47 de ani de la trecerea la Domnul a Mitropolitului Visarion Puiu
La Catedrala arhiepiscopală din Roman va fi pomenit astăzi mitropolitul Visarion Puiu, la împlinirea a 47 de ani de la trecerea sa la cele veşnice. După slujba Parastasului va fi evocată personalitatea mitropolitului prin activităţi religios-culturale ce se vor desfăşura cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
În fiecare an, membrii Asociaţiei “Visarion Puiu” îl comemorează pe distinsul ierarh care şi-a consemnat numele în panteonul marilor personalităţi pe care le-a avut Biserica din Moldova. Comemorarea mitropolitului Visarion Puiu din acest an va avea loc în primul rând în cadrul Sfintei Liturghii de la Catedrala arhiepiscopală din Roman. Va fi săvârşită apoi slujba Parastasului pentru mitropolitul Visarion şi pentru familia sa. În cadrul evocării, care va fi făcută la finalul slujbei, se va redescoperi viaţa şi slujirea unui ierarh de excepţie. De asemenea, va fi lansată revista “Valori perene” a Asociaţiei “Visarion Puiu”, care cuprinde toate contribuţiile, studiile şi cercetările făcute anul acesta de către iubitorii vieţii mitropolitului Visarion Puiu. “Pomenirea mitropolitului Visarion Puiu este un act de preţuire, de cinstire pe care posteritatea o aduce înaltului ierarh pentru toate neodihnele sale, dar şi o încercare a membrilor asociaţiei noastre de a-l face cunoscut. Citeşte mai departe
Un preot basarabean a schimbat istoria Bucureştiului
La 1 august s-au împlinit 25 de ani de la trecerea la cele veşnice a preotului basarabean Alexie Bârcă, cel care, timp de 37 de ani, a slujit la Biserica „Bucur Ciobanul” – lăcaşul de la care a pornit istoria oraşului Bucureşti.
Fiica sa, Ileana Toma, ne-a povestit cu această ocazie crâmpeie din viaţa părintelui descendent din neam de preoţi, care a rămas în amintirea multor bucureşteni ca un adevărat duhovnic.
Prima dată când am explorat Bucureştiul, m-a uimit faptul că acest oraş este împânzit de biserici, multe din ele vechi şi importante monumente istorice. Stilul brâncovenesc al acestora umbreşte cu desăvârşire blocurile nenumărate din capitală şi, de fiecare dată când părăsesc oraşul, am impresia că este cel mai frumos din lume. În ultima mea vizită acolo am aflat o legendă extraordinară, care m-a făcut să iubesc acest oraş şi mai mult: legenda Ciobanului Bucur. Se spune că acest cioban, cu mai bine de şase secole în urmă, a iernat pe malul Dâmboviţei, râul care străbate azi capitala României, şi a ridicat acolo o biserică. Citeşte mai departe
Troiţă pentru mitropolitul Iosif Naniescu în Basarabia
În localitatea Răzălăi, raionul Sîngerei din Republica Moldova, a fost sfinţită o troiţă din piatră, întru pomenirea mitropolitului Iosif Naniescu.
Slujba de sfinţire a fost oficiată de pr. Valeriu Cernei, vicar-administrativ al Episcopiei de Bălţi, împreună cu pr. prof. Mircea Bejenaru din Suceava. La eveniment au participat peste 100 de persoane din Republica Moldova, un cor de bărbaţi din Bucureşti şi Florin Pintescu, profesor de istorie al Universităţii “Ştefan cel Mare” din Suceava.
Mitropolitul Iosif Naniescu a fost episcop de Argeş (1873-1875), apoi mitropolit al Moldovei, timp de 27 de ani. Lui i se datorează finisarea Catedralei mitropolitane din Iaşi, unde se află moaştele Sfintei Parascheva. Osemintele sale sunt depuse în partea dreapta a aceleiaşi Catedrale mitropolitane. (Maria Curtean)
Troiţa a fost sculptată în basorelief la Cluj, la iniţiativa ASCOR, şi a fost instalată în satul de baştină al mitropolitului Iosif, pe locul vechiului cimitir – distrus de comuniştii sovietici – alături de pristolul vechii biserici din Răzălăi, unde a liturghisit tatăl marelui mitropolit. Citeşte mai departe
Personalităţi Basarabene în slujba lui Dumnezeu şi a Neamului, Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată – 4 ani de la iniţierea proiectului
Personalităţi Basarabene în slujba lui Dumnezeu şi a Neamului, Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată, este o lucrare de cercetare iniţiată în vara anului 2007, de către teologul Mihail Bortă, în cadrul seminarelor de Master la disciplina: Biserica Ortodoxă Română în sec. XIX, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Cluj-Napoca, România.
Redescoperirea păstorilor spirituali, a Oamenilor lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată, aceasta a fost ideea care a stat de la bun început la bazele acestui proiect.
Astăzi când această nobilă lucrare de cercetare aniversează 4 ani de la înfiinţare, îl avem alături pe autorul şi custodele proiectului, teologul Mihail Bortă, de la care vom afla mai multe amănunte legate de Personalităţi Basarabene în slujba lui Dumnezeu şi a Neamului, Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată.
- Domnule Mihail, vă rugăm să ne povestiţi de unde şi până unde s-a ajuns la ideea redescoperirii şi trecerii în revistă a celor mai vrednici dintre basarabeni? Citeşte mai departe
Dr. George Enache: NKVD-ul sovietic şi preoţii din sudul Basarabiei
Într-un articol din numerele trecute ale “Luminii de Duminică” am adus în atenţia cititorilor activitatea misionară deosebit de rodnică a slujitorilor din cuprinsul eparhiei Cetăţii Albe – Ismail din vremea celui de-al Doilea Război Mondial. Cu acest prilej, am pomenit foarte pe scurt suferinţele de care avuseseră parte preoţii acestei episcopii, în rând cu toţi preoţii din Basarabia, în perioada iunie 1940 – iunie 1941, când teritoriul dintre Prut şi Nistru a fost ocupat de puterea sovietică, care a început imediat un proces brutal de distrugere a tot ce este românesc şi creştinesc.
Conform unor date preliminare, peste 50 de preoţi din sudul Basarabiei au devenit victime ale represiunilor iniţiate de poliţia politică sovietică în perioada 1940-1941, fiind ucişi, condamnaţi la închisoare sau deportaţi. Pornind de la studiile istoricului ucrainean Nikolai Michailuca, vom prezenta în continuare destinul unora dintre aceşti slujitori ai altarului. Citeşte mai departe
ÎPS Antonie Plămădeală: Apa cea vie – Predica la Duminica Samarinencii
In calendarul Bisericii noastre ortodoxe, Duminica aceasta, a V-a dupa Pasti, e numita Duminica Samarinencei. Sunt sigur ca multi v-ati intrebat: Cine este aceasta Samarineanca? Cum de a ajuns atat de celebra, cand nici macar numele nu i se cunoaste? Cine este aceasta anonima contemporana cu Mantuitorul, ca din zecile, sutele de mii de contemporane anonime, sa fie amintita tocmai ea? Ce a facut ea ca sa merite sa intre in istorie, sa fie pomenita de-a lungul veacurilor, si sa i se consacre chiar o zi din calendarul bisericesc? Cine este aceasta femeie care concureaza pe Alexandru Macedon si pe Cezar? Cine este aceasta samarineanca despre care se scriu carti si se vorbeste in biserici? Nu exista carte de exegeza crestina in care ea sa nu fie pomenita. Cine este aceasta samarineanca pe care o picteaza marii pictori ai lumii? Cine este aceasta samarineanca si ce a facut ea ca sa-si merite locul nu numai in calendar, ci si pe peretii bisericilor noastre?
Este o anonima, dar o ilustra anonima. De ce? Ca sa intelegem de ce, trebuie sa ne ducem putin inapoi, in atmosfera intamplarii care a facut-o sa ajunga in istorie, si prin istorie pana la noi. Era o sateanca dintr-un tinut al Tarii Sfinte, socotit blestemat si spurcat. Citeşte mai departe
Pr. Alexei Mateevici – HRISTOS A ÎNVIAT!
Se aşternuse piatra pe proaspătul mormânt
Şi noaptea coborâse, acoperind cetatea.
Se liniştise neamul vânzării. Pe pământ
Era o taină mare… minune-apropiată.
Au stat tăcuţi de pază cei doi ostaşi străjeri
Ne-atinşi de măreţia adâncurilor firii,
Nepresimţind venirea minunii celei mari
Ce-avea să schimbe faţa şi rostul omenirii.
Şi iată miezul nopţii, de stele-mpodobit:
Un tunet lung s-aude, pământu-n el vueşte.
Adânci puteri îl mişcă, izbindu-l. Sguduit
Mormântul se deschide: scriptura se împlineşte.
Lumini lucesc la gura mormântului deschis,
Întunecimea piere o clipă-n toată firea…
Hristos învie!… Paznici, să fie vouă vis,
Lumina vă orbeşte, v-a înlemnit uimirea!
Lumină din lumina cerescului cuprins
Luceşte-acum pe chipu-i. Îl-nalţă biruinţa.
Şi, lepădând pământul, îi lasă foc nestins
Pe calea mântuirii: nădejdea şi credinţa.
Cu moartea Sa pe cruce, murind nevinovat,
Ne-a dat El nouă pildă a marei jertfi de Sine,
Cu moartea Sa pe moarte călcând a înviat
Spre învierea vieţii în faptele de bine.
Cântaţi cu bucurie acelui Ce-a scăpat
Pe om şi omenirea de moarte sufletească.
E Paştele! Viaţă! Hristos a înviat!
Iubire între oameni şi pace să domnească
Antonie Plămădeală, la Mănăstirea Prislop
În februarie 1949, tânărul teolog Leonida Plămădeală primea o nedreaptă condamnare pentru “uneltire contra ordinii sociale”, într-un lot alături de alţi colegi de la Teologie şi Medicină Veterinară din Bucureşti. Încă din timpul arestărilor operate de Siguranţă în vara lui 1948, Plămădeală reuşise să plece din Bucureşti, pentru a se putea ascunde la Baia Mare, ca profesor de limba rusă la un liceu. În iunie 1949, şi-a susţinut examenele din ultimul an de facultate la Academia Teologică din Cluj, reuşind să-şi finalizeze studiile cu distincţia magna cum laude. În continuare, Plămădeală trebuia să se ascundă, reuşind să ajungă la Mănăstirea Prislop, recent preluată de la Biserica greco-catolică desfiinţată şi unde fusese aşezat marele duhovnic Arsenie Boca. De fapt, Plămădeală îl cerceta pe părintele Arsenie încă din vremea studenţiei, în timpul excursiilor pe care le făcea la Mănăstirea Sâmbăta. Cu pregătirea teologică pe care o avea, dar şi dintr-o convingere cultivată din timpul studenţiei, de praznicul Schimbării la Faţă, alături de colegul Stelian Manolache, Leonida Plămădeală primea darul diaconiei din mâinile episcopului Andrei Magieru al Aradului. O lună mai târziu, de Înălţarea Sfintei Cruci, cei doi teologi erau tunşi pentru vieţuirea monahală, Plămădeală primind numele de Antonie de la naşul său, Agaton Sandu Tudor, pe care îl cunoştea din timpul conferinţelor Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim. Citeşte mai departe
Memoriile părintelui Antonie Eustaţiu Cojocaru (1912-1995)
Părintele Cojocaru Eustaţiu Anton, născut în Barta, raionul Reni, la data de 2 august 1912 şi decedat la 11 februarie 1995 la Bucureşti. Refugiat în România în timpul războiului. Talentat, preot cu mult har, se dedică în întregime preoţiei. Era o mare plăcere să-l asculţi slujind. Cu o voce de tenor cu rezonanţă melodioasă, cu ochi verzi, cu o smerenie firească, cu barbă albă ca de sfânt, putea fi model oricărui pictor de icoane.
Spre sfârşitul vieţii îşi scrie mărturiile trăite de-a lungul vieţii pe care încercăm să le aducem cunoştinţă generaţiilor actuale şi celor viitoare spre a-şi cunoaşte istoria celor trăitori în Barta.
Rândurile care urmează, reprezintă mărturia scrisă spre sfârşitul vieţii de părintele Antonie Cojocaru, un basarabean născut în Barta raionul Reni, ce a avut o viaţă tumultoasă aşa cum au avut-o mulţi oameni în spaţiile dintre Nistru şi Prut. Părintele nu mai este printre noi. Textul a fost redactat de fiul lui, Alexandru Anton Cojocaru, şi el pensionar acum, trăitor undeva la Piatra Neamţ, care are timpul, energia şi priceperea să depună mărturia necesară din propria sa viaţă, de descendent al unor refugiaţi basarabeni din Barta. Citeşte mai departe
Părinţii Dometian (Cristea), Ghervasie (Sultanu), Sava (Sultanu), Calinic (Sultanu) şi Teodosie (Soroceanu)
Basarabeni la Sf. Munte.
Părinţii Dometian (Cristea), Ghervasie (Sultanu), Sava (Sultanu), Calinic (Sultanu) Schimonahul şi Teodosie (Soroceanu) întemeietorii Comunităţii “Sf. Ioan Theologul», Chilia Cucuvino, Provata, din Sfântul Munte A t h o s. Citeşte mai departe
