Identificare 3 fraţi, preoţi-călugari din Basarabia, înmormântaţi la mănăstirea Cernica
Doamne ajută! am “răsfoit” blogul dvs şi am rămas plăcut impresionată, deşi nu am nici un strop de sânge basarabean, cel puţin atât cât ştiu eu!
Vă scriu acest mesaj în speranţa să aflu câte ceva despre 3 fraţi, preoţi-călugari din Basarabia (Inscripţia: Aici odihnesc fraţii Dumitraşcu – Pr. Iron, Pr. Dumitru, Pr. Veniamin 3 fraţi preoţi călugări din Basarabia), care sunt înmormântaţi la mănăstirea Cernica de lângă Bucureşti. Am descoperit o cruce în cimitirul mănăstirii care mi-a atras atenţia şi eram curioasă să aflu ceva amănunte din vieţile celor 3 fraţi, poate aveti dvs vreo informaţie.
Multumesc şi Domnul să fie cu dvs. Eliza M, e-mail: elizamun@gmail.com
Read more
Regele Carol al II-lea de Bobotează la Chişinău. 1940 (video)
Regele Carol al II-lea de Bobotează la Chişinău. 1940
Fragment din jurnalul sonor ONC nr. 59/1940
Preotul Anatolie Teodorov – un mărturisitor al lui Hristos
Anii 1940 şi 1941 au fost ani de grea încercare pentru Biserica Ortodoxă din Basarabia. Regimul totalitar bolşevic instaurat aici a început o teroare nemiloasă împotriva preoţilor şi a credincioşilor. Aceştia au fost supuşi la diferite represiuni. Astfel, în această scurtă perioadă de timp (1940-1941) Biserica a avut numeroşi martiri şi mărturisitori pentru Hristos. Printre aceştia se înscrie şi preotul Anatolie Teodorov, care a suferit tot felul de vexaţiuni din partea necredincioşilor, ca mai tîrziu să ia, ca mulţi alţii, şi calea Siberiei.
Reproducem mai jos declaraţia din 18 decembrie 1943 aînvăţătoarei Nina Stoicev, contemporană cu părintele Anatolie, care descrie cu lux de amănunte pătimirea acestui mărturisitor al lui Hristos[1]. Puţin mai tîrziu, la 13 ianuarie 1944, deportarea părintelui Anatolie era confirmată şi de fiul acestuia, Teodorov Igor[2].
Pentru moment, despre preotul Anatolie Teodorov am reuşit să aflăm puţin: în anul 1922 avea 23 de ani şi a fost hirotonit preot în 1920, pentru parohia Manta, judeţul Cahul[3]. Read more
Catehismul mitropolitului Gurie Grosu
Carte de înţelegere a rugăciunilor de toate zilele şi a slujbelor bisericeşti.
– Bucureşti: Editura „Cristiana”, 2004. – 136 p.[1]
În prezent avem mai multe studii, articole şi materiale, care ne vorbesc despre viaţa şi activitatea Mitropolitului Gurie Grosu, Întâistătătorul Bisericii din Basarabia între anii 1920 – 1936. În această perioadă ierarhul a făcut multe modificări în Eparhie: a înfiinţat Facultatea de Teologie, a editat o serie de cărţi religioase, a restaurat biserici vechi şi a întemeiat altele noi. În anul 1936 a fost eliberat din funcţie şi „pensionat” la mănăstirea Cernica, unde a murit în 1943.
Întreaga opera scrisă de către Mitropolitul Gurie Grosu are o actualitatea deosebită. În fiecare publicaţie ierarhul, încă de pe timpuri când era preot-misionar, îndeamnă clerul, creştinii şi întreagă societate la păstrarea credinţei strămoşeşti şi demnităţii umane; mereu a stat la ideea reintroducerii limbii române în cultul bisericii ortodoxe şi în şcoli[2]; a muncit mult pentru învăţarea şi iluminarea poporului român din Basarabia, prin intermediul Tipografiei Eparhiale, revistelor eparhiale, şi în mod deosebit prin înfiinţarea primii instituţii teologice superiore – a Facultăţii de Teologie Ortodoxă, care a adunat profesori laici şi bisericeşti cu nume notorii. Read more
17 septembrie 1943 – A trecut la cele veşnice în Chişinău (înmormântat la Mănăstirea Suruceni) Episcopul Dionisie Erhan
17 septembrie 1943 – A trecut la cele veşnice în Chişinău (înmormântat la Mănăstirea Suruceni) Episcopul Dionisie Erhan (din botez Dimitrie).
A intrat de tânăr în Mănăstirea Suruceni (1883), unde a ajuns stareţ (1906) şi a condus mănăstirea timp de mai mulţi ani. In 1917-1918 a militat fervent pentru unirea Basarabiei cu Ţara-mamă. În 1918 a fost ales arhiereu-vicar (cu titlul „al Ismailului”) pentru Arhiepiscopia Chişinăului. În 1932 a fost numit locţiitor de Episcop la lsmail, în 1933 ales episcop titular şi instalat oficial la 15 mai 1934. Deşi nu avea pregătire teologică, a fost un bun îndrumător al activităţii misionar-pastorale şi culturale din eparhia sa, unde a înfiinţat o tipografie, un orfelinat ş.a. A publicat diferite articole în periodicele basarabene. În vara anului 1940, în timp ce armata sovietică ocupa Basarabia, s-a refugiat în România. A asigurat timp de câteva luni locotenenţa scaunului episcopal de la Curtea de Argeş, continuând să poarte titlul „al Cetăţii Albe-Ismail”. La 1 septembrie 1941 s-a pensionat şi s-a reîntors în Basarabia. Read more
Astăzi se împlinesc nouă ani de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Sofian Boghiu
La 14 septembrie 2011 se împlinesc noua ani de la trecerea la cele veşnice a Cuviosului Părinte Sofian Boghiu.
Cuviosul Părinte Sofian Boghiu s-a născut în satul Coconeştii Vechi, Bălti, în anul 1912. In 1925 intra ca frate în Mănăstirea Rughi, Soroca. In 1940 a absolvit Seminarul Monahal de la Mănăstirea Cernica, iar între anii 1940 – 1945 termina Facultatea de Teologie, Academia de Belle Arte şi Şcoala de Pictura Monumentală din Bucureşti. Este tuns in monahism la mănăstirea Dobruşa in 1936 si hirotonit preot în 1940.
A pictat mai multe biserici în tara şi peste hotare şi a fost câţiva ani profesor la Seminarul Monahal din Mânăstirea Neamţ.
Din anul 1952 este stareţ si duhovnic al Mănăstirii Antim devenind si unul din membrii de frunte ai vestitei grupări spirituale a ‘Rugului Aprins’. Intre anii 1958 – 1964 este deţinut politic fiind condamnat la 15 ani de muncă silnică.
A trecut la cele veşnice la data de 14 septembrie 2002, fiind înmormântat la Mănăstirea Căldăruşani, unde el însuşi îşi alesese din vreme locul de îngropare.
Un preot basarabean a schimbat istoria Bucureştiului
La 1 august s-au împlinit 25 de ani de la trecerea la cele veşnice a preotului basarabean Alexie Bârcă, cel care, timp de 37 de ani, a slujit la Biserica „Bucur Ciobanul” – lăcaşul de la care a pornit istoria oraşului Bucureşti.
Fiica sa, Ileana Toma, ne-a povestit cu această ocazie crâmpeie din viaţa părintelui descendent din neam de preoţi, care a rămas în amintirea multor bucureşteni ca un adevărat duhovnic.
Prima dată când am explorat Bucureştiul, m-a uimit faptul că acest oraş este împânzit de biserici, multe din ele vechi şi importante monumente istorice. Stilul brâncovenesc al acestora umbreşte cu desăvârşire blocurile nenumărate din capitală şi, de fiecare dată când părăsesc oraşul, am impresia că este cel mai frumos din lume. În ultima mea vizită acolo am aflat o legendă extraordinară, care m-a făcut să iubesc acest oraş şi mai mult: legenda Ciobanului Bucur. Se spune că acest cioban, cu mai bine de şase secole în urmă, a iernat pe malul Dâmboviţei, râul care străbate azi capitala României, şi a ridicat acolo o biserică. Read more
Hrisostom Sochircă, arhimandrit (1913-1999) un om de o rară blândeţe, duhovnic cu o trăire spirituală aleasă
Născ
ut la 29 august 1913, în satul Popeştii de Jos, judeţul Soroca, într-o familie de fierari, primind numele de botez – Ioan.
În 1925 termină şcoala de patru ani din sat, iar în 1933 Seminarul Teologic din Huşi. Urmează Facultatea de Teologie din Cernăuţi, pe care o absloveşte cu excelenţă în 1938.
În perioada studenţiei, este cântăreţ, apoi conducător de cor la bisericile din Mălăneşti şi Drochia. În 1938 se căsătoreşte cu parascheva Lupaşcu. La 28 februarie este hirotonit preot de către episcopul de Hotin, Tit Simedrea în catedrala din oraşul Bălţi, pentru satul Alexeevca, raionul Floreşti. Până în 1945 a slujit în parohiile din Popeşti, Racovăţ şi Parcani.
În 1945 este judecat pentru naţionalism şi condamnat la 8 ani de exil în coloniile cu regim special din Komi. Iată care sunt motivele condamnării sale, extrase din autobiografia, prezentată la întoarcere episcopului Nectarie:”Fiind educat în duh românesc, în şcoală românească, am depus jurământ în faţa autorităţilor politice şi bisericeşti române, nu puteam înţelege sistemul sovietic şi nici nu am reuşit să stabilesc relaţii cu Biserica ortodoxă Rusă. Read more
Preoţii refugiaţi din Basarabia: destine de martiri
Ziua de 28 iunie 1940 a rămas în istoria Basarabiei drept una cumplită, de răscruce, în care au fost schingiuite şi desfiinţate zeci de mii de destine ale unor oameni nevinovaţi.
Patruzeci şi opt de ore în care trebuia să te salvezi. Cele patruzeci şi opt de ore au modificat soarta noastră. Prin cea de-a doua notă ultimativă a ministrului sovietic de externe, în patru zile, începand cu orele 14.00, Basarabia trebuia evacuată. Pe 29 iunie 1940, în zori, tancurile armatei roşii au intrat în Basarabia. Trupele sovietice au trecut Prutul, punând stăpânire pe orasul Herţa şi chiar pe o parte a judeţului Dorohoi. În 48 de ore, teritorii importante erau sub controlul sovieticilor. Cele 48 de ore de calvar au adus oceane de lacrimi, au semănat moarte, durere, despărţiri. Printre cei care au fost maltrataţi şi supuşi la umilinţe au fost şi sute de preoţi.
Arhimandritul Felix Dubceac, originar din comuna Voloave, judeţul Soroca, refugiat de la mănăstirea Rudi şi adăpostit la mănăstirea Sfânta Ana de la Rohia, apoi stabilit în Detroit, SUA, viaţa lui incluzând 50 de ani de slujire preoţească, consemnează: „În a doua înrobire a Basarabiei, Stalin a dat ordin să fie deportaţi preoţii din sate, iar mănăstirile să fie prefăcute în colhozuri şi şcoli komsomoliste. Toate icoanele şi cărţile din bibliotecile mănăstirilor să fie arse. Limba şi alfabetul slavon să fie în toate şcolile primare, secundare şi universitare. Iar Visarion Puiu, cel dintâi episcop de Hotin şi Bălţi, apoi Mitropolit al Bucovinei, a trebuit să părăsească ţara ca să nu fie omorât de ocupanţii bolşevici. Acest mare ierarh al Bisericii noastre, un mare sprijinitor al săracilor şi studenţilor români, a suferit sărăcia forţată a exilului în Germania şi Franţa, departe de George Enescu şi Constantin Brancuşi, dar, mai însingurat şi mai sărac decat cei doi compatrioţi ai săi, avut-a loc într-un cimitir din afara Parisului” („Evocări şi mărturisiri din urmarea lui Hristos”, Detroit, 1994). Read more
Părintele Nichifor Barcaru – cu inima totdeauna caldă
Părintele Iconom Stavrofor Nichifor Barcaru s-a născut la 13 martie 1916 în comuna Olişcani, jud. Orhei, din părinţii loan şi Irina Barcaru, agricultori, în familia cărora mai erau trei băieţi şi două fete, iar Nichifor – mezinul. Doi dintre fraţii lui de asemenea au fost preoţi.
După şcoala primară făcută în satul natal, Nichifor Barcaru a intrat cu examen la Seminarul Teologic din Chişinău, absolvindu-l în 1937. A urmat apoi cursurile Facultăţii de Teologie “Petru Movilă”, pe care a absolvit-o la Iaşi în 1941. Aici, printre profesori, l-a avut pe marele cărturar, pr. univ., preotul şi scriitorul Gala Galaction, acesta apreciind înalt râvna, comportamentul şi buna pregătire a studentului Nichifor Barcaru. Anume Gala Galaction l-a îndemnat să studieze limba franceză la Institutul Francez şi limba italiană la Institutul Italian, propunându-i sa plece în Italia, cu o bursă, pentru studii teologice. Nu ştim de ce, această propunere nu s-a realizat, deşi Nichifor Barcaru era foarte bine pregătit teologic şi cunoştea două limbi străine.
L-am cunoscut, deoarece în 1941/1942 ne-a fost pedagog la Seminarul din Chişinău, şi trebuie să spun că a fost un foarte bun pedagog. Read more
