După sfârşitul lucrării pentru mănăstire, a început să zugrăvească şi pentru lumea din afară. Întâmplându-se moartea tatălui său, partea sa de moştenire s-a exprimat în 500 ruble de aur. Cu aceşti bani cumpărându-şi vopsele şi copii de pe vestitele icoane ale iconografiei bizantine şi ruse, a deschis atelierul său. A zugrăvit cu predilecţie „Maica Domnului”, mai ales după cartea ilustrată a lui E. Poseleanin „Bogomateri” (Maica Domnului), S. Peterburg, 1909, sau după celebra Maria Santisima din catedrala de la Monteinero. Iar „Răstigniri” îndeosebi le-a zugrăvit pentru comenzile venite de la sate.

Cercul său de influenţă, a fost mare, toate satele dinprejurul mănăstirii, apoi Tarnauca, Slobozia, Caragaci, Ceadâr-Lunga, Tocuz, Coşniţa, Alexăndreni, Hârbovăţ, Teliţa, Feşteliţa şi altele. Icoanele sale au fost căutate peste Nistru. La 1916, Damian Todica din sat. Coşniţa, gub. Hersonului, a comandat icoana Maicii Domnului cu preţul de 110 ruble. După Unire, au fost comenzi din Moldova: de la Roman, unde a zugrăvit două icoane, sau de la Piatra Neamţ pentru un ofiţer de la grăniceri a zugrăvit trei icoane.
Şi pentru mănăstirile basarabene a zugrăvit icoane mai ales pentru monahi şi mănăstiri de maici. La mănăstirea Tabăra, încă din 1908 a zugrăvit icoana profetului Ilie şi a dreptului Enoh, drept 60 ruble. Preţul icoanelor a variat după material şi timp între 500-1200 lei. Cea mai scumpă icoană costa 2000 lei sau 200 ruble. „Răstignirile” ajungeau până la 600 lei.
Faima sa de bun zugrav a ajuns aşa de mare încât s-au publicat de diferite persoane mulţămiri publice, iar iar icoanele sale se vindeau drept originale din atelierele de la Moscova şi Chiev. Numărul total al icoanelor, „răstignirilor” şi steagurilor trece de 2500 bucăţi. Pentru a nu fi „amăgeală” cu icoanele sale, de la o vreme a început a-şi pune numele său, deşi cele mai frumoase şi mai scumpe lucrate de mâna sa cu preţ ieftin, au fost vândute cu preţuri mari. Împins de această necesitate, a trebuit să vestească, cu blagoslovlenia stareţului (în limba rusă), adică: „Zugravul, meşterul auritului şi a cizelării, monahul Ioasaf Bergii din mănăstirea Noul Neamţ execută tot felul de lucrări cizelate după sistemul de la Moscova şi Chiev, cu şi fără email”.

Din rodul ostenelilor sale, după ce scădea costul materialelor, monahul Ioasaf vărsa visteriei mănăstirii sale venitul avut. Astefel din scrisoarea-adeverinţă ce o păstrează la stăreţie, afli că în timpul stareţului Gherman, deschizând atelier pentru icoane, în răstimpul anilor 1906-1920 a vărsat mănăstirii: 140 000 ruble. Iar între anii 1920-1928 sub arhim. Hrisanf 85 000 lei. Şi între anii 1931-1934, 22700 lei.
Iar când se înfiinţează schitul din Copceac, jud. Tighina, în timpul arhim. Mehisedec, donează icoane în valoare de 12000 lei, în afară de cărţile bisericeşti ce le-a avut.
Potrivit duhului său de filantropie, auzind că undeva departe există o societate pentru surorile de caritate, trimite anula dania sa, care se exprimă în bani grei de aur. Astfel că la 1904 prin adresa brevet nr. 453/II din 18 mai Crucea Roşie pusă sub preşedinţia marei ducese Ekisaveta Feodorovna îi conferea jeton de aur pentru obolul său de 125 000 ruble.
Pe lângă îndeletnicirea de zugrav, monahul Ioasaf potrivit duhului ce era în mănăstire de-a copia la manuscrise, a făcut şi această ascultare, cu blagoslovlenia egumenului Andronic.
Din cele câteva rămase, că „celante le-am dat în lume” vom înfăţişa un „sbornic” legat în piele cu litere chirilice care cuprindea această prefaţă: „Această moltifă este luoată din canonicu cel din obştejiteli din mănăstirea Novi Neamţ cu blagoslovlenia igumenului An(dronic) prescrisă di Ioan Berdii. Fevruarii în 3 zile, 1880 (p. I). Urmează: „Rânduiala pentru cei ce se ispitesc în vis” (p. 2-20), apoi o foaie albă, pe reversul cărei este înfăţişat Mântuitorul binecuvântând Sf. Potir, iar dedesubt o scurtă rugăciune; în continuare „Mărturisire către duhovnicescul părinte” (p. 23-32), iar la sfârşit „Din alcătuirea Sf(î)ntului Ierarh Dimitrie Rostovschi. Tălmăcită din limba rusească în cea moldovenească de cuvioşia sa arhimandritul Nathanail şi stariţ Sf(i)ntelor monastiri Neamţul şi Secul. Anul 1853. Prescrisă de Ioan Berdii, anul 1885”. Pag. 33 este albă, apoi pe pag. 34 „Perivod azbucovna din grecească în limba moldovenească”, cu litere în chinovar. Jos pe aceeaşi pagină „ Ioan Stepanovici Bergii”. Pag. 35 „Aciastă cărtecică este a posluşnicului Ioann Berghii, prescrisă la anul 7395 (1887), mai”. Urmează: „Arătare către care Sfinţi să cuvine a ne ruga şi ce feliuri de daruri tămăduitoare de boale li s-au dăruit de la D(u)mnezeu, şi când este pomenirea lor” (pag. 35-41). Literele începătoare ale Sfinţilor şi lunilor sunt în chinovar. La sfârşit: „Cuvânt împotriva celor ce hulesc icoana lui H(ristos). Aceste cuvinte s-au luat din Viaţa Sf(î)ntului Nichifor Patriahul Ţarigrad: în 2 zile ale lunii lui iunie (pag. 42-48).
Alt manuscris, în folio, pe patru pagini, cu textul în limba română, dar cu litere ruseşti poartă titlul: „Hristos pre sufletul cel păcătos îl cheamă cătră sineş”, iar la urmă „Aciastă alcătuire este a Preosfinţitului Tihon episcop Voronojului. Şi s-au tipărit pre limba slavenească, în tipografia Chievo-Pecerschii, la anul 1857. Spre folosul şi mântuirea celui ce cu adevărat caută a să mântui. Prescrisă de posluşnicul Ioan Berghii, la anul 1894, mai 19 zile”.
Iar când s-a învrednicit de „chipuş îngeresc” devenind monah, a prescris manuscrisul în 6 pagini, cu litere chirilice şi toate literele începătoare în roşu, dintr-o carte de la un călugăr ce venise de peste Prut. Titlul manuscrisului „Stihirile Sfântului Ioasaf Împăratul Indiei, când au căutat pre cuviosul Varlaam prin pustie, cântând”. Stihurile sunt încadrate în linii şi în mărime de 19×8 cm pe pagină. Numerotarea paginilor cu litere chirilice.
După măreţul act al Unirii, a învăţat cetirea cu „buchii râmleneşti” şi cu prilejul introducerii calendarului îndreptat a căutat să convingă pe cei dinpreună cu dânsul, ca şi pe cei din satele ce veneau la mănăstire, despre necesitatea primirei şi de adevărul lui. În acest scop a mers la Tighina la evreul Haham ce ţine tipografia cumpărată de la Mănăstirea Noul Neamţ şi a tipărit foi volante. Din cele tipărite am aflat trei exemplare. Fiecare foaie o tipărea în 5000 bucăţi şi, „cu rugămintea îi plăteam 2500 lei” proprietarului tipografiei. Cea dintâi foaie, în 22×15 cm, pe hârtie de ziar poartă titlul „Sfaturi creştineşti”. În ea se îndeamnă să „merjeţi prin lumi şi luminaţi poporul” de baza poruncii Sf. Apostol pavel către Romani, cap. 13, şi data „anul 1029”.
A doua foiae, în 22×15 cm, a tipărit-o în două limbi, română şi rusă, ca „să priceapă ruşii şi bulgarii din Alexăndrenii, Chiţcani etc. Ea poartă titlul „Mărturisiria” arătându-se locurile din prorocia varuh. Cap 3, 30-38 şi din I Epistola către Timotei cap. 3 a Sf. Apostol Pavel. Poartă data „anul 1932”.
A treia foaie, în 30×22 cm, tipărită pe ambele feţe, are titlul „Faptele Apostolilor, cap. I”, iar la sfârşit „Cu blagoslovlenia stareţului, arhimandritul Melhisedec, din Sfânta monastire Noul Neamţ, jud. Tighina. 1933”. Foile abundă în greşeli ortografice şi tipografice, nu poartă locul şi numele tipografiei şi desigur nu se află în depozitul Academiei Române”.
A cetit Psaltirea, Vieţile Sfinţilor şi mai ales minunile maicii Domnului. Capitole întregi din proroci şi Evanghelie ştie pe de rost. Ucenici la zugrăvit n-a putut să aibă, deoarece pe câţi i-a îndemnat şi le-a arătat, nici unul nu s-a prins, ci au căutat alte ascultări şi slujbe, fugind după „mămăligă cu brânză”.
Icoanele zugrăvite de monahul Ioasaf sunt de o execuţie fină, aurite şi fac parte din stilul icoanelor ruseşti noi. Câteva icoane păstrate în veşmântăria mănăstirii sunt obiectul de admiraţie ale vizitatorilor şi ar face cinste oricărui muzeu de artă religioasă.
Dragostea de a zugrăvi sf. Icoane, iniţierea sa întru copierea manuscriselor, marea sa donaţie mănăstirii şi aşezămintelor caritabile, precum şi răspândirea slovei româneşti, fac parte dintr-un suflet de călugăr moldovan. Acesta, ca şi atâţia alţi anonimi, au continuat şi menţinut duhul românesc în mănăstirile basarabene şi au legat satul cu mănăstirea în veacul de stăpânire străină.
În chilia sa, care adăposteşte ultimele vestigii ale darului său, călugărul Ioasaf, gârbovit, cu ochii limpezi şi vorba domoală, smerit se roagă pentru sine şi lume, aşteptând ceasul chemării Celui de Sus.

Călugărul–zugrav Ioasaf-Berghie de la mănăstirea Noul Neamţ // Paul Mihail. Mărturii de spiritualitate românească din Basarabia. – Chişinău, 1993. – P. 306-311.
(„Luminătorul”, 1938, nr. 5, p. 213-220 şi extras, 8p.)

Părintele Gherman s-a născut la 17 aprile, anul 1841 lîngă oraşul Chişinău în familia lui Dumitru şi Elena, care au fost părinţi a opt copii. A fost botezat în acelaşi an cu numele Gheorghe. La vîrsta de 7 ani începe a studia în şcoala din satul natal – Durleşti. La zece ani se lipseşte de mamă. Peste doi ani este admis la şcoala judeţeană din Chişinău. Însă din cauza greutăţilor în familie părăseşte şcoala. În anul 1860 pleacă ascultător în muntele Athosului, unde se nevoeşte trei ani. Întorcîndu-se şi auzind de mănăstirea Noul-Neamţ, vine în satul Chiţcani şi se face ascultător în mănăstire. Aici în anul 1869 la 21 septembrie, este tuns în monahism cu numele Gherman, iar peste un an e hiroronit ierodiacon de Arhiepiscopul Antonie. În timpul războiului ruso-turc din anii 1877-1878 activează în Societatea de Caritate, unde îngrijeşte de ostaşii răniţi şi bolnavi. Pentru merite este decorat cu „Medalia de bronz”. În acelaşi an la 5 noiembrie a fost hirotonit ieromonah de Arhiepiscopul Pavel.

În anii 1881-1882 este ales în rîndul fraţilor superiori (care participau la conducerea mănăstirii alături de sobor), iar în 1889 este numit blagocinul mănăstirii. În noiembrie 1893, noul stareţ este avansat în rangul de egumen. După alegerea sa în funcţia de stareţ – părintele Gherman, începe activitatea de amenajare a mănăstirii după exemplul înaintaşilor săi, după cum vom urmări. La cererea lui şi după judecarea prin diferite instanţe în anii 1896-1900, mănăstirii îi sunt adăugate 323 desetine de pămînt din moşiile Copanca şi Chiţcani. Pentru meritele sale la 6 iulie 1899, egumenul Gherman este decorat cu „Crucea sinodală”. Iar în mai 1905 egumenul Gherman a fost avansat în treapta de arhimandrit. În acelaşi an este numit în funcţia de blagocin al eparhiei de Chişinău.Înaintează Sfîntului Sinod cererea de a primi banii necesari pentru construcţia noii biserici. În anul 1901 primeşte suma necesară, iar în anul următor, la 17 martie Episcopul Chişinăului Iacob sfinţeşte piatra de temelie a viitoarei biserici în cinstea Adormirii Maicii Domnului. În anul 1905 la 14 august noua biserică a fost sfinţită de Ahiepiscopul Chişinăului Vladimir. Iconostasul bisericii a fost zugrăvit de renumitul pictor din Odesa – Şvaichevici, iar interiorul bisericii a fost pictat de Uşacov.Se dezvoltă considerabil şi gospodăria mănăstirii. Pe pămînturile mănăstirii au fost sădite livezi de fructe. Pentru a alimenta cu apa necesară grădinile, tot în acest an au fost săpate fîntîni arteziene. În timpul părintelui Gherman a fost rezolvată problema alimentării mănăstirii cu apă. Pentru aceasta în anul 1907 este ridicat din piatră un turn pentru apă, fiind instalat şi un motor ce funcţiona cu par. Acum cu apă puteau să se alimenteze şi locuitorii satului Chiţcani, pentru că în centrul satului a fost trasată o conductă şi instalat un robinet. În acest an a mai fost săpată încă o fîntînă, deosebită. În 1904 este construit un corpus cu două etaje, acoperit cu olane marseleze, unde în afară de chilii se aflau cizmăria şi croitoria, cît şi un beci pentru păstrarea murăturilor. În anul 1906 într-o clădire de piatră a fost amenajată moara care aducea şi un bun venit mănăstirii. Este înlocuită luminarea cu cherosină a ogrăzii mănăstireşti pe cea cu gaz. Au fost instalate trei felinare: două în ograda mănăstirii, iar altul în afară unde se aflau încăperile pentru pelerini. Au mai fost ridicate grajduri noi, acoperite cu olane, iar în anul 1908 a fost construit un corpus de piatră destinat pentru meserii.Apogeul activităţii părintelui Andronic pe tărîmul stăreţiei este splendida clopotniţă. Din anul 1907 începe a înainta cereri la adresa Sfîntului Sinod de a fi alocată suma necesară de bani pentru construcţia noii clopotniţe, fiind susţinut şi de Prea Sfinţitul Serafim, episcopul Chişinăului care scria Sfîntului Sinod: „Mănăstirea Noul-Neamţ aduce acelaşi folos ca şi Noul Athos şi poate fi pusă ca model pentru mănăstirile ruse de obşte…”. Cererea a fost aprobată în anul 1909 şi „semnată de către ţar: „De acord”. În acelaşi an a fost întocmit proiectul şi devizul pentru înălţarea noii clopotniţe pe lîngă catedrala mănăstirii Noul-Neamţ din judeţul Bender, în suma de 65.095 ruble şi 03 copeici. A fost anunţat şi stareţul cu un ucaz special. Ridicarea clopotniţei a început în anul 1912, iar în 1914, cănd era pe sfîrşite munca la ea, lucrările au fost suspendate. Clopotul mare cîntăreşte 8.688 kilograme, iar masa totală a celorlalte 12 clopote este de 1.600 kilograme. Ea are „lungimea de 10 metri, lăţimea de 10 metri şi înălţimea de 70 de metri”.

www.md.chitcani.ru