Personalităţi Basarabene în slujba lui Dumnezeu şi a Neamului, Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată – 4 ani de la iniţierea proiectului
Personalităţi Basarabene în slujba lui Dumnezeu şi a Neamului, Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată, este o lucrare de cercetare iniţiată în vara anului 2007, de către teologul Mihail Bortă, în cadrul seminarelor de Master la disciplina: Biserica Ortodoxă Română în sec. XIX, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Cluj-Napoca, România.
Redescoperirea păstorilor spirituali, a Oamenilor lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată, aceasta a fost ideea care a stat de la bun început la bazele acestui proiect.
Astăzi când această nobilă lucrare de cercetare aniversează 4 ani de la înfiinţare, îl avem alături pe autorul şi custodele proiectului, teologul Mihail Bortă, de la care vom afla mai multe amănunte legate de Personalităţi Basarabene în slujba lui Dumnezeu şi a Neamului, Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată.
- Domnule Mihail, vă rugăm să ne povestiţi de unde şi până unde s-a ajuns la ideea redescoperirii şi trecerii în revistă a celor mai vrednici dintre basarabeni? Citeşte mai departe
Dr. George Enache: NKVD-ul sovietic şi preoţii din sudul Basarabiei
Într-un articol din numerele trecute ale “Luminii de Duminică” am adus în atenţia cititorilor activitatea misionară deosebit de rodnică a slujitorilor din cuprinsul eparhiei Cetăţii Albe – Ismail din vremea celui de-al Doilea Război Mondial. Cu acest prilej, am pomenit foarte pe scurt suferinţele de care avuseseră parte preoţii acestei episcopii, în rând cu toţi preoţii din Basarabia, în perioada iunie 1940 – iunie 1941, când teritoriul dintre Prut şi Nistru a fost ocupat de puterea sovietică, care a început imediat un proces brutal de distrugere a tot ce este românesc şi creştinesc.
Conform unor date preliminare, peste 50 de preoţi din sudul Basarabiei au devenit victime ale represiunilor iniţiate de poliţia politică sovietică în perioada 1940-1941, fiind ucişi, condamnaţi la închisoare sau deportaţi. Pornind de la studiile istoricului ucrainean Nikolai Michailuca, vom prezenta în continuare destinul unora dintre aceşti slujitori ai altarului. Citeşte mai departe
ÎPS Antonie Plămădeală: Apa cea vie – Predica la Duminica Samarinencii
In calendarul Bisericii noastre ortodoxe, Duminica aceasta, a V-a dupa Pasti, e numita Duminica Samarinencei. Sunt sigur ca multi v-ati intrebat: Cine este aceasta Samarineanca? Cum de a ajuns atat de celebra, cand nici macar numele nu i se cunoaste? Cine este aceasta anonima contemporana cu Mantuitorul, ca din zecile, sutele de mii de contemporane anonime, sa fie amintita tocmai ea? Ce a facut ea ca sa merite sa intre in istorie, sa fie pomenita de-a lungul veacurilor, si sa i se consacre chiar o zi din calendarul bisericesc? Cine este aceasta femeie care concureaza pe Alexandru Macedon si pe Cezar? Cine este aceasta samarineanca despre care se scriu carti si se vorbeste in biserici? Nu exista carte de exegeza crestina in care ea sa nu fie pomenita. Cine este aceasta samarineanca pe care o picteaza marii pictori ai lumii? Cine este aceasta samarineanca si ce a facut ea ca sa-si merite locul nu numai in calendar, ci si pe peretii bisericilor noastre?
Este o anonima, dar o ilustra anonima. De ce? Ca sa intelegem de ce, trebuie sa ne ducem putin inapoi, in atmosfera intamplarii care a facut-o sa ajunga in istorie, si prin istorie pana la noi. Era o sateanca dintr-un tinut al Tarii Sfinte, socotit blestemat si spurcat. Citeşte mai departe
Pr. Alexei Mateevici – HRISTOS A ÎNVIAT!
Se aşternuse piatra pe proaspătul mormânt
Şi noaptea coborâse, acoperind cetatea.
Se liniştise neamul vânzării. Pe pământ
Era o taină mare… minune-apropiată.
Au stat tăcuţi de pază cei doi ostaşi străjeri
Ne-atinşi de măreţia adâncurilor firii,
Nepresimţind venirea minunii celei mari
Ce-avea să schimbe faţa şi rostul omenirii.
Şi iată miezul nopţii, de stele-mpodobit:
Un tunet lung s-aude, pământu-n el vueşte.
Adânci puteri îl mişcă, izbindu-l. Sguduit
Mormântul se deschide: scriptura se împlineşte.
Lumini lucesc la gura mormântului deschis,
Întunecimea piere o clipă-n toată firea…
Hristos învie!… Paznici, să fie vouă vis,
Lumina vă orbeşte, v-a înlemnit uimirea!
Lumină din lumina cerescului cuprins
Luceşte-acum pe chipu-i. Îl-nalţă biruinţa.
Şi, lepădând pământul, îi lasă foc nestins
Pe calea mântuirii: nădejdea şi credinţa.
Cu moartea Sa pe cruce, murind nevinovat,
Ne-a dat El nouă pildă a marei jertfi de Sine,
Cu moartea Sa pe moarte călcând a înviat
Spre învierea vieţii în faptele de bine.
Cântaţi cu bucurie acelui Ce-a scăpat
Pe om şi omenirea de moarte sufletească.
E Paştele! Viaţă! Hristos a înviat!
Iubire între oameni şi pace să domnească
Antonie Plămădeală, la Mănăstirea Prislop
În februarie 1949, tânărul teolog Leonida Plămădeală primea o nedreaptă condamnare pentru “uneltire contra ordinii sociale”, într-un lot alături de alţi colegi de la Teologie şi Medicină Veterinară din Bucureşti. Încă din timpul arestărilor operate de Siguranţă în vara lui 1948, Plămădeală reuşise să plece din Bucureşti, pentru a se putea ascunde la Baia Mare, ca profesor de limba rusă la un liceu. În iunie 1949, şi-a susţinut examenele din ultimul an de facultate la Academia Teologică din Cluj, reuşind să-şi finalizeze studiile cu distincţia magna cum laude. În continuare, Plămădeală trebuia să se ascundă, reuşind să ajungă la Mănăstirea Prislop, recent preluată de la Biserica greco-catolică desfiinţată şi unde fusese aşezat marele duhovnic Arsenie Boca. De fapt, Plămădeală îl cerceta pe părintele Arsenie încă din vremea studenţiei, în timpul excursiilor pe care le făcea la Mănăstirea Sâmbăta. Cu pregătirea teologică pe care o avea, dar şi dintr-o convingere cultivată din timpul studenţiei, de praznicul Schimbării la Faţă, alături de colegul Stelian Manolache, Leonida Plămădeală primea darul diaconiei din mâinile episcopului Andrei Magieru al Aradului. O lună mai târziu, de Înălţarea Sfintei Cruci, cei doi teologi erau tunşi pentru vieţuirea monahală, Plămădeală primind numele de Antonie de la naşul său, Agaton Sandu Tudor, pe care îl cunoştea din timpul conferinţelor Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim. Citeşte mai departe
Memoriile părintelui Antonie Eustaţiu Cojocaru (1912-1995)
Părintele Cojocaru Eustaţiu Anton, născut în Barta, raionul Reni, la data de 2 august 1912 şi decedat la 11 februarie 1995 la Bucureşti. Refugiat în România în timpul războiului. Talentat, preot cu mult har, se dedică în întregime preoţiei. Era o mare plăcere să-l asculţi slujind. Cu o voce de tenor cu rezonanţă melodioasă, cu ochi verzi, cu o smerenie firească, cu barbă albă ca de sfânt, putea fi model oricărui pictor de icoane.
Spre sfârşitul vieţii îşi scrie mărturiile trăite de-a lungul vieţii pe care încercăm să le aducem cunoştinţă generaţiilor actuale şi celor viitoare spre a-şi cunoaşte istoria celor trăitori în Barta.
Rândurile care urmează, reprezintă mărturia scrisă spre sfârşitul vieţii de părintele Antonie Cojocaru, un basarabean născut în Barta raionul Reni, ce a avut o viaţă tumultoasă aşa cum au avut-o mulţi oameni în spaţiile dintre Nistru şi Prut. Părintele nu mai este printre noi. Textul a fost redactat de fiul lui, Alexandru Anton Cojocaru, şi el pensionar acum, trăitor undeva la Piatra Neamţ, care are timpul, energia şi priceperea să depună mărturia necesară din propria sa viaţă, de descendent al unor refugiaţi basarabeni din Barta. Citeşte mai departe
Părinţii Dometian (Cristea), Ghervasie (Sultanu), Sava (Sultanu), Calinic (Sultanu) şi Teodosie (Soroceanu)
Basarabeni la Sf. Munte.
Părinţii Dometian (Cristea), Ghervasie (Sultanu), Sava (Sultanu), Calinic (Sultanu) Schimonahul şi Teodosie (Soroceanu) întemeietorii Comunităţii “Sf. Ioan Theologul», Chilia Cucuvino, Provata, din Sfântul Munte A t h o s. Citeşte mai departe
Părintele Gheorghe Roşca, Un mare rugător şi îndrumător spiritual
Părintele Gheorghe Roşca, Un mare rugător şi îndrumător spiritual
(interpretul părintelui rus Ioan Culâghin)
Un mare rugător şi îndrumător spiritual, Părintele Gheorghe Roşca a fost ucenicul marelui Mitropolit Gurie al Chişinăului, cel care i-a răspuns lui Carol al II-lea:”Aiasta nu se poate, Majestate.”
Alcătuitor al unui Pateric rămas în manuscris, cunoscător temeinic al limbilor clasice, şi îndeosebi al slavonei, el însuşi traducător neobosit, Părintele Gheorghe a fost o lumină a ortodoxiei româneşti. La şcoala lui s-au format mari duhovnici, cum este părintele Sofian Boghiu, precum şi cărturari de prestigiu, cum este Virgil Cândea, demnitarul comunist de mai târziu şi academicianul de astăzi, al cărui rol în practicarea samizdatului religios nu a fost de loc minor în acei ani. Iar exemplul maestrului meu[1], Dr. Constantin Daniel, prin care am cunoscut de altfel cercul părintelui Gheorghe şi am participat la răspândirea textelor lor, este şi el edificator. De-a lungul anilor, Dr. Daniel, mare rugator isihast el însuşi, a tradus zece volume din Patrologia Graeca a lui Migne şi le-a răspândit nesemnate în mănăstirile din Moldova, cu aceeaşi smerenie care nu pretinde recunoaştere de autor pentru fapta bună. Mai târziu, la insistenţele Părintelui Galeriu, a tradus Omiliile lui Grigorie Palama despre care am aflat că au fost tipărite în anii ‘90. Citeşte mai departe
Hrisostom Sochircă, arhimandrit (1913-1999) un om de o rară blândeţe, duhovnic cu o trăire spirituală aleasă
Născ
ut la 29 august 1913, în satul Popeştii de Jos, judeţul Soroca, într-o familie de fierari, primind numele de botez – Ioan.
În 1925 termină şcoala de patru ani din sat, iar în 1933 Seminarul Teologic din Huşi. Urmează Facultatea de Teologie din Cernăuţi, pe care o absloveşte cu excelenţă în 1938.
În perioada studenţiei, este cântăreţ, apoi conducător de cor la bisericile din Mălăneşti şi Drochia. În 1938 se căsătoreşte cu parascheva Lupaşcu. La 28 februarie este hirotonit preot de către episcopul de Hotin, Tit Simedrea în catedrala din oraşul Bălţi, pentru satul Alexeevca, raionul Floreşti. Până în 1945 a slujit în parohiile din Popeşti, Racovăţ şi Parcani.
În 1945 este judecat pentru naţionalism şi condamnat la 8 ani de exil în coloniile cu regim special din Komi. Iată care sunt motivele condamnării sale, extrase din autobiografia, prezentată la întoarcere episcopului Nectarie:”Fiind educat în duh românesc, în şcoală românească, am depus jurământ în faţa autorităţilor politice şi bisericeşti române, nu puteam înţelege sistemul sovietic şi nici nu am reuşit să stabilesc relaţii cu Biserica ortodoxă Rusă. Citeşte mai departe
Dorimedont David, ierodiacon (+1944) Mucenic pentru mărturisirea Celui Răstignit acum 2000 de ani
Născut în satul în satul Palanca, judeţul Bacău. În anul 1920 a fost încorporat în armată la o unitate de jandarmi din Chişinău şi s-a lăsat la vatră cu gradul de sergent. La puţin timp, el le-a spus părinţilor că doreşte să se călugărească la o mănăstire din Basarabia şi că vrea să primească partea de moştenire care i se cuvine pentru a o dona mănăstirii. A venit la mănăstirea Hâncu, pentru a îmbrăca haina monahală. În scurt timp s-a evedenţiat prin calităţile sale de călugăr, supus, ascultător, citea mult şi se ruga zi şi noapte. În discuţii era blând, răbdător, vorbea puţin şi dădea sfaturi înţelepte despre prezent şi viitor. După ce Basarabia a fost ocupată de ruşi în anul 1940, majoritatea călugărilor s-au refugiat în România, de frica bolşevicilor. Părintele Dorimedont, împreună cu alţi şapte călugări, n-au părăsit mănăstirea. Au ascuns toate podoabele şi odoarele bisericeşti pe la casele unor credincioşi, iar altele în morminte…
După două săptămâni de la sosirea forţelor de ocupaţie, au fost impuşi să părăsească mănăstirea, care a fost transformată în grajd şi depozit pentru Armata Roşie. Au pribegit prin diferite localităţi din cauza persecuţiei organelor comuniste, până la sosirea trupelor germane şi române în anul 1941. Citeşte mai departe
