Viaţa şi activitatea Preacuviosului Macarie de la Saharna

January 3, 2010 · Posted in EI S-AU NĂSCUT ÎNTRE PRUT ŞI NISTRU · Comment 

Sfintul Macarie (Mihail Tincu)Viaţa şi activitatea Preacuviosului Egumen Macarie Tincu de la Mănăstirea “Sf. Treime”, Saharna (anii de viaţă – 1888-1969, pomenit local la 13/26 mai)

Descarcă icoana (Cuviosul Macarie de la Saharna)

Suflet neprihănit: Copilăria

Părintele-egumen Macarie (în lume – Mihail Tincu) s-a născut la 25 aprilie 1888, în satul Buciuşca, raionul Rezina, într-o familie de oameni credincioşi, din tată – Dimitrie şi mamă – Ana. Era al treilea copil în această familie şi se vede că cel mai deosebit dintre ei. Se zice că înainte de naşterea lui, mama sa avuse o revelaţie, pe care a ţinut-o în taină până la sfârşitul vieţii. Nimeni nu ştia ce văzuse Ana, dar ea purta pecetea acestei revelaţii pe chipul său la fel ca şi Preacurata Maică a Domnului Iisus Hristos.

Micul Mihail se deosebea de ceilalţi copii de seama lui prin faptul că era foarte retras, iar în ochii lui puteai citi întotdeauna un sentiment de respect şi adâncă plecăciune pentru Ceva divin şi mai presus de lume pentru că Dumnezeu îşi alege slujitorii încă de la zămislirea lor. Read more