preoţii refugiaţi din Basarabia: destine de martiri
Ziua de 28 iunie 1940 a rămas în istoria Basarabiei drept una cumplită, de răscruce, în care au fost schingiuite şi desfiinţate zeci de mii de destine ale unor oameni nevinovaţi.
Patruzeci şi opt de ore în care trebuia să te salvezi. Cele patruzeci şi opt de ore au modificat soarta noastră. Prin cea de-a doua notă ultimativă a ministrului sovietic de externe, în patru zile, începand cu orele 14.00, Basarabia trebuia evacuată. Pe 29 iunie 1940, în zori, tancurile armatei roşii au intrat în Basarabia. Trupele sovietice au trecut Prutul, punând stăpânire pe orasul Herţa şi chiar pe o parte a judeţului Dorohoi. În 48 de ore, teritorii importante erau sub controlul sovieticilor. Cele 48 de ore de calvar au adus oceane de lacrimi, au semănat moarte, durere, despărţiri. Printre cei care au fost maltrataţi şi supuşi la umilinţe au fost şi sute de preoţi.
Arhimandritul Felix Dubceac, originar din comuna Voloave, judeţul Soroca, refugiat de la mănăstirea Rudi şi adăpostit la mănăstirea Sfânta Ana de la Rohia, apoi stabilit în Detroit, SUA, viaţa lui incluzând 50 de ani de slujire preoţească, consemnează: „În a doua înrobire a Basarabiei, Stalin a dat ordin să fie deportaţi preoţii din sate, iar mănăstirile să fie prefăcute în colhozuri şi şcoli komsomoliste. Toate icoanele şi cărţile din bibliotecile mănăstirilor să fie arse. Limba şi alfabetul slavon să fie în toate şcolile primare, secundare şi universitare. Iar Visarion Puiu, cel dintâi episcop de Hotin şi Bălţi, apoi Mitropolit al Bucovinei, a trebuit să părăsească ţara ca să nu fie omorât de ocupanţii bolşevici. Acest mare ierarh al Bisericii noastre, un mare sprijinitor al săracilor şi studenţilor români, a suferit sărăcia forţată a exilului în Germania şi Franţa, departe de George Enescu şi Constantin Brancuşi, dar, mai însingurat şi mai sărac decat cei doi compatrioţi ai săi, avut-a loc într-un cimitir din afara Parisului” („Evocări şi mărturisiri din urmarea lui Hristos”, Detroit, 1994). Read more
Parintele Sofian Boghiu despre sfarsitul lumii, Antihrist si masonerie
“- Ce atitudine ar trebui să avem fată de masonerie?
- Să ne facem datoria crestină până la capăt! Masoneria este o miscare universală care are mijloace de a te obliga să taci. Si întrucât nu se mai pot lua măsuri împotriva ei, nu avem altceva de făcut decât să ne păstrăm credinta si să-L mărturisim pe Dumnezeu până în ultima clipă a vietii noastre.
Căci va veni Antihrist si desigur că el va avea libertatea aceasta de a face fel de fel de minuni, de scamatorii ca să-i însele pe oameni. Multă lume va fi de acord cu el, încât majoritatea celor care vor lua măsuri împotriva acestei miscări vor fi suprimati. Vor rămâne mai departe doar cei care trăiesc pentru viata aceasta. Căci nu toti vor fi împotriva masoneriei, când va intra ea în actiune.
Asa încât eu nu mă pot lupta cu lumea ca să fie de acord cu mine. Eu îmi fac datoria de crestin. Că toată lumea stie cum să facă un bine, dar nu-i convine totdeauna acest lucru pentru că asta obligă la niste sacrificii, iar omul este dispus să rezolve cât mai simplu problemele vietii. Dacă masoneria îti va da un număr cu care vei putea cumpăra orice, vei putea să mănânci, vei putea să te îmbraci, să petreci, să călătoresti unde vrei, foarte multă lume va fi de acord: “Gata, dragă, multumesc!”
Atunci lumea va fi împărtită: fiecare îsi va alege ceea ce-l va interesa. Cei care vor alege să sufere orice numai să fie alături de Hristos vor fi o turmă mică, asa cum spune Scriptura. Este un cuvânt în Evanghelie în care Mântuitorul se întreabă dacă va mai fi credintă pe pământ…
- “Când va veni Fiul Omului, va mai găsi credintă pe pământ?” Read more
Cine l-a ucis pe Mitropolitul Nestor Vornicescu?
10 ani de la plecarea la Domnul a Mitropolitului Nestor Vornicescu.
La 17 Mai se împlinesc 10 ani de la trecerea spre cele veşnice a regretatului Mitropolit Nestor Vornicescu. Fiindcă multora dintre Dvs. vă este cunoscut atât de la vizita ce-a facut-o celor două biserici ale parohiei noastre în 1982, cât şi de la numeroasele apariţii ale sale pe posturile de televiziune, socotim că este potrivit la acest ceas comemorativ să vă readucem în prim plan câteva momente din viaţa marelui dispărut, lăsându-vă pe Dvs. să trageţi concluziile necesare. In ziua de 17 mai 2000 s-a stins din viaţă în urma unui infarct. S-a născut la 1 octombrie 1927 în satul Lozova din judeţul Lăpuşna (Basarabia), în familia răzeşilor Vasile şi Vera Vornicescu. Şcoala primară a făcut-o în satul natal, apoi a urmat seminarul monahal la Mănăstirea Neamţ (1946-1948) şi seminarul monahal superior la aceeaşi mănăstire (1948-1951). A urmat Institutul Teologic din Bucureşti (1951-1955), cursurile de doctorat în teologie la acelaşi institut (1955-1958) şi cursuri postuniversitare la Bossey şi Geneva în Elveţia (1969-1970). Doctoratul şi l-a luat la Bucureşti în 1983. Activitatea bisericească şi-a început-o ca frate la schitul Nechit, jud. Neamţ (1943-1946) şi apoi frate la Mănăstirea Neamţ (1946-1951). La 10 martie 1950 a intrat în monahism, fiind hirotonit ieromonah şi a slujit ca preot la catedrala episcopală din Iaşi (1958-1962) şi bibliotecar al mitropoliei de acolo. A fost numit stareţ al Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava (1960-1966). Mitropolitul Iustin Moisescu l-a hirotonit arhimandrit la 2 februarie 1962 şi de la 25 martie 1966 până la 15 decembrie 1970 a fost stareţ al Mănăstirii Neamţ. La 27 decembrie 1970 mitropolitul Firmilian al Olteniei l-a hirotonit episcop-vicar la Craiova. Read more
Pr. Alexei Mateevici: Spre lumină!
Aceste două cuvinte trebuie să fie scrise şi întipărite în inimile acelor moldoveni care au fost mai fericiţi decât fraţii lor necăjiţi şi întunecaţi.
Care au primit învăţătură şi şi-au luminat mintea. Care din pricina asta se bucură de o stare în viaţa lor mult mai bună decât a ţăranului nostru întunecat. Aceste două cuvinte alcătuiesc în sine datoria moldovenilor mai deştepţi către neamul lor. Şi datoria asta nu trebuie să se uite, căci ea este pusă asupra lor de starea lucrurilor de-acum şi de vremea noastră. Iar vremea nu aşteaptă. În mersul ei ea pune tot întrebări şi cereri noi.
Viaţa merge repede, neluând în seamă lucrurile noastre. Şi ca să ajungem la ţinta noastră, ca să ne îndeplinim măcar cât de puţin dorinţele noastre, — trebuie să mergem odată cu viaţa, odată cu vremea şi să nu rămânem în urmă.
Să răspundem cu toată grăbnicia la întrebările ce ni le pune vremea, şi să îndeplinim cererile ei.
Vedem că ne aflam într-o stare nespus de grea în faţa alegerilor. Vedem, de asemenea, că este destul de greu de scăpat din starea asta. Şi putem să spunem că luminarea cât mai grabnică a mulţimilor de oameni întunecaţi este singura scăpare.
Învăţătura poporului a fost şi este întotdeauna foarte dorită şi însemnată.
Ea întotdeauna s-a cerut de noi, căci ea este una din cele mai mari trebuinţe ale poporului nostru.
Dar această învăţătură nu poate să fie pusă în legi degrabă. Pentru ca să se facă ea, trebuie vreme multişoară.
Dar aici vreau să vorbesc de alt fel de lumină, care o cere viaţa şi care poate şi trebuie să fie făcută de moldovenii cei mai luminaţi. Luminarea asta poate să fie numai începutul marelui lucru de luminare obştească a întregului neam moldovenesc din Basarabia. Şi negreşit că cu cât va fi mai bine, va merge înainte. Read more
Artemie Iurcenco, preot revenit acasă după 37 de ani de exil!
– născut la Chişinău în 1868. În 1941 în timpul războiului a revenit acasă după 37 de ani de exil în străfundurile Rusiei. Apariţia lui a stârnit senzaţie, în primul rând prin felul cum era îmbrăcat. În loc de orice îmbrăcăminte, deşi venise în plină vară, purta o zdreanţă de cojoc, pe cap o căciulă spartă, iar în picioare opinci din coajă de tei. S-a scris despre el, după felul cum era îmbrăcat, că semăna cu Sfântul Ioan Botezătorul…”Senzaţională” era şi declaraţia lui, cum că ar fi fost de faţă la ultimile zile ale sf. împărat Nicoale al II-lea. Dar nu aceasta i-a impresionat cel mai mult pe basarabeni. Era după anul de ocupaţie sovietică şi preotul, mulţumindu-I lui Dumnezeu că l-a ajutat să-şi revadă locurile unde a văzut lumina zilei, înainte de a muri a spus: „Rugaţi-vă Domnului, luptaţi până la ultima suflare şi până la ultima picătură de sânge ca să nu vă mai încerce Domnul cu sorbirea unui al doilea păhar al robiei roşii. Şi dacă cineva nu crede să mă privească şi-i va deajuns”.
Bibliografie:
Munteanu Ioan, protodiacon. Înviaţi din Siberii de ghiaţă; pag. 80-81. Editura Lumina lui Hristos, Kiev 2009. Preluat din Raza. Anul XIII. Nr. 690. 5-12 decembrie. Chişinău 1943.
Părintele Nichifor Barcaru – cu inima totdeauna caldă
Părintele Iconom Stavrofor Nichifor Barcaru s-a născut la 13 martie 1916 în comuna Olişcani, jud. Orhei, din părinţii loan şi Irina Barcaru, agricultori, în familia cărora mai erau trei băieţi şi două fete, iar Nichifor – mezinul. Doi dintre fraţii lui de asemenea au fost preoţi.
După şcoala primară făcută în satul natal, Nichifor Barcaru a intrat cu examen la Seminarul Teologic din Chişinău, absolvindu-l în 1937. A urmat apoi cursurile Facultăţii de Teologie “Petru Movilă”, pe care a absolvit-o la Iaşi în 1941. Aici, printre profesori, l-a avut pe marele cărturar, pr. univ., preotul şi scriitorul Gala Galaction, acesta apreciind înalt râvna, comportamentul şi buna pregătire a studentului Nichifor Barcaru. Anume Gala Galaction l-a îndemnat să studieze limba franceză la Institutul Francez şi limba italiană la Institutul Italian, propunându-i sa plece în Italia, cu o bursă, pentru studii teologice. Nu ştim de ce, această propunere nu s-a realizat, deşi Nichifor Barcaru era foarte bine pregătit teologic şi cunoştea două limbi străine.
L-am cunoscut, deoarece în 1941/1942 ne-a fost pedagog la Seminarul din Chişinău, şi trebuie să spun că a fost un foarte bun pedagog. Read more
Preoţimea şi poporul nostru
FOTO: Preotul Alexie Mateevici (primul din stânga) împreună cu alţi preoţi militari pe frontul românesc, iunie-iulie 1917.
Grea vreme. O stare de cumpănă, o stare nehotărâtă, prin care arareori a mai fi trecut moldoveanul nostru basarabean cu toate nenorocirile lui. Ştim cu toţii, că scaparea noastră este numai cea mai strânsă unire între noi înşine. Ştim că prin această unire trebuie să ne gătim în cel mai silitor chip de alegeri, de la care atârnă tot viitorul nostru.
Înaintea noastră se desfăşoară un drum neted şi, mergând pe acest drum, am putea să ajungem măcar la o parte din cele ce le dorim. Dar iată că pe acest drum se ivesc piedici.
Nu ni se dă nouă voie să facem adunări în orişice fel, noi nu putem făţiş să ne strângem la un loc, să vorbim despre ce ne doare pe noi, să ne punem unul pe altul la cale, să ne cunoaştem simţirile şi părerile noastre, să ştim pe cine să-l alegem. Read more
A apărut cartea „Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată”
Fraţilor, iată că după aproape doi ani de cercetări, a ieşit de sub tipar volumul „Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată”.
Acest volum este o premieră pentru întreg spaţiul românesc, în special pentru Basarabia este precum o rază de lumină vie din vremurile demult apuse.
Cartea „Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată” cuprinde în sine 50 de personalităţi notorii, slujitori ai Dumnezeului celui Veşnic, care au activat în Basarabia noastră începând cu sfârşitul secolului XIX până aproape de vremurile noastre.
—————————————————————————————————————
În această carte, am adus în faţa cititorilor mărturii biografice a următoarelor personalităţi: Read more
MĂNĂSTIREA SÂMBĂTA DE SUS – CTITORIA MITROPOLITULUI ANTONIE PLĂMĂDEALĂ
Prot. Maxim MELINTI,
magistru în istorie
„… şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea
şi porţile iadului nu o vor birui”
(Matei 16, 18)
În secolul al XVII-lea, în Ţara Românească s-au înregistrat realizări în plan arhitectonic şi pictural deosebite în cursul domniei lui Matei Basarab (1632-1654), dar mai ales în timpul lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714).
Mănăstirea Sâmbata de Sus, numită şi Brâncoveanu i-a naştere în secolul XVII-lea. Prima amintire documentară referitor la satul şi moşia Sâmbata de Sus o avem din anul 1654, când cele din urmă au întrat în posesia lui Preda Brâncoveanu. Preda era un boier de loc din sudul Carpaţilor, care construieşte o biserică din lemn pe valea râului Sâmbata, probabil destinată pentru călugări sihaştri, stabiliţi pe acest loc, mult mai înainte.
În jurul anului 1696, domnitorul Ţării Româneşti Constantin Brâncoveanu înalţă aici mănăstire din caramidă.
Astfel că Constantin Brâncoveanu este numit primul ctitor a sfântului locaş, fapt pentru care mănăstirea poartă şi numele său de „Brâncoveanu”.
Spre sfârşitul secoluluial XVII-lea Transilvania scapă de sub presiunea prozelitistă a calviniştilor. Constantin Brâncoveanu porneşte un număr de mişcări strategice pentru a salva ţara de invazia armatei papiste. Domnitorul transformă şi reformează veche mănăstirea Sâmbata de Sus, cu călugări sihaştri într-o mănăstire cu viaţă de obşte – drept mărturie a unirii neamului românesc şi a credinţei ortodoxe de pe ambele versante ale Carpaţilor.
Aici voievodul înfiinţează şi o „Şcoală de gramatici”, un atelier de pictură în fresco şi o mică tipografie pe care instalează într-un nou edificiu, după modelul brâncovenesc, folosit în toate ctitoriile domneşti.
Stăpânirea austro-ungară a Ţara Făgăraşului a adus mari victime neamului românesc. În 1762 începe calvarul distrugerii tuturor locaşurilor de cult, care erau centre impotante de viaţa, cultură şi spiritualitatea ortodoxă. În anul 1785, la cererea administraţiei catolice şi la insistenţa episcopului greco-catolic Grigorie Maior, curtea de la Viena trimite pe generalul Preiss, care dărâmă mănăstirea Sâmbata de Sus. Astfel în cât chiliile au fost distruse complet, iar biserica a fost adusă în stare de ruină.
Timp de aproape de 140 de ani complexul monastic rămâne pustiu, până-n 1920, când la scaunul mitropolitan de Ardeal vine Î.P.S. Dr. Nicolae Bălan. În 1926 Î.P.S. Sa începe lucrări de restaurare a acestui sfânt locaş. Mănăstirea i-a a doua naştere, iar ierarhul urmează să fie numit al doilea ctitor mănăstirii brâncoveneşti Sâmbata de Sus. După al 2-lea război mondial, la 1946 are loc sfinţirea bisericii mănăstireşti. Mitropolitul la fel a reconstruit şi vechea clopotniţa, aflată pe teritoriul mănăstirii, fiind renovată în forma ei iniţială, unde până la anul 1997 au fost amenajate 5 clopote, a căror greutate depăşeşte 2000 Kg. Între anii 1976-1977 s-a împrejmuit suprafaţa mănăstirii, aşezându-se o nouă poartă sculptată în lemn de stejar şi s-a finisat lucrarea de restaurare a paraclisului brâncovenesc, executat în lemn de stejar, sculptat în stil brâncovenesc, iar în interior decorat cu picturi neobizantine.
Fântâna „Izvorul Tămăduirii”, atestată documentar din sec. al XVI-lea, cea mai veche piesă din incinta mănăstirii, în jurul căreia, de-a lungul timpului, s-au petrecut şi ţesut multe întâmplări miraculoase şi legende. Ea a fost la fel restaurată de Nicolae Bălan; în 1977, în jurul ei s-a construit un baldachin, sculptat în lemn de stejar.
Pentru munca şi contribuţie simţitoare în renovarea mănăstirii Sâmbata de Sus, la 6 august 1955, după moartea sa Î.P.S. Dr. Nicolae Bălan a fost înmormântat pe teritoriul acestei sfintei mănăstiri .
Tot ca lucrare de înnoiere a Mănăstirii Brâncoveanu se înscrie şi extinderea altarului din pădure, unde se săvârşesc slujbe divine în aer deschis.
Următorul ctitor şi ziditor remarcabil al mănăstirii este Înalt Prea Sfinţitul Mitropolitul Antonie Plămădeală.
La 10 ianuarie 1982, episcop al Buzăului, originar din satul Stolniceni, judeţul Lăpuşna, Antonie Plămădeală a fost ales Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Ardealului, Crişanei şi Maramureşului.
Sub omoforul arhipăstoresc al Mitropolitului Antonie se începe o nouă perioadă în istoriografia mănăstirii brâncovene, numită „rectitorirea Mănăstirii Sâmbata” .
„Nu mi-a şoptit nimeni gândul restaurării, spunea mitropolitul mai târziu. Poate Duhul Sfânt, sau duhul Voievodului martir. Ştiam că în 1985 se vor implini două sute de ani de la „opera” de ruinare a generalului Preiss” .
Antonie Plămădeală a rezidit din temelie incinta mănăstirii, lucrare începută în anul 1985. S-a făcut reparaţii capitale şi s-a restaurat pictură din biserică. Incinta în stil brâncovenesc a fost ridicată din temelie. Ea are formă de patrulater şi este compusă din nouă corpuri masive de clădiri cu două nivele – unul spre nord şi altul spre sud. Trei foişoare sculptate în piatră împodobesc incinte în exterior şi în interior. Corpul de clădiri aşezat pe latura de nord cuprinde între altele, la parter, o trapeză încăpătoare, bucătărie şi chilii, la etaj, casa brâncovenească, o bibliotecă, un arhondaric, iar la mansardă – muzeul, unde sunt expuse icoane vechi pe sticlă, lemn şi obiecte de patrimoniu, colecţionate de Î.P.S. Antonie pe parcusul întregii vieţii sale. Toate aceste lucrări ne dovedesc că ierarhul basarabean, a avut ca scop să facă din acest locaş sfânt, locaş de linişte şi mântuire sufletească şi un centru de spiritualitate ortodoxa şi de cultura naţională.
Ca o recunoaştere a meritelor şi suferinţelor domnitorului martir, ctitorul Mănastirii Sâmbata de Sus, Constantin Brâncoveanu împreuna cu cei patru fii ai sai: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi cu ginerele său, sfetnicul Ianache, au fost canonizaţi, în urmă hotărârii Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 21 iulie 1992, iar sărbătorirea lor înscrisa în calendarul ortodox sub denumirea de „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, pomenirea săvârşindu-se la 16 august.
Dupa 208 ani de la darâmarea ei în anul 1785, Mânastirea Brâncoveanu a reînviat în ziua de duminica, 15 august 1993, la sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, când s-a sfintit biserica nouă ce poarta hramul Sfinţilor Martiri Brâncoveni, ca şi întreaga mănăstire. Sfinţirea a fost savârsita de catre Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Arhiepiscop al Constantinopolului, Noua Roma, Patriarh Ecumenic, însoţit de un număr mare de mitropoliţi din Patriarhia Ecumenică, Prea Fericitul Parinte Teoctist, Arhiepiscop al Bucureştiului, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarh al României, Î.P.S. Dr. Antonie, Mitropolit al Transilvaniei, Crişanei şi Maramureşului şi de alti ierarhi, preoti şi diaconi, învitaţi în această zi, binecuvântată de Dumnezeu.
O astfel de slujbă arhierescă, care a avut în frunte pe patriarhul Constantinopolului, nu cunoaşte nici o mănăstirea românescă din anul 1517, când patriarhul ecumenic Teolipt a sfinţit mănăstirea Curtea de Argeş, ctitorită de domnitorul Neagoe Basarab.
În cuvântarea, rostită de Î.P.S. Antonie la sfinţirea mănăstirii Sâmbata de Sus in 15 august 1993 a menţionat următoarele: „… E o lucrare a Provedenţei divine. Am rezidit această Mănăstire în vremuri grele, fără aprobarea de a rezidi mănăstire, cu riscuri şi cu mare teamă. A fost o lucrare de curaj şi îndrăzneală… Mănăstirea Brâncoveanu revine stâlp, mărturie şi candelă aprinsă care să lumineze Ortodoxia din Transilvania în continuare, cu aceeaşi putere ca şi în vremea Brâncoveanului” .
„În noaptea de 29 august 2005, la praznicul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, Înalt Prea Sfinţitul Dr. Antonie Plămădeală, Mitropolit al Ardealului, Crişanei şi Maramureşului, după o îndelungată şi grea suferinţă a adormit în Domnul” . După toate serviciile de parastas, oficiat la Caterdala Mitropolitană din or. Sibiu, „cortegiul funerar a înconjurat biserica voievodală a mănăstirii „Brâncoveanu” şi s-a oprit în faţa criptei din incinta nouă a mănăstirii. După ce s-a rostit, în faţa mormântului rugăciunea de dezlegare şi s-a cântat „Veşnica pomenire”, sicriul a fost coborât în criptă, de-a dreapta mormântului simbolic al lui Constantin Brâncoveanu, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist pecetluind apoi mormântul până la cea de a doua venire a Mântuitorului… Odată cu lăsarea serii liniştea s-a aşternut peste aşezământul brâncovenesc de la Sâmbata, învăluind şi proaspătul mormânt al celui de al treilea ctitor, care a venit să-şi doarmă somnul de veci alături de cei lalţi înaintaşi ai săi, în scaunul mitropolitan al Ardealului: mitropolitul Nicolae Bălan, mitropolitul Nicolae Colan şi mitropolitul Nicolae Mladin ” .
Un mare renume a adus mănăstirii atelierul de pictura pe sticlă. Se cuvine să arătăm că şcoala de zugravi, întemeiata de Constantin Brâncoveanu la Sâmbata de Sus, a împamântenit aici stilul brâncovenesc, mai întâi în picturi murale la bisericile din aceasta parte a ţării, iar apoi în pictură pe sticlă, al cărei leagăn de formare a fost Ţara Făgăraşului. Astăzi, atelierul de pictura pe sticlă în care se lucreaza într-o maniera nouă picturi tradiţionale pe sticlă şi creaţii noi, este cea mai împortantă şcoală de pictură din ţară, şcoală condusă de Arhidiaconul Calinic Morar. Muzeul Mănăstirii Brâncoveanu deţine astazi una din cele mai bogate colecţii de picturi vechi pe sticlă, aparţinând secolelor XVIII-XIX, în mare majoritate executate în maniera popular-naivă, în care predomină stilul brâncovenesc, lucrări de mare valoare istorică.
Pe latura vestică a incintei se află locurile de odihnă veşnică ale ultimilor mitropoliţi ai Transilvaniei. Să amintim şi cladirea „Academiei de la Sâmbata” ce se înalta acum lânga incinta mânastirii pentru a ne face o idee de ansamblu asupra Mănăstirii Brâncoveanu de la poalele Munţilor Făgăraş.
În prezent obstea Mănastirii Brâncoveanu de la Sâmbata de Sus, judeţul Făgăraş este compusă din cei 40 de vieţuitori, sub conducerea parintelui stareţ Arhimandritului Ilarion Urs.
