Nicolae Popovschi – Amintri despre tatăl său, preotul Alexandru Popovschi
S-a născut în familia preotului Ioan Popovschi, paroh la biserica de piatră din s. Visterniceni (Chişinău).
În vara anului 1856, Chişinăul şi satele apropiate erau bântuite de holeră. Boală care l-a răpus de timpuriu pe bunicul meu, preotul Ioan Popovschi.
La moartea bunicului tata era în „otdelenia” (secţia) mijlocie a seminarului. Când a venit la arhiereul Irinarh, împreună cu mamă-sa, văduva Zoiţa, născută Macovei, să ceară ca „poporul” (parohia) să fie înscris după dânsul. Atunci Preasfinţitul i-a zis: „ce ţii atâta la oalele vechi?! Isprăveşte învăţătura, şi n-ai grijă, îţi voi da alt „popor”, mult mai bun decât acesta!”…
S-a opus însă cu toată tăria bunica mea, care a adus arhiereului o scrisoare de la moşierul satului boierul Constantin Râşcanu, care scria: „Mult Preasfinţite Stăpâne! Prea Milostive Arhipăstor! La moşia mea în satul V. Ce se găseşte în ţinutul C., Protoiereul de la biserica acelui sat, Ioan, la 23 iunie trecut a murit de epidemia holerei. Cinstind amintirea acestui bun păstor al bisericii, care aproape 18 ani a slujit în acest „popor” şi în curgerea acestor ani a dovedit adevărată râvnă pentru împodobirea lăcaşului lui Dumnezeu – prin aceea că dânsul m-a ajutat, prin cuvântul său, la refacerea bisericii, după puternicul cutremur ce a avut loc, la construirea iconostasului şi a veşmântăriei, Read more
Părintele Anastasie Neaga, preot (1808-1885)
Părintele Anastasie Neaga, preot (1808-1885)
Un om bun la inimă, liniştit, omenos, cu simţul umorului, compătimitor şi milostiv
Părintele Anastasie Neaga, străbunicul preotului poet Alexie Mateevici, s-a născut în anul 1808, pe când Basarabia era sub jugul turcesc.
Anastasie Neaga fiul preotului Ioan Neaga preot în comuna Sângera (Chişinău), îşi începe cariera „cu pana de gâscă” , îndeplinind funcţia de funcţionar la Direcţia Regională Chişinău. Apoi soarta l-a apropiat de arhiereul Dimitrie (Sulima), care de l-a început l-a numit temporar diacon la biserica „Sf. Gheorghe” din Chişinău, pentru ca mai apoi, în 1837, să fie hirotonit preot şi trimis să păstorească în Răzeni, judeţul Chişinău.
Întreaga viaţă a părintelui Anastasie Neaga, se desfăşura într-un mod cu totul patriarhal.
În Răzeni s-a manifestat ca preot exemplar, familist şi gospodar mode pentru toţi creştinii din parohia sa. Era considerat un om avut de către cei din jur, însă niciodată nu avea bani lichizi. Read more
Ioan Butuc, protoiereu (1831-1914)
Ioan Butuc, protoiereu (1831-1914)
Păstor vrednic, propovăduitor harnic, având darul cuvântului
Basarabia vremurilor demult apuse a cunoscut păstori vrednici ce s-au distins ca propăvăduitori harnici, având darul cuvântului. Aşa a fost, din cei mai cunoscuţi, vrednicul de pomenire părintele Ioan Butuc. Read more
Sergiu C. Roşca, Preot, ziarist (1912 – 2010)
A ÎNDURAT ÎNCHISOAREA COMUNISTĂ PENTRU DRAGOSTEA NEMĂRGINITĂ FAŢĂ DE NEAM ŞI ŢARĂ
Sergiu Rosca a fost preot şi publicist basarabean, care a îndurat închisoarea comunistă pentru ca a susţinut că Basarabia este pământ românesc. Membru-fondator al Ligii Pro Basarabia, părintele Sergiu Roşca a văzut lumina zilei, la data de 6 octombrie 1912, în satul Şestaci din judeţul Soroca, fiind al şaselea din cei zece copii ai unei familii de răzeşi. Iubirea de Dumnezeu şi de Biserică, de Neam şi de pământul strămoşesc, pe care a moştenit-o de la părinţi, l-a însoţit în întreaga sa viaţă.
Despre suferinţele îndurate în perioada comunismului de către preotul şi publicistul Sergiu C. Roşca, nu se poate povesti în doar câteva pagini. Dar merită să încercăm măcar pentru simplul motiv ca generaţiile care vin să nu uite ororile totalitarismului roşu.
Părintele Sergiu a vorbit întodeauna cu zgârcenie despre suferinţele din detenţie, mai degrabă arăta spre sutele de articole pe care le-a scris între 1932 şi 1944 şi în care a militat întotdeauna pentru ca Basarabia să rămână alipită de trupul patriei-mamă. Read more
Preot Mihail Matveevici, (1863-1906) Tatăl preotului poet Alexie Mateevici
Doarme tata somnul morţii
Şi buneii-s în mormânt, -
Iar cei vii, prin voia sorţii,
Duşi din cele locuri sunt.
…………………..
Dragostea adânc mă leagă
Cu părinţii răposaţi.
Ştiu: din liniştea lor dragă
Răsări-vor numai fraţi.
(Pr. Alexie Mateevici)
După părerea unor cercetători (V. Haneş, Gh. Cunescu, I. Nuţă ş.a), Mihail Matveevici (Matveevici – nume rusificat după Matveev) tatăl preotului poet Alexie Mateevici, era un polonez “moldovenizat” într-a patra generaţie, deşi alţi istorici literari (V. Ţepordei, V. Harea) consideră că provine dintr-o familie de români moldoveni.
Un strămoş al Matveevicilor este un oarecare Matei, zugrav din Podoimiţa, raionul Râmniţa sau Camenca, care ar fi pictat fresce murale într-o biserică din Transnistria. O mătuşă a lui Mihail Mateevici, a fost Elena Sprânceană, care la începutul secolului al XX-lea locuia la Văscăuţi, judeţul Soroca. Read more
Alexandru Baltaga – Martyr priest from Bessarabia
Alexandru Baltagă (born April 14, 1861, Lozova, Lăpuşna County, Bessarabia (when Russian Empire) – d. August 7, 1941, Kazan, USSR) was a Bessarabian Romanian Orthodox priest, a founder of the Bessarabian religious press in the Romanian language, a member of Sfatul Ţării (1917–1918), a Soviet political prisoner, and, according to the Orthodox Church, a martyr for the faith.
In Russia
Son of Ştefan Baltagă, a priest, Alexandru followed the primary school in his home village of Lozova, Lăpuşna County, Bessarabia, then under the Russian rule. On June 15, 1883, he graduated with distinctions from the Teological Seminary in Chişinău, the capital of Bessarabia, after which he worked for two years in the same city as a teacher at the Teological School for Boys. He was ordained on January 26, 1886 as a deacon, and on February 2, 1886 as priest, being given the parish in the village of Călăraşi-Sat, Lăpuşna County. In 1922, the village had 429 households. It was there that Fr. Baltagă adopted and raised two children, Vsevolod and Margareta.[1][2][3] Read more
Părintele Paul Mihail – Mărturii despre călugărul–zugrav Ioasaf-Berghie de la mănăstirea Noul Neamţ
În mănăstirea Noul Neamţ, jud. Tighina, îşi trăieşte sfârşitul vieţii octogenarul călugăr Ioasaf Berghie. Născut în satul Jabca, jud. Soroca, feciorul dascălului bisericii, din copilărie i-a plăcut zugrăvirea şi tragerea cu creionul. Se întrecea cu ceilalţi copii întru facerea imaginilor de pe cărţile de şcoală. La 16 ani se duce la mănăstirea Jabca, pe atunci bărbătească, şi este îndeosebi impresionat de frumuseţea chipurilor sfinţilor de pe icoane. Se hotărăşte a rămâne aici, în rândul fraţilor. Au venit rudele, cunoscuţii, la aflarea acestei veşti, l-au îndemnat să vină acasă şi la refuzul tânărului frate toţi clătinau din cap, îl jeleau, deoarece lăsa acasă o mare avuţie. Din ograda tatălui său ieşeau cinci care şi arau ţarina patru pluguri.
După ce este scutit de serviciul militar, întrucât se împlinise numărul cerut de recruţi, pleacă ca un vizionar la Moscova, pe drum întrebând de unii şi pe alţii de vestiţii meşteri şi zugravi de icoane. A intrat în multe biserici, mănăstiri de acolo, ca închinător, a cerut să fie lăsat în atelierele mari de zugrăvire a icoanelor şi după o şedere de două luni era iniţiat şi le „furase” taina zugrăvirii. De acolo a aflat că la „Chiu” se zugrăvesc cu alte scule şi alte vopseli. A venit la Chiev, a intrat ca slujitor la Lavra Pecersca, a reuşit să fie lăsat ca să facă curăţenie prin atelierele de pictură ale Lavrei, şi după ce a văzut şi aflat şi aici tainele, şi-a cumpărat scule, vopsele ţi s-a întors la mănăstirea Jabca, la ascultare. Read more
Egumenului Heraclie (Flocea) – unul dintre oamenii proeminenţi ai mănăstirii Noul-Neamţ din Basarabia
Biografia egumenului Heraclie (Flocea)
În istoria Bisericii Ortodoxe din Moldova au fost multe personalitãţi remarcabile. O astfel de personalitate a fost şi egumenul Heraclie (Flocea).
Pãrintele Heraclie sa născut în anul 1893, în satul Pojorîta în România într-o familie profund ortodoxã. La botez l-au numit Ioan. Din fragedã copilărie el se deosebea foarte mult de semenii sãi. Dupã absolvirea şcolii primare, el s-a cerut ca ascultãtor la mănăstire. Stareţul, văzându-l atît de tînãr, l-a trimis acasă. Ideea de a deveni cãlugãr niciodatã nu l-a părăsit pe Ioan. El a crezut şi a sperat ca va veni vremea, şi va deveni călugăr.
În timpul primului război mondial, Ioan a fost luat pe front şi a slujit în armata austro-ungară. Din acest război i-a rãmas o cicatrice pe corp. Odată, în timpul unei bătălii, pe neaşteptate, a gãsit în tranşee o icoana a Sfantului Nicolae, şi o lumanare aprinsa. În acel moment dificil, el şi-a amintit de anii adolescenţei şi şi-a fãgãduit că, dacă va rãmîne în viaţă, după război numaidecît va pleca la o mãnãstire. Întorcîndu-se acasă, el se duce imediat la ascultare la manastirea Hîrbovãţ. În acest timp, el avea deja 26 de ani. Read more
Părintele Roman Braga despre occidentul sinucigaş
Arhimandritul Roman Braga s-a născut în Basarabia, în judeţul Lăpuşna, la 2 aprilie 1922. După ce a făcut clasele primare în satul natal, Condriţa, întră la 12 ani frate la mănăstirea Căldăruşani, de lângă Bucureşti. După un an se înscrie la seminarul de la Cernica, apoi se transferă la Seminarul de la Bucureşti, iar ultimul an îl încheie la cel de la Chişinău. Reîntors la Bucureşti urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie, ale Seminarului Pedagogic “Titu Maiorescu” şi Facultatea de Teologie, pe care o termină în 1947. Se înscrie la doctorat la teologie, dar după un an este arestat de comunişti. După un an de anchete este condamnat la 5 ani de închisoare pentru omisiune de denunţ şi ajutor. Trece prin Piteşti şi Canal. În 1953 este eliberat, iar în 1954 este călugărit de mitropolitul Sebastian Rusanu, care îl şi hirotoneşte diacon. 5 ani mai târziu, în 1959, este din nou arestat, acuzat că a făcut parte din grupul “Rugul Aprins” pe timpul studenţiei, şi condamnat la 18 ani de muncă silnică şi 10 ani de degradare socială pentru activitate duşmănoasă la adresa regimului “democrat” comunist. Execută în Balta Brăilei, la colonia Salcia numai 5 ani, fiind eliberat prin decretul din 1964. După eliberare este primit de episcopul Valerian de la Oradea şi este hirononit şi instalat preot la Negreşti, în Ţara Oaşului. După trei ani este trimis misionar în Brazilia, unde slujeşte pentru comunitatea românească din Sao Paolo (1968 – 1972). În anul 1972 episcopul Valerian Trifa îl cheamă în SUA. Slujeşte ca preot în Ohio, Michigan, Pennsylvania, iar în 1988 se retrage la mănăstirea “Adormirea Maicii Domnului” din Rives Junction, Michigan, unde se nevoieşte şi în prezent. În urmă cu câţiva ani, în timpul unei călătorii în ţară, a avut amabilitatea să ne acorde următorul interviu. Read more
Preoţii refugiaţi din Basarabia: destine de martiri
Ziua de 28 iunie 1940 a rămas în istoria Basarabiei drept una cumplită, de răscruce, în care au fost schingiuite şi desfiinţate zeci de mii de destine ale unor oameni nevinovaţi.
Patruzeci şi opt de ore în care trebuia să te salvezi. Cele patruzeci şi opt de ore au modificat soarta noastră. Prin cea de-a doua notă ultimativă a ministrului sovietic de externe, în patru zile, începand cu orele 14.00, Basarabia trebuia evacuată. Pe 29 iunie 1940, în zori, tancurile armatei roşii au intrat în Basarabia. Trupele sovietice au trecut Prutul, punând stăpânire pe orasul Herţa şi chiar pe o parte a judeţului Dorohoi. În 48 de ore, teritorii importante erau sub controlul sovieticilor. Cele 48 de ore de calvar au adus oceane de lacrimi, au semănat moarte, durere, despărţiri. Printre cei care au fost maltrataţi şi supuşi la umilinţe au fost şi sute de preoţi.
Arhimandritul Felix Dubceac, originar din comuna Voloave, judeţul Soroca, refugiat de la mănăstirea Rudi şi adăpostit la mănăstirea Sfânta Ana de la Rohia, apoi stabilit în Detroit, SUA, viaţa lui incluzând 50 de ani de slujire preoţească, consemnează: „În a doua înrobire a Basarabiei, Stalin a dat ordin să fie deportaţi preoţii din sate, iar mănăstirile să fie prefăcute în colhozuri şi şcoli komsomoliste. Toate icoanele şi cărţile din bibliotecile mănăstirilor să fie arse. Limba şi alfabetul slavon să fie în toate şcolile primare, secundare şi universitare. Iar Visarion Puiu, cel dintâi episcop de Hotin şi Bălţi, apoi Mitropolit al Bucovinei, a trebuit să părăsească ţara ca să nu fie omorât de ocupanţii bolşevici. Acest mare ierarh al Bisericii noastre, un mare sprijinitor al săracilor şi studenţilor români, a suferit sărăcia forţată a exilului în Germania şi Franţa, departe de George Enescu şi Constantin Brancuşi, dar, mai însingurat şi mai sărac decat cei doi compatrioţi ai săi, avut-a loc într-un cimitir din afara Parisului” („Evocări şi mărturisiri din urmarea lui Hristos”, Detroit, 1994). Read more
