Părintele Nichifor Barcaru – cu inima totdeauna caldă
Părintele Iconom Stavrofor Nichifor Barcaru s-a născut la 13 martie 1916 în comuna Olişcani, jud. Orhei, din părinţii loan şi Irina Barcaru, agricultori, în familia cărora mai erau trei băieţi şi două fete, iar Nichifor – mezinul. Doi dintre fraţii lui de asemenea au fost preoţi.
După şcoala primară făcută în satul natal, Nichifor Barcaru a intrat cu examen la Seminarul Teologic din Chişinău, absolvindu-l în 1937. A urmat apoi cursurile Facultăţii de Teologie “Petru Movilă”, pe care a absolvit-o la Iaşi în 1941. Aici, printre profesori, l-a avut pe marele cărturar, pr. univ., preotul şi scriitorul Gala Galaction, acesta apreciind înalt râvna, comportamentul şi buna pregătire a studentului Nichifor Barcaru. Anume Gala Galaction l-a îndemnat să studieze limba franceză la Institutul Francez şi limba italiană la Institutul Italian, propunându-i sa plece în Italia, cu o bursă, pentru studii teologice. Nu ştim de ce, această propunere nu s-a realizat, deşi Nichifor Barcaru era foarte bine pregătit teologic şi cunoştea două limbi străine.
L-am cunoscut, deoarece în 1941/1942 ne-a fost pedagog la Seminarul din Chişinău, şi trebuie să spun că a fost un foarte bun pedagog.
În toamna anului 1942 e hirotonit ca preot pe seama bisericii din Cinişeuţi, jud. Orhei. În timpul refugiului a fost în localitatea Bistreti (Dolj), apoi s-a mutat la Bârlad (din Bârlad îi era soţia, învăţătoarea Maria Ifrim), la parohia Corodeşti, de acolo fiind transferat la parohia Buneşti (1948). În urma unei cereri, a funcţionat la parohia Dobrina din raionul Huşi, până în 1954. A fost remarcat pentru activitatea sa şi pentru munca în parohie, fiind numit protopop în raionul Huşi şi paroh în oraşul Huşi (în 1954), la biserica “Sf. Gheorghe”, unde a slujit până în anul 1972.
Cât timp a fost protopop, Consistoriul Eparhial nu a avut probleme sau neînţelegeri cu cadrele preoţesti din subordinea protopopului Nichifor Barcaru, datorită intensei activităţi religioase, organizatorice şi culturale în bună colaborare cu slujitorii bisericilor din protopopiat, cât şi a bunelor relaţii cu autorităţile de stat, în această privinţă înţelepciunea şi experienţa părintelui-protopop fiind de mare folos. De aceea, în 1969, P. S. Sa Episcop Partenie Ciopron al Episcopiei Roman l-a numit vicar al acestei episcopii, cu propunerea să se mute la Roman, însă a stat cu familia la Huşi. Deşi nu a fost uşor, s-a achitat cu multă responsabilitate în anii cât a fost vicarul Episcopiei Roman.
La Huşi a cunoscut printre alţii pe prof. dr. Lupu şi ministrul Mihail Ralea, care veneau de la Bucureşti la proprietăţile lor de la Huşi şi cu care, în timpul unor vizite particulare, întreţinea convorbiri.
După 1972, familia părintelui Nichifor Barcaru (avea doi copii, Iulian şi Irina, astăzi ambii medici) s-a mutat la Bucureşti. Aici a trăit pe str. Bitoliei, în apropierea bisericii “Întâmpinarea Domnului”, unde a şi slujit alături de ceilalţi preoţi: pr. Ciurescu – paroh, pr. Oncescu, pr. Vasilescu, în bună colaborare, şi unde era deosebit de apreciat pentru predicile sale. Deseori a venit şi alături de preoţii absolvenţi ai Seminarului Teologic din Chişinău, alături de colegi de-ai săi, la hramul Seminarului, la hramul Şcolii Eparhiale, la comemorarea preotului-poet Alexei Mateevici, care de peste 30 de ani se ţin la biserica “Precupeţii Noi” de pe str. g-ral Ernest Broşteanu din centrul Bucureştiului. Acest fapt frăţesc şi creştinesc a fost posibil datorită înţelegerii preotului paroh Nicolae Cosma şi a soţiei sale, dna Veronica, ambii din Humuleşti, doamna fiind absolventa a Şcolii Eparhiale din Chişinău. După peste 40 de ani de slujbă la această biserică, părintele Cosma a trecut la cele veşnice acum câţiva ani în urmă.
Părintele paroh a avut legături prieteneşti cu preoţii Vasile Ţepordei, S. Rosea, G. Buruiană, D. Luca, V. Zaharcu s. a. Ei au fost cei care au lansat ideea de a înfiinţa corul “Limba noastră”, compus din foste eleve şi elevi ai celor două şcoli din Chişinău, condus de prof. N. Istrate. La început, prin 1980, acest cor a cântat la această biserică şi frumoasa cântare “Limba noastră” a preotului Alexandru Cristea, cântec ce facea parte din program.
Pe Nichifor Barcaru, noi, foştii elevi ai Seminarului Teologic din Chişinău, l-am cunoscut chiar, în şcoală, noi fiind în clasa I-II-III (1934-1937), iar dumnealui – în cls. VI-VII-VIII. Era un elev temperat, liniştit, cu faţa senină, deseori împodobită de zâmbet, caracter prietenos. Totdeauna era îmbrăcat îngrijit şi totdeauna a fost remarcat ca bun la învăţătură. A revenit apoi ca pedagog, ce-i drept, pentru scurt timp. Şi acum, ca pedagog, era la fel de prietenos, apropiat sufleteşte de noi. Nu dădea senzaţia de “autoritar”, stătea de vorbă cu noi fără a se constata diferenţa de vârstă.
A fost un model de comportament pentru noi, cu inima totdeauna caldă. De aceea nu-l vom uita.
A decedat la l decembrie 2001, la varsta de 85 de ani.
DUMNEZEU SA-L IERTE SI SA-L ODIHNEASCA…
5 ianuarie 2002 Bucuresti
Vlad. DUMBRAVA, T. ISTRATI.
Sursa: Revista Luminătorul 1/2002.
Comments
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.
