Basarabeni la Sf. Munte.

Părinţii Dometian (Cristea), Ghervasie (Sultanu), Sava (Sultanu), Calinic (Sultanu) Schimonahul şi Teodosie (Soroceanu) întemeietorii Comunităţii “Sf. Ioan Theologul», Chilia Cucuvino, Provata, din Sfântul Munte A t h o s.

În Anul 1868, trei fraţi români din Basarabia, au venit la Sf. Munte pentru închinare, anume: Stefan, Iordache şi Costache, din familie Sultani (zişi şi Voroticeni) şi cu un nepot al lor Theodor (Soroceanu). Aceştia au vizitat mai întîi toate Mănăstirile şi Schiturile existente în Sf. Munte, unde au putut vedea o mulţime de Odoare Sfinte, şi multe lucruri de provenienţă românească, dăruite de Domnitorii noştri din acele timpuri, încântaţi de acestea, şi având marea dorinţă ca şi singuri să între în viaţa monahală şi să-şi petreacă restul vieţii în aceste locuri, cu propriile lor mijloace, au cumpărat de la Mănăstirea Lavra, ruinele fostei Chilii Cucuvino cu întreaga proprietate, plătind în total suma de 15.000 Groşi în aur (cinci-spre-zece mii).

Ca prim stareţ şi conducător duhovnicesc a fost rânduit Monahul Dometian, român Basarabean, cu metania de la Chilia românească (Xiropotamul) cu Biserica Adormirea Maicii Domnului. Curând, după un an de zile, acei trei fraţi Basarabeni şi cu nepotul lor au fost tunşi în cinul monahicesc, luând numele de: Ghervasie, Sava şi Calinic Schimonahii şi Theodosie monahul (Soroceanu). Menţionatul stareţ, părintele Dometian Cristea, a condus acest aşezemânt până la anul 1879, după care apoi s-a retras la linişte, (fiind înaintat în vârstă) şi a luat conducerea Părintele Calinic (Sultanu). Acesta, şi el acum fiind înaintat cu anii, şi văzînd inteligenţa şi aptitudinea tânărului monah Teodosie (Soroceanu), sa sârguit al ridica la treapta Preoţiei, şi apoi, intervenind la Mănăstirea pendinte Marea Lavră, i-au încredinţat conducerea acestui Lăcaş, în calitate de Stareţ la anul 1881, însuşi retrăgându-se la linişte.

Vechile clădiri, unde fusese oarecând şcoala, cât şi cele făcute de românii Thesalieni împreună cu Bisericuţa, erau în complectă ruină, pe care stareţii mai sus indicaţi, deşi le mai reparase, totuş era imposibil să mai reziste, trebuind a le construi toate din nou.

Astfel, noul stareţ, Ieromonahul Theodosie Soroceanu, cu mijloacele proprii ale unchilor săi mai sus zişi şi cu ajutorul altor pioşi creştini şi compatrioţi, a rîdicat din temelie alte corpuri de case împreună cu Biserica, pe un teren ceva mai sus, dându-i acelaşi patron al Sf. Ioan Theologul, ce-l avea şi anterior. Mai târziu, pe la 1902, s-au mai construit şi alte dependinţe şi clădiri, şi un corp mare de case cu patru etaje, având diferite încăperi şi camere atât pentru locuinţa monahilor convieţuitori (care pe atunci ajunsese la un număr de 30), cât şi pentru primirea şi găzduirea vizitătorilor şi a perelinarilor, ce veneau în mare număr la Sf. Munte, pentru închinare.

Ca pământ cultivabil, are această comunitate o întindere de peste 30 hectare, pe care s-a cultivat măslini, vie, aluni şi alţi pomi fructiferi, cum şi o frumoasă grădină de zarzavaturi. Comunitatea posedă şi o “bibliotecă frumoasă”, cu un număr de peste 2000, volume cărţi, o parte cumpărate, şi o parte donate de Academia Română din Bucureşti, cum şi de către alţi binevoitori compatrioţi Români care au contribuit cu diferite cărţi pentru înfiinţarea acestei Biblioteci.

Cele necesare pentru întreţinerea personalului comunităţii se procură atât din produsele locale ale comunităţii, cât şi din ajutoarele cititorilor şi compatrioţilor noştri, fraţi creştini. Până în timpul războiului mondial (1916) Comunitatea primea o subvenţiune anuala de la Onar. Guvernul Român, în sumă de 5.000 cinci mii Lei, care i-au fost suprimată în anii de criză. Birul anual, ce-l plăteşte către Mănăstirea Dominantă Lavra, este de 5 lire othomane. Actul de cumpărare (Omologhia) prevede înscrierea a trei persoane şi după moartea vreunuia din aceştia, se înlocueşte cu altul din personalul Comunităţei, astfel că Comunitatea este cu drept de moştenire veşnică. Întreaga viaţă a Comunităţii este bine organizată, după modul celorlalte Mănăstiri din Sf.Munte, iar Slujbele şi Serviciul Divin să sevârşeşte în limba maternă românească, la care pe lângă Patriarhul Ecumenic, se pomeneşte şi Sf. Sinod al României, precum şi Familia Regală.

Cîteva explicaţii la Pagina a 3-a

(1.) Tot aceşti trei Fraţi (Sultani) Ghervasie, Sava şi Calinic Shimonahii, sunt Primii Ctitori, fondatori ai Comunităţii vecine cu patronul Sf. Ioan Botezătorul, Chilia numită ”Catafighi” (Scăparea), care la cumpăratul şi începutul clădirii ei au contribuit cu suma de: 2016 Lire Othomane (două mii şase-spre zece), iar primul stareţ al acelui Lăcaş a fost rânduit Ieromonahul Theodorit Hodorogea, originar din Basarabia.

(2.) Domnul Tache Ionescu, fost Ministru de Culte, a binevoit a oferi Comunităţii (Cucuvino) gratuit toate cărţile Bisericeşti cu litere noi (Latine).

(3.) Domnii Miniştri de culte ai Onor. Guvernului Român, treptat au ajutat şi susţinut Comunitatea în toate interesele ei, iar în timpul Guvernului Sub Excelenţa Sa Domnul Sturdza, i s-a înfiinţat o subvenţiune de 5.000 Franci, (cinci mii) anual, şi în timpul crizei sa redus la 2500 (două mii cinci-sute) franci, apoi, mai târziu s-a desfiinţat.

Încă din anul 1911, Comunitatea a obţinut voie de la Onor. Guvernul Român şi Sf. Mitropolie de Iaşi ca să înfiinţeze un nou aşezemânt în localitatea de la Bucium (Vlădiceni), aproape de Iaşi, pentru ca să-i fie ca metoc de întreţinere. La întemeierea acelui metoc a lucrat mult Vrednicul stareţ Arhim. Theodosie, secundat de câţiva părinţi şi ucenici din sânul comunităţii. Cu fondurile proprii ale Comunităţii s-a cumpărat astfel proprietatea numită „Cozmoae” cu vie şi pământ cultivabil, unde în scurt timp s-au construit câteva clădiri şi o Bisericuţă cu hramul Sf. Ioan Theologul, dândui-se numele de: Schitul Filial Sf. loan Theologul-metocul comunităţii fraţilor români Sf. Ioan Theologul, Cucuvino, Provata din Muntele Athos. Actele Noului Schit au fost deci legalizate de Onor. Guvernul Român şi aprobate de Sf. Mitropolie a Moldovei din Iaşi, iar PărinteleTheodosie, stareţul respectiv al comunităţii a fost avansat la rangul de Arhimandrit de către Inaltul Ptelat I.P.S. Mitropolit Pimen +

După încetarea războiului mondial (1918), din cauza unei catastrofe întâmplate la Socola (în apropiere de Schit) cu arderea marelui depozit cu muniţii explozibile de rezboi, aşezemântul cu toate clădirele şi întreaga gospodărie, înpreună cu Bisericuţa a ars din temelii, unde din nefericire a căzut victimă şi mult regretatul stareţ Arhim. Theodosie Soroceanu. Nenorocirea, fireşte, a fost mare şi pagubele considerabile pe care le-a încercat Comunitatea.

După moartea tragică a Păr. Theodosie Soroceanu conducerea Comunităţei i-a parvenit succesorului său Arhim. Epifanie Dumitrescu, care pe ruinele schitului destrus de foc, a început să refacă casele şi apoi Biserica cu intreaga gospodărie.

Extras din: Sf. Munte Athos, Provata, Anul 1935, Luna Ianuarie 20.

Pentru conformitate: Arhim. Varlaam (www.cucuvino.info)

A făcut ascultare şi duhovnicului său Ilie Vulpe, dar şi tatălui său, care i-a spus când l-a vizitat: „Îngrijeşte-te să mori aici”. Între 1906 şi 1996 (05 decembrie), timp de 90 de ani, avva Ioan a strâns atâta har şi smerenie încât a ajuns la cea mai adâncă nevinovăţie. Mare postitor – mânca din două în două zile – mare nevoitor – dormea cel mult trei ore din noapte, pe un scăunel – mare ascet şi rugător – bătea metanii şi când îi sângerau picioarele, la bătrâneţe, iar medicamente n-a folosit vreodată. Nu vorbea mult pentru că dacă nu te foloseai de tăcerea lui, nu aveai pentru ce să-i mai ceri sfat (şi adevărul este că putem lua învăţătură despre smerenie, doar privindu-i chipul!). A considerat întotdeauna că „trebuie să începem cu frica de Dumnezeu şi să terminăm cu dragostea pentru El. Între acestea două să punem multă smerenie şi rugăciune şi vom ajunge în Împărăţia Cerurilor”. Pentru ostenelile sale, Dumnezeu i-a dezvăluit dinainte ceasul mutării sale, aşa că şi-a rânduit toate treburile cu două luni înainte, şi-a luat iertare de la toţi fraţii – şi de la cei din chilia Sfântului Gheorghe Colciu a părintelui Dionisie Ignat, care l-a şi împărtăşit – şi, la pomenirea Sfântului Sava cel Sfinţit, a trecut la cele veşnice. Spunea părintele Ilie de la Colciu că în oarecare an nu aveau de niciunele pentru hramul chiliei. Au întins ei mrejile, dar n-au pescuit nimic. Cum era deja ajunul Sfântului Ioan, s-au dus cu amărăciune la avva Ioan să-i ceară sfat. A zis gheronda: „Mergeţi la liman şi aduceţi peştele cel mare”. Ar fi voit părinţii să-i spună că de acolo vin, dar au tăcut şi au făcut ascultare. Şi dacă au ajuns la ţărm au rămas miraţi că au văzut venind spre ei un peşte destul de mare încât să le ajungă drept hrană pentru toţi timp de două zile. Cu mâinile goale l-au luat din apa mică şi au dat slavă lui Dumnezeu.. Într-un an, din cei din urmă ai trecerii prin astă lume (noiembrie 1996), avva Ioan Guţu s-a întâlnit cu viitorul ministru al Cultelor, Adrian Lemeni. Şi l-a întrebat tânărul atunci : „Ce crezi părinte că ai agonisit în cei 70 de ani de rugăciune în Athos?” A zis lui bătrânul : „Am căpătat îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu”… Părintele Augustin, ucenicul lui în ultimii ani, lucrând ceva la grădină cu avva, i-a spus, uşor în glumă : „Roagă-te cuvioase lui Dumnezeu, că ai căpătat trecere înaintea Lui, să ne trimită izvor mai aproape de chilie, ca să nu mai cărăm apa din vale”. Atunci n-a zis nimic bătrânul, dar spre toamnă, pe când îşi uitase deja vorba, a ţâşnit apă limpede mai la deal de chilie, la câţiva metri de petecul lor de grădină… Tot de acolo îşi iau apa şi în ziua de azi. Odată a venit după cuvânt un frate grec de la mănăstirea Vatopediou. Şi luând binecuvântare a voit să plece, iar atunci bătrânul i-a urat „kalos taxidis pater Athanasios”. Nu era încă nici măcar monah la vremea aceea, dar când a vrut să-i spună asta, a zis către el avva: „nu este după voia ta ci după cum îi place Domnului să ţi se întâmple!”. Astăzi îl puteţi găsi pe părintele Athanasie nevoindu-se în aceeaşi obşte a Vatopedului. S-a făcut pe sine neînsemnat bătrânul Ioan, lepădându-şi voia înapoia lui, dar s-a făcut şi fără griji şi-n felul ăsta şi-a agonisit pace şi odihnea astfel şi pe fraţi…

George Crasnean