Nicodim Onu, ieromonah (1911-?)
Părintele Nicodim Onu (în stânga) şi părintele Serafim Dabija.
Lagărul de muncă Inta 9 ianuarie 1950
Născut la 1911, văr drept cu părintele Serafim Dabija. Se trăgea din neamul de preoţi Caragea, care veniseră în Satu-Nou din Puhoi (raionul Ialoveni) la începutul secolului XX, unde sosiseră la timpul lor din părţile Munteniei. Este călugărit în 1936 la mănăstirea Suruceni. În 1942 se mută la mănăstirea Zloţi împreună cu părintele Serafim. A fost diacon al mănăstirii până în 1944, când a devenit preot în Satu.Nou în locul preotului Varlaam Buzilă, care reuşise să se refugieze în 1944 cu fiicele în România.
A fost arestat la 11 decembrie 1947. Părintele Nicodim era învinuit că a întâmpinat în iulie 1941 cu pâine şi sare trupele româneşti care au intrat în Satul-Nou . „Ascultătorul” mănăstirii Zloţi, Vasile Cristov, relata căpitanului de securitate Klimenko, că „părintele Nicodim Onu în ziua când au intrat trupele româneşti în Satul-Nou, a salvat 17 ostaşi sovietici, care urmau să fie împuşcaţi… . Îşi făcuse şi atunci datoria de preot creştin, dar de această faptă sovieticii nu mai ţineau cont…
A împărtăşit cu părintele Serafim cam acelaşi destin (sentinţa a fost pronunţată pentru ambii) – deportat în 1948 în Siberia. Sentinţa „în numele R.S.S.M.” a fost pronunţată de judecătorul Viconski în prezenţa procurorului Manjosov, la 5 februarie 1948. Traducerea ei anexată spune:
„În baza art. 54-10, p. 11 şi potrivit sancţiunei art. 54-2 al CC. al R.S.S. Ucrainene pe Dabija Serafim Ivanovici din anul 1915 şi Onu Nicodim Stepanovici din anul 1911 de pedepsit cu închiderea în lagărele de muncă de îndreptare pe timp de zăce (10) ani pe fiecare, cu confiscarea întregii averi de la fiecare şi cu pierdera drepturilor de alegere pe timp de (5) cinci ani pe fiecare cu scoaterea pedepsei lui Dabija S. De la 29 octombrie 1947, iar lui Onu N. De la 18 decembrie 1947. Măsura de prevenţie împotriva condamnaţilor Zaviţchi, Gondiu, Dabija şi Onu de lăsat întreţinerea lor sub strajă. Sentinţa este definitivă şi darea jalobei de casare împotriva ei de lege este oprită….”
Anii grei de puşcărie nu-l frânaseră, tăiase şi el cărbuni în minele de la Inta, acolo prohodise, botezase şi el (atei), mărturisise şi el ca şi părintele Serafim.
Eliberat în 1956, i se dă parohia satului Gâsca, de lângă oraşul Tighina. Ultimii ani de viaţă i-a trăit în casa sa din Tighina .
Anul morţii nu se ştie.
Bibliografie:
Munteanu Ioan, protodiacon. Înviaţi din Siberii de ghiaţă; pag. 80-81. Editura Lumina lui Hristos, Kiev 2009, pag. 84-85.
Comments
Leave a Reply
