Ieromonahul Vichentie (Chimitiuc) – Mucenicul pentru Credință din Tașlîc

November 11, 2016 · Posted in Preoţi de ieri preoţi de azi 

Secolul al XX−lea, a fost împovărat de încercări, pierderi și suferințe pentru întreg poporul nostru: ani de războaie, revoluții, foamete, represii și nelegiuiri. Unicul lucru ce le-a mai rămas oamenilor, unica alinare și speranță în ziua de mâine era credința în  Dumnezeu, de care s-ar părea că nimeni nu-i va lipsi, dar n-a fost așa să fie… Autoritațile și aici s-au implicat.

Istoria Bisericii Ortooxe în sec. al XX−lea e cuprinsă de suferințele credincioșilor și a clerului − a patriarhului Tihon, a călugărilor, episcopilor, a preoților și laicilor − care erau torturați și chinuiți. Toate aceste nelegiuiri erau făcute pe ascunziș, departe de ochii lumii, care vedeau doar rezultatul acestor batjocori − cadavrele neînsuflețite și torturate  a  slujitorilor bisericii.

 

În anii 30, ai sec. al XX−lea, preoții ortodocși erau învinuiți de activitate contrarevoluționară împotriva autorităților sovietice și condamnați la închisoare sau chiar erau împușcați. În anii 1937-38 au ispășit aceasi pedeapsa, deoarece au organizat un mars protestatar pentru deschiderea bisericii, ce mai active credinciosi dn s. Taslic: Pislari Andrei Nichitici, Molocenco Vasilii Ivanovici, Molocenco Irina Ivanovna, Bordian Isidor Andreevici.

În anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei, Iosif Stalin, înțelegând că mai mult de 50% din populație e credincioasă a ordonat să fie eliberați preoții rămași în viață și a contribuit la deschiderea bisericilor ce s-au păstrat. Lucru ce a stârnit nemulțumiri în rândurile multor persoane ateiste. După moartea lui Stalin, în martie 1953, dușmanii Bisericii au început în mod ascuns să se răfuiască cu slujitorii Domnului. Însă credința mare a locuitorilor din s. Tașlîc le-a fost răsplătita de Atotțiitorul.

Biserica Sf. Gheorghe, din această localitate, constrită în anul 1796, s-a păstrat datorită străduinței depuse de primul său preot de după Marele Război pentru Apărarea Patriei − a ieromonahului Vichentie (Vladimir) Chimitiuc și a credincioșilor din sat.

Vladimir Chimitiuc (1914-1957), sa născut în s. Tașlic și a crescut într-o familie de tărani, muncitori. Părinții Chimitiuc Pantelei și Lucheria au educat copiii să fie darnici, harnici, buni la inimă, săritori la nevoie, iar în primul rînd le-a insuflat credința în Dumnezeu.

Destinul lui Vladimir Chimitiuc a fost decis în urma unei întâmplări dn copilarie. Într-o zi, la vârsta de 13 ani (1927), Vladimir a dus caii la păscut, dar luându-se cu joaca a scăpat caii în grădina unui consătean. Speriindu-se de cele întâmplte și de pedeapsa părinților a hotărât să se ascundă la o rudă din s. Puhăceni. A trecut ca prin miracol, în înot r. Nistru, care era cu mult mai lat decât azi, pe atunci  ̶  frontieră dintre Uniunea Sovietică și România, rămânând în viață. Peste Nistru a fost prins de autoritățile de frontieră, a fost interogat și torturat. Rudele din Puhăceni s-au refuzat de el și atunci Vladimir, rugându-se Domnului, a hotărât să meargă unde-l vor duce ochii, înțelegând că acasă nu se mai poate întoarce. Trecând prin păduri și câmpii, lipsit de puteri, el se hrănea cu ierburi și pomușoare. În aceste clipe grele a fost întâlnit de un călugăr care l-a ajutat să ajungă în or. Chișinău, la mănastirea Via Arhierească (1927). Anume această întâmplare l-a adus pe tânărul Vladimir în rândul slujitorilor bisericești. În 1931, el a ajuns la  mănăstirea Neamț (România) unde a terminat seminarul și școala duhovnicească, învățând iconografia. După aceasta a trecut cu ascultarea în mănăstirea Antim, or. București. La 5 decembrie, 1940 a devenit călugăr, primind numele  de Vichentie.

În vara 1944 se reîntoarce la baștină, în s. Tașlîc, r-l Grigoriopol, unde își concentrează puterile pentru a repara biserica distrusă în urma bombardărilor, pictează personal icoanele din biserică, adună bunurile bisericii de prin sat. În anul 1944 începe activitatea lăcașului sfânt. Părintele Vichentie a organizat un cor de până la 20 de persoane, care se adunau acasă la preot pentru a învăța cântecele bisericești și ordinea acestora în timpul slujbei, deoarece era interzis de a deschide biserica în afara zilelor de duminică și de sărbători, când se făceau rugăciunile.

Slujbele bisericești erau foarte frumoase și atrăgeau mulți credincioși, atât din sat cât și din vecinătate: Butor, Mălăiești, Speia, Grigoriopol și alte localități. În zilele de duminică biserica era arhiplină, având o capacitate de până la 500 de oameni. În 1953, deputatul Sovietului sătesc Popov într-un discurs menționează: «colhoznicii au încredere numai în biserică». Autoritățile au vrut să închidă biserica sub pretextul că clădirea era avariată, dar părintele Vichentie a salvat lăcașul sfânt, chemând o comisie de la Chișinău. Rezultatele expertizei au negat faptul că biserica e avariată, deci se permite efectuarea slujbelor în acest local. În prezent această biserica este considerat monument architectural fiind ocrotită de stat.

După 1953 a început ultima lovitură a statului sovietic împotriva bisericii și a credinței. Măsurile luate pentru închiderea bisericilor erau multiple: unele biserici erau pur și simplu închise, fără nicio explicație, erau majorate plățile și impozitele, erau amenințați preoții și enoriașii. Toate aceste măsuri au fost luate și asupra lăcașului sfânt din s. Tașlîc, dar curajul, dârzenia, inițiativa și credința în Dumnezeu a părintelui Vichentie l-au ajutat să învingă toate greutățile și obstacolele înaintate de către autorități.

Ieromonahul Vichentie a încurajat localnicii satelor din apropiere pentru a deschide biserici și în aceste sate. Mulți credinciosi veneau acasă la părinte pentru a realiza ceremoniile creștine: botez,  cununie, rugăciuni. Printre credincioși se întâlneau și persoane ce dețineau funcții de conducere. Toate acestea se petreceau în miezul nopții, pe ascuns, temându-se de pedeapsa autorităților, de posibilele neplăceri la locul de muncă.

Deseori părintele Vichentie era chemat să sfințească casele în timpul nopții. Atât ieromanahul Vichentie, cât si mama lui, Lucheria Ilarionovna Chimitiuc  erau foarte mult stimați și prețuiți de către oamenii de credință. Ograda familiei Chimitiuc era permanent plină de copii, care primeau cunoștințele despre biserică, învățau rugăciuni, cântau în cor și de fiecare dată erau serviți cu diferite bunătăți: pesmeți de casă, prune uscate, nuci, fructe, cubulețe de zahăr. Nevoiașii plecau acasă cu câte o desagă de pesmeți.  Acest lucru a  stîrnit nemulțumirea și dușmănia multor persoane aflate la conducere, care încercau diferite modalități ca să-l înlăture din postura de slujitor al bisericii din s. Tașlîc. Astfel, în  anul 1955, la 10 august,  ieromonahul Vichentie a fost transferat la biserica Sf. Mihail din s. Rusești. Acest lucru nu l-a împiedicat pe preot să ajute în continuare oamenii, să organizeze slujbe, cununii, botezuri, acasă, la baștină.

Ieromonahul Vichentie era înzestrat cu darul rugăciunilor vindecătoare. Vestea despre minunile săvârșite în urma rugăciunilor preotului s-a răspîndit pe ambele maluri ale Nistrului. Bolnavii mergeau atât la biserică pentru a asculta rugăciunile vindecătoare, cât și acasă la ieromonah. Părintele nu refuza nimănui în ajutor și nu lua  plată de la nevoiași. Chiar și după moartea sa, ieromonahul Vichentie continua să facă minuni. Multe persoane bolnave ce s-au rugat la mormântul acestuia s-au însănătoșit (prin rândul lor se numară 4 călugărițe de la mănăstirea  Petru și Pavel din or. Bender).

Preotul Vichetie mai era înzestrat și cu darul prezicerii. Prorocirile sale către săteni, deveneau realitate. El și-a prezis moartea că va fi “ca la Isus Hristos “, sau că “ o va avea de mireasa pe fiica lui Dumnezeu și va avea o nuntă roșie la care vor plânge și pietrele,  spunea că cunoaste  anul și luna morții sale. În timpul unei slujbe, a spus unei femei grav bolnave că în curând se vor întâlni (pe cealaltă lume),  peste un an sau doi. După moartea acestei femei, peste un an, în noaptea de 16 spre 17 ianuarie 1957, au fost uciși monstruos, la ei în casă, părintele Vichentie și mama lui, Lucheria. Cadavrele neînsuflețite ale lor au fost găsite cu o multitudine de lovituri de cuțit, de parcă erau uciși conform unui ritual. Rezultatele expertizei au arătat că acesta era un omor la comandă.

La data de 8 mai 2015, arhiepiscopul Tiraspolului și al Dubăsarului, Sava, parohul bisericii din s. Tașlîc, protoiereul Ioan, împreună cu alți  5 preoți  din Transnistria, au oficiat o slujbă de  pomenire a ieromonahului Vichentie și a mamei acestuia, Lucheria Ilarionovna. La eveniment au participat stareța mănăstirii Sf. Petru și Pavel, Elisaveta (Vasilache), împreună cu obștea și egumenul Lavrentie (Ceban), unul din preoții mănăstirii, băștinașii satului Tașlîc, rudele ieromonahului Vichentie și toți credincioșii ce au dorit să asiste la slujbă.

De mai mulți ani se oficiază slujbe de pomenire la mormîntul părintelui Vichentie. De două ori pe lună vin călugărițele de la mănăstirea din or. Bender, rugându-se la și îngrijind mormântul acestuia. Zilnic trec pe la mormînt sătenii, pentru a se ruga de ajutor către ieromonah.

În prezent se fac notițe despre toate minunile care au loc în urma rugăciunilor către ieromonahul Vichentie și se pregătesc actele necesare pentru canonizarea lui în rândul sfinților.

Material semnat de Ciubașenco Ludmila

Adresa electronica: durbailo.liudmila@mail.ru

Comments

Leave a Reply