Pr. Vasile Ţepordei – Amintiri din Gulag
Am fost arestat de la locuinta mea din Bucuresti în dupa-amiaza zilei de 28 Octombrie 1948 si am fost dus în arestul Prefecturii politiei Capitalei. Inchisoarea era imaginea reala a iadului. Tot ceea ce este mai degradant, mai pervers, mai sub orice critica este în închisoare. In fiecare dimineata erau transportati cu duba prefecturii la tribunal “criminalii” de razboi. Acestia, în marea lor majoritate, erau batrâni, neputinciosi, fiind dusi de brat de catre altii mai tineri. Imi amintesc ca filosoful Ion Petrovici, de la Iasi, fala filosofilor din toata tara, ajunsese aproape orb. Ii dadeam zahar cubic, pe care îl cumparam la negru. Spunea ca-i face bine. Mai era generalul Radu Rosetti, fostul ministru al învatamântului, grav bolnav de prostata. Se zbatea în niste chinuri groaznice. Delincventii de drept comun însa primeau pachete în fiecare Duminica, pe când intelectualii, conform dispozitiilor lui Teohari Georgescu, ministru de interne, trebuiau exterminati prin foamete si mizerie. Devenisera toti acestia niste umbre: fetele galbene, ochii dusi în fundul capului, pielea zbârcita, distrofici în ultimul grad. Abia îsi împleticeau picioarele. De mâncare, nu mai vorbim. Câte o strachina cu supa de cartofi sau mazare, fara lingura, o sorbeai si îti astâmparai foamea. Peste o ora, îti era iar foame. Pâinea era insuficienta si de proasta calitate. Se dormea pe un fel de paturi de beton. Te culcai încaltat si îmbracat. Macar frigul nu te chinuia. Când ne scoteau într-un fel de maidan, ca sa ne distribuie asa-zisa mâncare, era vai si amar. Cei de drept comun se înghesuiau în fata, te îmbânceau, îti luau rândul, iar gardienii nu vedeau si nu auzeau. Erau multi turnatori, care te trageau de limba si te provocau sa le spui de ce esti retinut aici. Adesea îti blestemai ziua când te-ai nascut. Aici era iadul adevarat, descris de atâtia mânuitori ai condeiului. Citeşte mai departe
Parintele Sofian Boghiu despre sfarsitul lumii, Antihrist si masonerie
“- Ce atitudine ar trebui să avem fată de masonerie?
- Să ne facem datoria crestină până la capăt! Masoneria este o miscare universală care are mijloace de a te obliga să taci. Si întrucât nu se mai pot lua măsuri împotriva ei, nu avem altceva de făcut decât să ne păstrăm credinta si să-L mărturisim pe Dumnezeu până în ultima clipă a vietii noastre.
Căci va veni Antihrist si desigur că el va avea libertatea aceasta de a face fel de fel de minuni, de scamatorii ca să-i însele pe oameni. Multă lume va fi de acord cu el, încât majoritatea celor care vor lua măsuri împotriva acestei miscări vor fi suprimati. Vor rămâne mai departe doar cei care trăiesc pentru viata aceasta. Căci nu toti vor fi împotriva masoneriei, când va intra ea în actiune.
Asa încât eu nu mă pot lupta cu lumea ca să fie de acord cu mine. Eu îmi fac datoria de crestin. Că toată lumea stie cum să facă un bine, dar nu-i convine totdeauna acest lucru pentru că asta obligă la niste sacrificii, iar omul este dispus să rezolve cât mai simplu problemele vietii. Dacă masoneria îti va da un număr cu care vei putea cumpăra orice, vei putea să mănânci, vei putea să te îmbraci, să petreci, să călătoresti unde vrei, foarte multă lume va fi de acord: “Gata, dragă, multumesc!”
Atunci lumea va fi împărtită: fiecare îsi va alege ceea ce-l va interesa. Cei care vor alege să sufere orice numai să fie alături de Hristos vor fi o turmă mică, asa cum spune Scriptura. Este un cuvânt în Evanghelie în care Mântuitorul se întreabă dacă va mai fi credintă pe pământ…
- “Când va veni Fiul Omului, va mai găsi credintă pe pământ?” Citeşte mai departe
Cartea cu sfinti: Pelerinul basarabean Ioan Zlotea
Calugaria “alba”
Calatorind odata la Chisinau, m-am dus si la Dobruja, la mormantul parintelui Ioan Zlotea. Acolo vezi mereu multa lume, caci mormantul este socotit a fi facator de minuni si multi bolnavi au aflat acolo vindecare sau ameliorari. Ioan Zlotea a fost pelerin si vindecator toata viata. Se cunosc mai multe cazuri faimoase de laici, oameni obisnuiti, dar cu vocatie mistica deosebita, care ajung pana la masura vietii sfintite. Amintim aici de “Mosu” Gheorghe Lazar (1846-1916) din Sugag – Alba, taran transilvanean in care credinta a dat floare mistica. La 38 de ani, el peregrineaza la manastirile din Tara Sfanta si de pe Muntele Athos, vrem
e de trei ani. Duce o viata de asceza severa; spune neincetat “Rugaciunea lui Iisus”; dobandeste iluminarea si puteri suprafiresti, darul proorocirii, al clarviziunii, al caldurii permanente, umbland descult iarna… Daca s-ar scrie o carte despre viata si trairea sa mistica, ar rezulta o lucrare la fel de consistenta ca acea “Spovedanie a pelerinului rus”, modelul ascetului laic.
La fel de insemnate sunt viata si lucrarea lui Ioan (Elisei) Zlotea, din tinutul Tighina, contemporan cu “Mosu” Lazar. Taran roman din Salcuta Basarabiei, simplu si fara carte, in el se aprind deodata inaltimi vizionare si puteri tamaduitoare. A dus viata de ascet, a facut milostenii si a vindecat prin puterea rugaciunii. Spre sfarsitul vietii abia, Ioan Zlotea s-a calugarit; dar si atunci a obtinut ingaduinta sa nu stea la chilie, ci sa fie calator prin “Via Domnului”, ca sa ajute oamenii cu povata si vindecare. Citeşte mai departe
OAMENI prin care DUMNEZEU a schimbat destinul Basarabiei
Ion Aldea Teodorovici îi cântă lui bădia Grigore Vieru piesa Reaprindeţi candela – despre Dumnezeu, despre Neam şi despre Iertare.
( Interviu realizat de regizorul Dominic Dembinski, filmare anul 1990.)
Un mare binefacator al culturii romanesti: VASILE STROESCU (1845-1926)
Vasile Stroiescu (n. 11 noiembrie 1845, Trinca, judeţul Hotin; d. 13 aprilie 1926, Bucureşti) a fost un cărtutrar de frunte, susţinător al învăţământului şcolar şi om politic român basarabean, filantrop şi membru de onoare al Academiei Române, care a promovat cultura naţională şi a neamului. S-a născut în familia comisului Vasile Stroiescu, descendent al jitnicerului Ioan Stroiescu, menţionat documentar încă la 2 iulie 1682. A făcut studii la Liceul Regional din Chişinău, la liceul din Kamenes-Podolski, apoi la Liceul Richelieu din Odessa. A studiat dreptul la Universitatea din Moscova, Petersburg şi Berlin. Apoi a călătorit prin Europa şi Africa. Licenţiat în drept, este numit ca judecător la Tribunalul din Hotin. Aici face cunoştinţă cu scriitorul Alexandru Hâjdeu, iar mai târziu, în România, cu poetul Octavian Goga.
A fost specialist în drept, dar îl preocupa şi istoria, literatura, ştiinţele agricole. A moştenit de la părinţi mai multe moşii, cu suprafaţa totală de 25.000 ha, şi apoi mari cirezi de vite, herghelii de cai, turme de oi, numeroase conacuri. Toate aceste averi le-a pus în serviciul ţării, în folosul ţărănimii „pe care a iubit-o, a îndrumat-o şi a jutat-o” (Eugen Holban). Pământurile le-a dat în arendă ţăranilor şi a făcut donaţie cooperativelor agricole şi forestiere. Grandioasa sumă de bani, obţinută din vânzarea imobilelor, a fost transferată fondurilor caritabile pentru construcţia de şcoli, biserici şi spitale în toate provinciile româneşti, pentru sprijinirea instituţiilor culturale, pentru tipărirea cărţilor, pentru asigurarea cu burse a tineretului studios. Ctitor al bisericilor din Şofrîncani, Zăicani, Trinca, Pociumbăuţi, fondator al spitalelor din Trinca şi Brătuşeni, donator în sprijinul bisericilor, spitalelor şi şcolilor din Trinca, Stolniceni, Brînzeni ş.a. Drept recompensă pentru actele de binefacere şi contribuţia la trezirea conştiinţei naţionale, este ales ca membru onorific al Academiei Române pe 24 mai 1910. De asemenea, a fost şi preşedinte de onoare al Partidului Naţional Moldovenesc (1917), primul preşedinte al Parlamentului României Mari (1919), senator al Transilvaniei ş.a. Citeşte mai departe
Cine l-a ucis pe Mitropolitul Nestor Vornicescu?
10 ani de la plecarea la Domnul a Mitropolitului Nestor Vornicescu.
La 17 Mai se împlinesc 10 ani de la trecerea spre cele veşnice a regretatului Mitropolit Nestor Vornicescu. Fiindcă multora dintre Dvs. vă este cunoscut atât de la vizita ce-a facut-o celor două biserici ale parohiei noastre în 1982, cât şi de la numeroasele apariţii ale sale pe posturile de televiziune, socotim că este potrivit la acest ceas comemorativ să vă readucem în prim plan câteva momente din viaţa marelui dispărut, lăsându-vă pe Dvs. să trageţi concluziile necesare. In ziua de 17 mai 2000 s-a stins din viaţă în urma unui infarct. S-a născut la 1 octombrie 1927 în satul Lozova din judeţul Lăpuşna (Basarabia), în familia răzeşilor Vasile şi Vera Vornicescu. Şcoala primară a făcut-o în satul natal, apoi a urmat seminarul monahal la Mănăstirea Neamţ (1946-1948) şi seminarul monahal superior la aceeaşi mănăstire (1948-1951). A urmat Institutul Teologic din Bucureşti (1951-1955), cursurile de doctorat în teologie la acelaşi institut (1955-1958) şi cursuri postuniversitare la Bossey şi Geneva în Elveţia (1969-1970). Doctoratul şi l-a luat la Bucureşti în 1983. Activitatea bisericească şi-a început-o ca frate la schitul Nechit, jud. Neamţ (1943-1946) şi apoi frate la Mănăstirea Neamţ (1946-1951). La 10 martie 1950 a intrat în monahism, fiind hirotonit ieromonah şi a slujit ca preot la catedrala episcopală din Iaşi (1958-1962) şi bibliotecar al mitropoliei de acolo. A fost numit stareţ al Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava (1960-1966). Mitropolitul Iustin Moisescu l-a hirotonit arhimandrit la 2 februarie 1962 şi de la 25 martie 1966 până la 15 decembrie 1970 a fost stareţ al Mănăstirii Neamţ. La 27 decembrie 1970 mitropolitul Firmilian al Olteniei l-a hirotonit episcop-vicar la Craiova. Citeşte mai departe
Nicolae N. Morosan şi activitatea lui în domeniul arheologiei în Basarabia
De la mijlocul anilor ‘20 isi desfasoara activitatea Nicolae N. Morosan – geolog, paleontolog si arheolog specializat in paleolitic, savant de o stralucita eruditie, om cu orizont larg, pedagog. Avind studii de geolog, el a fost intr-atit cuprins de pasiunea arheologiei epocii de piatra, incit ea a devenit ocupatia lui preferata. El a consacrat 15 ani din viata studierii celor mai vechi perioade din istoria tinutului. Cu mari greutati, mai ales la inceputul activitatii sale, el a trebuit sa dobindeasca mijloace pentru efecturaea cercetarilor, uneori a unor restrinse sapaturi. Fig. 1. Nicolae N. Morosan student la Iasi Nicolae N. Morosan s-a nascut la 1 iulie 1902 in satul Cuconestii Vechi, judetul Edinet, in familia unui preot. Fratele sau, Ion N. Morosan, este cunoscut ca primul descoperitor al “culturii de prund” din Romania. Studiile secundare si liceul le-a facut “B. P. Hasdeu” din Chisinau, apoi si-a continuat invatatura la facultatea de stiinte naturale a Universitatii din Iasi pe care a absolvit-o in 1927 (fig.1). Fiind student, el efectueaza sapaturi arheologice in grota Stinca-Ripiceni, cercetind astfel primul monument peleolitic cu mai multe straturi de pe malul drept al Prutului. In anul 1926, dupa sapaturile efectuate in grota Stinca Ripiceni, Nicolae N. Morosan a cercetat ambele maluri ale Prutului cu scopul de a descoperi noi monumente arheologice si linga satul Viisoara, judetul Edinet, intre sosea si malul riului, descopera prima statiune paleolitica din Basarabia. In locul nimit “Ripa lui Toader Marcu” el gaseste aschii, lame, nuclee de silex, precum si o unealta de tip “rabo” care apartinea paleoliticului tirziu. O alta statiune descoperita se afla la vest, intre sat si riu, de unde provin din santurile de pe marginea drumului aschii, lame si citeva nuclee din paleoliticul tirziu. Obiecte de silex similare au fost gasite si linga satul Badragii Noi, in locul nimit “Bascaceni” si la est de satul Corpaci, judetul Edinet. Citeşte mai departe
Pr. Alexei Mateevici: Spre lumină!
Aceste două cuvinte trebuie să fie scrise şi întipărite în inimile acelor moldoveni care au fost mai fericiţi decât fraţii lor necăjiţi şi întunecaţi.
Care au primit învăţătură şi şi-au luminat mintea. Care din pricina asta se bucură de o stare în viaţa lor mult mai bună decât a ţăranului nostru întunecat. Aceste două cuvinte alcătuiesc în sine datoria moldovenilor mai deştepţi către neamul lor. Şi datoria asta nu trebuie să se uite, căci ea este pusă asupra lor de starea lucrurilor de-acum şi de vremea noastră. Iar vremea nu aşteaptă. În mersul ei ea pune tot întrebări şi cereri noi.
Viaţa merge repede, neluând în seamă lucrurile noastre. Şi ca să ajungem la ţinta noastră, ca să ne îndeplinim măcar cât de puţin dorinţele noastre, — trebuie să mergem odată cu viaţa, odată cu vremea şi să nu rămânem în urmă.
Să răspundem cu toată grăbnicia la întrebările ce ni le pune vremea, şi să îndeplinim cererile ei.
Vedem că ne aflam într-o stare nespus de grea în faţa alegerilor. Vedem, de asemenea, că este destul de greu de scăpat din starea asta. Şi putem să spunem că luminarea cât mai grabnică a mulţimilor de oameni întunecaţi este singura scăpare.
Învăţătura poporului a fost şi este întotdeauna foarte dorită şi însemnată.
Ea întotdeauna s-a cerut de noi, căci ea este una din cele mai mari trebuinţe ale poporului nostru.
Dar această învăţătură nu poate să fie pusă în legi degrabă. Pentru ca să se facă ea, trebuie vreme multişoară.
Dar aici vreau să vorbesc de alt fel de lumină, care o cere viaţa şi care poate şi trebuie să fie făcută de moldovenii cei mai luminaţi. Luminarea asta poate să fie numai începutul marelui lucru de luminare obştească a întregului neam moldovenesc din Basarabia. Şi negreşit că cu cât va fi mai bine, va merge înainte. Citeşte mai departe
Casa-muzeu Ioan Zlotea din s. Sălcuţa r. Căuşeni, R.Moldova (Reportaj foto)
Cuvânt despre Andrei Murafa, Dionisie Erhan şi Nicolae Popovschi
Preoţii Andrei Murafa şi Dionisie Erhan şi cercetătorul istoriei Bisericii basarabene Nicolae Popovschi fac parte, în mod cert, din categoria personalităţilor proeminente ale Basarabiei. În 1917, mai precis, după revoluţia rusă din februarie al acelui an si căderea ţarismului, toţi trei s-au încadrat plenar în mişcarea de renaştere şi eliberare naţională ce se declanşase în provincie, iar în primele luni ale lui 1918, conştienţi de faptul că se apropie clipa revenirii Basarabiei la sânul Patriei-mame, s-au pronunţat cu hotărâre pentru realizarea idealului naţional.
Andrei Murafa era sorocean, unchiul cunoscutului luptător pentru drepturile românilor basarabeni Simion Murafa, care, după cum se ştie, a fost împuşcat mişeleşte în august 1917, Împreună cu Andrei Hodorogea, de către o bandă de soldaţi ruşi bolşevizaţi. Activitatea de preot şi-o desfăşura la biserica din Costiujeni, localitate din împrejurimile Chişinăului, unde, în aceeaşi perioadă de timp, lucra în calitate de medic Elena Alistar.
În primăvara şi vara lui 1917, când lupta basarabenilor pentru drepturile naţionale, inclusiv pentru reabilitarea limbii române, luase amploare, preotul Andrei Murafa a început pur şi simplu a “bombarda” redacţiile ziarelor din ţinut, în special a ziarului “Cuvânt Moldovenesc”, cu numeroase articole despre limbă şi alfabet, îndemnându-i şi pe cei şovăielnici să se încadreze în această luptă sfântă. E semnificativ faptul că materialele sale parcă erau scrise în versuri, parcă erau nişte poeme. Iată un fragment dintr-un articol de acest fel, întitulat “Lacrimile mamei” (”Cuvânt Moldovenesc” din 17 august 1917), în care Basarabia, în imaginaţia lui Andrei Murafa, parcă stând de vorbă cu fiii săi, le spunea să nu-i creadă pe duşmani şi să lupte cu fermitate pentru drepturile lor, pentru limbă şi alfabetul latin: “…Acum, când lanţurile-s rupte, când neamurile vrednice, cu steagurile ridicate sus, îşi iau soarta în mâini şi-şi alcătuiesc legi cu fel de fel de drepturi, voi, dragii mamei, de duşmani înşelaţi, drepturile voastre iară le lăsaţi. Duşmanii iată cum vă înşală: “Voi, moldoveni, ştiţi moldoveneşte, de aceea în şcoală trebuie să învăţaţi ruseşte. Căci litera latină nu vă va duce spre lumină, ci are să vă lipească de Ţara Românească. Iar Ţara Românească e boierească, acolo boierimea înăduşă ţărănimea “. Iată aşa, străinii, cu fel de fel de minciuni, vă îngrădesc drumul spre vecinica lumină, spre izvorul strămoşesc sfânt moldovenesc. Citeşte mai departe
