Părintele Gheorghe Roşca, Un mare rugător şi îndrumător spiritual
Părintele Gheorghe Roşca, Un mare rugător şi îndrumător spiritual
(interpretul părintelui rus Ioan Culâghin)
Un mare rugător şi îndrumător spiritual, Părintele Gheorghe Roşca a fost ucenicul marelui Mitropolit Gurie al Chişinăului, cel care i-a răspuns lui Carol al II-lea:”Aiasta nu se poate, Majestate.”
Alcătuitor al unui Pateric rămas în manuscris, cunoscător temeinic al limbilor clasice, şi îndeosebi al slavonei, el însuşi traducător neobosit, Părintele Gheorghe a fost o lumină a ortodoxiei româneşti. La şcoala lui s-au format mari duhovnici, cum este părintele Sofian Boghiu, precum şi cărturari de prestigiu, cum este Virgil Cândea, demnitarul comunist de mai târziu şi academicianul de astăzi, al cărui rol în practicarea samizdatului religios nu a fost de loc minor în acei ani. Iar exemplul maestrului meu[1], Dr. Constantin Daniel, prin care am cunoscut de altfel cercul părintelui Gheorghe şi am participat la răspândirea textelor lor, este şi el edificator. De-a lungul anilor, Dr. Daniel, mare rugator isihast el însuşi, a tradus zece volume din Patrologia Graeca a lui Migne şi le-a răspândit nesemnate în mănăstirile din Moldova, cu aceeaşi smerenie care nu pretinde recunoaştere de autor pentru fapta bună. Mai târziu, la insistenţele Părintelui Galeriu, a tradus Omiliile lui Grigorie Palama despre care am aflat că au fost tipărite în anii ‘90. Citeşte mai departe
Hrisostom Sochircă, arhimandrit (1913-1999) un om de o rară blândeţe, duhovnic cu o trăire spirituală aleasă
Născ
ut la 29 august 1913, în satul Popeştii de Jos, judeţul Soroca, într-o familie de fierari, primind numele de botez – Ioan.
În 1925 termină şcoala de patru ani din sat, iar în 1933 Seminarul Teologic din Huşi. Urmează Facultatea de Teologie din Cernăuţi, pe care o absloveşte cu excelenţă în 1938.
În perioada studenţiei, este cântăreţ, apoi conducător de cor la bisericile din Mălăneşti şi Drochia. În 1938 se căsătoreşte cu parascheva Lupaşcu. La 28 februarie este hirotonit preot de către episcopul de Hotin, Tit Simedrea în catedrala din oraşul Bălţi, pentru satul Alexeevca, raionul Floreşti. Până în 1945 a slujit în parohiile din Popeşti, Racovăţ şi Parcani.
În 1945 este judecat pentru naţionalism şi condamnat la 8 ani de exil în coloniile cu regim special din Komi. Iată care sunt motivele condamnării sale, extrase din autobiografia, prezentată la întoarcere episcopului Nectarie:”Fiind educat în duh românesc, în şcoală românească, am depus jurământ în faţa autorităţilor politice şi bisericeşti române, nu puteam înţelege sistemul sovietic şi nici nu am reuşit să stabilesc relaţii cu Biserica ortodoxă Rusă. Citeşte mai departe
Dorimedont David, ierodiacon (+1944) Mucenic pentru mărturisirea Celui Răstignit acum 2000 de ani
Născut în satul în satul Palanca, judeţul Bacău. În anul 1920 a fost încorporat în armată la o unitate de jandarmi din Chişinău şi s-a lăsat la vatră cu gradul de sergent. La puţin timp, el le-a spus părinţilor că doreşte să se călugărească la o mănăstire din Basarabia şi că vrea să primească partea de moştenire care i se cuvine pentru a o dona mănăstirii. A venit la mănăstirea Hâncu, pentru a îmbrăca haina monahală. În scurt timp s-a evedenţiat prin calităţile sale de călugăr, supus, ascultător, citea mult şi se ruga zi şi noapte. În discuţii era blând, răbdător, vorbea puţin şi dădea sfaturi înţelepte despre prezent şi viitor. După ce Basarabia a fost ocupată de ruşi în anul 1940, majoritatea călugărilor s-au refugiat în România, de frica bolşevicilor. Părintele Dorimedont, împreună cu alţi şapte călugări, n-au părăsit mănăstirea. Au ascuns toate podoabele şi odoarele bisericeşti pe la casele unor credincioşi, iar altele în morminte…
După două săptămâni de la sosirea forţelor de ocupaţie, au fost impuşi să părăsească mănăstirea, care a fost transformată în grajd şi depozit pentru Armata Roşie. Au pribegit prin diferite localităţi din cauza persecuţiei organelor comuniste, până la sosirea trupelor germane şi române în anul 1941. Citeşte mai departe
Părintele Ştefan Kiranov – Urme bulgare pe pământuri basarabene
Părintele Ştefan Kiranov, a fost fiul preotului bulgar Mihail Kiranov, care în ziua de 23 aprilie 1830 – împreună cu tot satul său, au părăsit Imperiul Otoman şi au ţinut calea spre pământurile stăpânite de ruşi.
În timpul războiului ruso-turc din 1828-1829 părintele Mihail Kiranov, a cerut deschis ajutoroul ruşilor şi s-a alăturat în timpul operaţiunilor militare, la trupele imperiale ruse, fiindu-le ghid prin pământuile bulgare stăpânite de turci.
După semnarea păcii de la Adrianopol, care a avut loc în data de 2 septembrie 1829, părintele Mihail Kiranov împreună cu căpetenia satului Glavan, Gheorghe Gramatic, au organizat exodul bulgarilor, în judeţul Akerman – Cetatea Albă (Basarabia), aflat sub stăpânire rusească. Cu ei au călătorit mai mult de 800 de familii. Însă în Basarabia au ajuns numai 167, care sub conducerea sa, s-au stabilit în judeţul Akerman – Cetatea Albă şi au înfiinţat o nouă localitate – Glavan.
Tânărul Ştefan Kiranov, fiind dintr-o dinastie de preoţi, a urmat şi el înaintaşilor săi, mergând pe calea preoţiei. A fost admis şi a absolvit Seminarul teologic din Chişinău. După care conform tradiţiei, s-a căsătorit cu o fiică de preot şi anume cu fiica preotului Ştefan Gruev. A fost hirotonit preot şi a slujit în satul basarabean Cemlecoi. Citeşte mai departe
Alexei Mateevici, preotul şi proorocul limbii noastre, la 123 de ani de la naştere…
Situaţia preoţimii basarabene în timpul ocupaţiei sovietice din anii 1940 – 1941
În anul 1940, ca urmare a „Protocolului adiţional secret al Pactului Ribbentrop-Molotov”, Uniunea Sovietică, ignorând şi abrogând convenţiile şi tratatele semnate în perioada interbelică, a anexat prin forţa armelor, între 28 iunie şi 3 iulie, Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa. Autorităţilor sovietice nu le-a fost pe plac că în teritoriile anexate există o Biserică puternică, cu enoriaşi profund religioşi, care ar fi putut opune rezistenţă politiciilor de sovietizare. De aceea, imediat după ocupare a fost pus în mişcare întregul sistem de stat, care a acţionat pe toate căile posibile şi prin toate mijloacele întru distrugerea Bisericii Ortodoxe din Basarabia.
Unul din aspectele prioritare ale politicii anti bisericeşti promovate de regimul bolşevic a fost lupta împotriva slujitorilor altarului. Citeşte mai departe
Nicolae Grosu, magistru în teologie, fost profesor la Academia Teologică din Kiev
GROSU NICOLAE, profesor de teologie. Nascut in 1867, in Bujor, jud. Lapusna, decedat in d. 1944, in Romania.
Studii la Seminarul teologic din Chisinau (1879-1889) si la Academia teologica din Kiev (1889 – 1893), magistru in teologie la aceeasi Academie (1907). Profesor de Sfanta Scriptura la Seminarul teologic din Kiev (1895-1906), profesor suplinitor (1906) si titular (1907) de Omiletica, apoi de Istorie bisericeasca (din 1912 pana in 1917) la Academia din Kiev; profesor de Limbi romanice la “Institutul de limbi orientate apropiate” din Kiev (1919 – 1924), si concomitent profesor de Istoria Bizantului la Universitatea din Odessa (1919 – 1920); preot la catedrala Sf. Vladimir din Kiev, protopresbiter mitrofor; in timpul regimului sovietic a fost deportat la Arhanghelsk si in alte zone nord-siberiene.
Lucrari:
- Prea cuviosul Teodor Studitul. Viata si opera, Kiev, 1907 (teza de magistru);
- Activitatea predicatoriala a Sf. Ioan Gura de Aur, Tipuri istorice ale predicii bisericesti;
- Profesorul V. T. Pievnitki ca omilet: Predici funebre; Citeşte mai departe
Gheorghe Cunescu, preot, publicist (1914-1995)
CUNESCU GHEORGHE, preot, publicist
Nascut la 3 august 1914, în Susleni, jud. Orhei.
Studii la Seminarul teologic (1928 – 1936) şi la facultatea de teologie (1936-1940) din Chişinău.
Preot în Soldăneşti – Orhei (1942-1944), Pânăghia – Dolj (1945-1947), Ideciu de Jos-Mures (1948-1952), Luieriu-Mures (1953 -1971) şi Bucureşti (1972 – 1975),
Preocupat de reeditarea operei lui Gala Galaction;
Studii despre diverse personalităţi ale culturii româneşti.
Lucrări în volum:
• Gala Galaction. 0 lume nouă. Antologie şi studiu introductiv de…. Bucureşti, 1970, 288 p.;
• Gala Galaction. Prin ţară. Culegere, cuvânt introductiv, tabel bibliografic şi note de…, Bucureşti, 1975, 156 p.;
• Gala Galaction, Opinii literare. Ediţie de…. Bucureşti, 1979, 362 p.; Pe urmele lui Gala Galaction, Bucureşti, 1982, 270 p.;
• Gala Galaction. Mihai Eminescu. Ediţie, cuvânt înainte, note şi indice de …. laşi, 1987, 160 p.;
• Gala Galaction, Galaţi, 1989,486 p. Citeşte mai departe
Părintele Mina Dobzeu – “Am fost un misionar”
Multi alearga peste dealuri si vai ca sa gaseasca un duhovnic iscusit. Dar daca omul nu tine seama de povetele lui, e un “duhovnic de papura”. Asa ofteaza Parintele Mina de la Manastirea Sfintii Apostoli Petru si Pavel din Husi.
Parintele Arhimandrit Mina Dobzeu sta intr-o camera mica, pe care o umplu cu totul biblioteca si masa de scris, plina de foi si dosare. Peretii s-au impodobit de icoane. In coltul dinspre rasarit, sub icoana Mantuitorului arde mereu o candela, iar deasupra usii vegheaza icoana Invierii Mantuitorului, sculptata in lemn chiar de Parintele Mina. Ca a facut candva si o scoala de meserii. Dar l-a chemat Dumnezeu sa fie misionar in inchisorile comuniste.
Parintele Mina a fost jelit de multe ori inainte de ‘89 de credinciosi. Aceasta pentru ca din cand in cand mai disparea cateva luni. “Cica a murit Parintele Mina”, susoteau femeile cand nu-l vedeau la slujba. Dar Parintele Mina aparea din nou la biserica manastirii si lumea se linistea. Dupa 1989, lucrurile s-au limpezit: Parintele Mina fusese inchis de securisti de mai multe ori. Dumnezeu il chemase in alta parte sa raspandeasca cuvantul Lui. “Am trait o viata de misionar intr-o biserica calauzita de Duhul Sfant”, spune Parintele Mina. Citeşte mai departe
Iraclie Flocea, un mare duhovnic al Basarabiei interbelice
Dintre toate feţele bisericeşti care au slujit poporul român al Basarabiei în secolul XX (şi lista lor, mai ales pentru perioada interbelica, este uriaşă), parintele protosinghel Iraclie (Ion Flocea) este unul dintre cei mai vrednici.
Venit în Basarabia din Pojorâta Bucovinei, intră în frăţia monahală la mănăstirea Harjauca în 1920 şi de atunci şi pâna la moartea din 16 august 1964 (după chinurile suferite şi în Gulagul comunist, şi de la închiderea tuturor manastirilor Basarabiei în anii ’50-60 a secolului trecut) a stat neclintit pe drumul Mântuitorului. Viaţa şi opera acestui monah neobişnuit a fost readusa în centrul atentiei opiniei publice de cercetatoarea Nina Negru (vezi „La Noul Neamt, pe urmele egumenului Ieraclie Flocea” sau „Ieraclie Flocea, misionar ortodox, publicist şi traducător”), dar şi prin staruinta nepotului sau, Ştefan Strajeri, editorul ziarului „Curentul International” din SUA (care a multiplicat şi difuzat şi una din cele mai importante carti ale parintelui, „Mozaic literar”, apărută în perioada interbelică). Vrednic misionar şi catehizator, mare duhovnic, monah preacuvios şi excelent predicator, parintele Iraclie face parte din acei oameni care nu au învatat din carti slujirea lui Dumnezeu, ci din chemarea propriei inimi. Citeşte mai departe
